Ascultă Radio România Cultural Live

”Aluniș Eco LiterArt”, un proiect de rezidență de creație inițiat de Dan Mircea Cipariu și Mihai Zgondoiu

”Aluniș Eco LiterArt”, un proiect de rezidență de creație inițiat de Dan Mircea Cipariu și Mihai Zgondoiu

06 Iunie 2023, 08:57

Duminică, 11 iunie 2023, debutează prima ediție ”Aluniș Eco LiterArt”, un proiect de rezidență de creație și curatorial dedicat unor practici și viziuni artistice ecoart, experimente, intervenții și documentări artistice în spațiile din Aluniș Retreat și Aluniș Art Center, comuna Colți, județul Buzău, și în cele din Ținutul Buzăului, devenit oficial, din aprilie 2022, Geoparc internațional UNESCO. 3 artiști vizuali - Mălina Ionescu, Andreea Medar și Maia Ștefana Oprea -recunoscuți pentru practicile lor artistice de tip eco, și 3 poeți - Ioana Iuna Șerban, Florina Zaharia și Dan Pleșa - realizează în ateliere individuale și/sau comune, timp de 10 zile, opere vizuale și literare, pornind de la concepte eco, folosind materiale eco, urmând un mod de viaţă eco pe parcursul proiectului. În urma rezidenței vor fi prezentate două expoziții, în Centrul de Artă Aluniș și la Atelier 030202 din București, două sesiuni de lecturi publice, un fanzin și un video-art. Inițiatori și coordonatori: Dan Mircea Cipariu și Mihai Zgondoiu. Curator: Ana Daniela Sultana. ”Aluniș Eco LiterArt” este un proiect al asociației Euro CulturArt, cu sprijinul financiar al AFCN (Administrația Fondului Cultural Național), și cu susținerea Centrului de Artă Aluniș.

”Aluniș Eco LiterArt doreşte să configureze un public consumator de experimente vizuale și poetice şi să familiarizeze publicul țintă cu formule creatoare inovative şi experimentale. Dincolo de tehnici și materiale eco, ne dorim să exersăm un mod de a trăi eco, cu resurse naturale locale, cu energiile subtile pe care le emană sihăstriile de la Aluniș, cu celebrele așezăminte rupestre, numite Athos-ul românesc. Pentru că a fi artist ori poet e o artă (post)modernă de a fi sihastru în babilonia virtuală și consumeristă de azi pe mâine.”, a declarat scriitorul Dan Mircea Cipariu.

„Într-o lume super-tehnologizată, nevoia unor proiecte așezate ce au la bază o gândire și o practică ecologică este mai mult decât necesară. Aluniș Eco LiterArt aduce față în față poeți și artiști vizuali din generații diferite pentru a experimenta împreună în rezidența Aluniș Art Center din comuna Colți, județul Buzău.”, a declarat artistul vizual Mihai Zgondoiu.

AgențiadeCarte și Radio România Cultural sunt partenerii media ai proiectului.

MĂLINA IONESCU. Artist vizual și curator, în prezent lucrează în cadrul Muzeului Naţional de Artă Contemporană al României. Trăiește şi activează la Bucureşti. Din 2017 practica sa include proiecte colaborative realizate împreună cu Andreea Medar. Printre proiectele recente se numără:

curatoriat / cercetare - 2022 Salonul Național de Artă Contemporană 2022, MNAC; Solarium. The Forever Garden, Andreea Medar, MetaSpațiu / Centrul de științe și arte MV, Timișoara; Autoportret Colectiv, Ioan Augustin Pop, Muzeul de Artă Craiova; Marinică, băiatul meu, Vasile Mureșan Murivale, instalație site specific MNAC; 2021; Porțiune din drumul parcurs – Retrospectiva Marta Jakobovits, MNAC București; Apocalipsa elefantului alb, curatori Mălina Ionescu, Denise Parizek, Mirela StoeacVlăduți, Comenduirea Garnizoanei, Timișoara 2020; BIOHAZARD: Activation ANTHROPOCENE: New Species, MetaSpațiu, Timișoara; #stART, Baroque Urban, MetaSpațiu, Timișoara; proiecte / expoziţii (selectiv) Made-up histories have long lives, curator: Iris Ordean, MV Timișoara 2022; Livada Mare, cu Andreea Medar, parte din Ecologies of Repair, curator Adelina Luft, Galeria Gaep București; 70 de pachete, cu Andreea Medar; 2021: RemixID IV, MetaSpațiu, Timișoara; Art and landscape narratives, curator Marilena Preda Sânc, WASPArtSpace / MTR București; Hypercube II, cu Andreea Medar, Arsenale Veneția – Galeria Lapsus Timișoara; Becoming Landscape. OUTLANDS, cu Andreea Medar și Marina Oprea, Delta Văcărești; Peisaj în deteriorare, cu Andreea Medar și Marina Oprea, Delta Văcărești; ViaeFerrae II, cu Andreea Medar, Muzeul Constantin Brâncuși, Tg Jiu; 2020.

ANDREEA MEDAR (n 1990) este artist vizual român. De formație pictor, realizează obiecte și instalații, spații și sculpturi din materiale neconvenționale, instalații media și video. Imaginile sale retranscriu, în mod mereu surprinzător și paradoxal foarte direct, propria imagerie într-un alfabet vizual foarte personal, mereu reinventat, care asociază elemente contrastante și generează imagini criptate care nu se comunică privitorului decât parțial.

Selecție de proiecte: Puls22, MNAC, București 2022 Solarium. The forever garden, Meta Spațiu, curator Mălina Ionescu; SNAC, MNAC București, curator Mălina Ionescu, Ecologies of repair, curator Adelina Luft, Gaep Gallery, București; Among the thorns of the desert. Our eyes full of dust, curator Mirela Stoeac Vladuți 12-14 contemporary, Viena, Austria; 2021 Young artists connections’21, MNAC București; Laguna Art Prize, Arsenale N, Veneția/ Lapsus Timișoara; I feel something, don’t know what, curatori Diana Marincu, Magdalena Kardasz, Fundația Art Encounters Timișoara și Zachenta Project Room, Polonia; Apocalipsa elefantului alb, Garnizoana Timișoara, curatori Mirela Stoeac Vlăduți, Denise Parizek, Mălina Ionescu; Danube Dialogues Festival, curatori Diana Marincu & Sanja Koijic, Novi Sad, Serbia; 2019 Seeing Time Kunsthalle Bega, curator Liviana Dan, Timișoara.

A primit premiul întâi la concursul Tineri artiști români în creația contemporan 2021.

Lucrările sale sunt parte din colecția Muzeului Național de Artă Contemporana București și Muzeul de Artă Timișoara.

MAIA ȘTEFANA OPREA (n. 1987) este absolventă UNArte București, cu burse de studii în Franța și SUA. Explorează cooperarea și confruntarea în/cu natura, într-o lume a imaginarului și a sensibilității, prin preocupări artistice permanent regândite în relație cu configurarea unui ecosistem material personal și cu dinamicile impuse de perioada maternității.

Selecție: 2023 Creart București, Reconciliation; The Cage Kunstlerhaus, Pissing in The Wind, Germania; 2021 Arbor.art.room – expoziție în spațiu VR : On The Naturalness of Things; 2019 AnnArt Gallery la Vienna Contemporary, Colecția mea de forme, Viena, Austria; 2018 Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Mogoșoaia, Galeria Foișor – Nest(s)

A expus la ICR Londra, ICR Veneția, Galeria Națională de Artă din Ruse, în cadrul Bienalei Internaționale de Pictură de la Chișinău, la Castelul Cantacuzino din Bușteni, Muzeul de Artă din Ploiești, Muzeul de Artă din Constanța, Muzeul Național al Literaturii Române din București, Muzeul Național Cotroceni din București, precum și în numeroase galerii de artă autohtone și internaționale.

IOANA IUNA ȘERBAN (n. 1990) este curator la MARe/Muzeul de Artă Recentă, poetă și doctorand la CESI/Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, unde scrie o lucrare despre nou în teorii și practici ale artei contemporane. A curatoriat, alături de Erwin Kessler, expoziția Fete de vis: Idealul feminin în arta românească și expoziția Ce-i de văzut. Fotografia în România după 2000, alături de Michele Bressan. A participat cu texte critice în cataloagele Mamuca, Diversitate Stilistică, Rai din Iad, Fete de vis: Idealul feminin în arta românească, GPS, Ștefan Ungureanu. Mapping Narratives, Time and Space, Marginali, izolați și excluși în arta românească, Din senin!, Arta și Orașul 1974-2021, Ecaterina Vrana. Mi-e frică să pictez!, Ce-i de văzut. Fotografia în România după 2000. A tradus cataloagele/volumele Mamuca: Mai Mult ca Abstractul, Florin Mitroi. Zile, Diversitate Stilistică cu răspundere limitată, Tricolor, GPS. Geometrii Post-Sistem în Arta Românească de Acum, Din senin!, CSA. Clubul Sportiv al Artelor, Arta și Orașul 1974-2021, Culturi agricole. Agricultura în arta românească. Volumul de debut în poezie este Zero-Unu, apărut în 2014 la editura Brumar, volum ce a primit în 2015 o nominalizare la premiul Mihai Eminescu, Opera prima. În 2021, la editura Vellant, i-a apărut al doilea volum de poezie – Un viitor care se potrivește trecutului – volum însoțit de reproduceri după lucrări de Anca Mureșan. În 2022, la Gala Tinerilor Scriitori, volumul a primit o nominalizare pentru Tânărul Poet al Anului.

FLORINA ZAHARIA (n. 1975) este membră a Uniunii Scriitorilor din România. A absolvit Universitatea Dunărea de Jos, Facultatea de Litere (română-engleză) şi un Master în „Teoria şi practica textului”. În prezent este redactor-şef al revistei Dunărea de Jos din cadrul Centrului Cultural Dunărea de Jos Galaţi şi coordonator zonal al operascrisa.ro. Cărţi publicate: goală pe străzi, Editura Eminescu, Bucureşti, Premiul Uniunii Scriitorilor (Filiala Iaşi) pentru debut; possssssster, 1999, Editura Prier, Craiova, Premiul Nichita Stănescu; alextandru – manuscris de mângâiat, 2001, Editura Cartea Românească, Bucureşti; nueuflorina, 2004, Editra Vinea, Bucureşti; 1863 – 1894 aşteptarea fără braţe, 2007, Editura Opera Magna, Iaşi, Premiul Hyperion; eua, Editura Paralela 45, Piteşti, 2010; bandagebody, Editura Fundaţiei Culturale Antares, 2011; manifestrup, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2011; Cărţi-obiect: împreună cu Francisc Chiuariu, cartea interioară, Mogoşoaia, 2009; cartea trupului, Mogoşoaia, 2009; cartea pietrei, Mogoşoaia, 2009. În 2021, publică volumul de poezie #plânsul, Editura Junimea.

DAN PLEȘA este editor, scriitor și jurnalist cultural. A absolvit Academia de Teatru și Film – specializarea scenaristică și critică de film. A activat în presă și peste zece ani la o casă de discuri ca producător. Se numără printre fondatorii editurii Vellant și al revistei de proză scurtă „iocan” – singura revistă de proză scurtă din România care apare în format tipărit. În ultimii ani a scris și a realizat interviuri cu personalități ale vieții culturale românești pentru platforma culturală Art7 și pentru proiectul multimedia Cercul. A publicat în diverse periodice și volumele: poezie: Marfă – (antologie de grup) 1996 (împreună cu Bogdan O Popescu, Dan Mircea Cipariu, Sorin Gherguț și Florin Dumitrescu), Marfă reîncărcată (antologie de grup) 2011 (împreună cu Bogdan O Popescu, Dan Mircea Cipariu, Sorin Gherguț și Florin Dumitrescu), A participat la scrierea celui mai rapid roman din lume, alături de alți 51 de scriitori (record omologat de Guiness Book) – „Moș Crăciun & co”, 2012. Proză scurtă publicată în antologiile Prima dată și Cum iubim, și în volumul de autor „Povești de dragoste și neputință” . A fost curator al expozițiilor: Being George Roșu / George Roșu, Imaginarium Fotograficus /Cristina Șoiman, Traversare/Daniel Bălănescu. În 2023, publică romanul ”Miere neagră”, Editura Vellant.

ANA DANIELA SULTANA este curatoare și publicistă. Licențiată în filologie și științele comunicării, a absolvit un masterat în domeniul curatorial la Universitatea de Artă Aplicată din Viena, iar în prezent pregătește o teză de doctorat cu titlul „Poetica textului curatorial”. Publică articole în revista ARTA, Orizonturi Culturale Italo-Române și pe agentiadecarte.ro. Colaborează cu instituții precum Centrul Cultural Internațional de la Cracovia, ICR Viena, Forumul Cultural Austriac București, CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, MNLR București, Muzeul de Artă din Timișoara, Kunsthalle Feldbach, Aluniș Art Center și cu numeroase galerii de artă contemporană.

DAN MIRCEA CIPARIU (născut la 7 septembrie 1972, București), licențiat al Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, scriitor, jurnalist și manager de proiecte și programe culturale. A debutat în presa literară în 1988 (SLAST), iar editorial, în 1999, cu volumul Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara (editura Libra). În 2007, volumul său de poeme Tsunami (editura Brumar), 2006, a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București. În 2008, a inițiat și coordonat proiectul Scriitori pe Calea Regală, iar din 2009 până în prezent, proiectul „Maratonul de poezie și jazz”. Între, 2011 și 2023, de Ziua Culturii Naționale, a inițiat și coordonat proiectul „Gala Tinerilor Scriitori/ Cartea de poezie a anului”. Este fondatorul și președintele asociației Euro CulturArt, ce deține o galerie dedicată tinerilor artiști vizuali din Europa – „Atelier 030202”, coordonată de artistul vizual Mihai Zgondoiu. Este editorul www.agențiadecarte.ro , spațiu virtual în care sunt prezentate la zi evenimentele de carte și artă. Este președintele Opera Scrisă.Ro, societate de gestiune a drepturilor de autor. Volumul său singurătatea vine pe facebook, publicat în anul 2012 la Editura Tracus Arte din București, este considerat de editorul Cosmin Perța „unul dintre cele mai bune volume de poezie ale anului 2012 și nu numai”. În 2020, a primit titlul de doctor în filologie pentru lucrarea „Tipare ale imaginii poetice”, sub coordonarea prof. univ. dr. Silviu Angelescu, la Școala Doctorală a Facultății de Litere, Universitatea din București. A predat cursuri de scriere creativă la Universitățile din Belgrad și Novi Sad, la Muzeul Național al Literaturii Române din București și în programele Centrului Cultural Arad, Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER) și ale asociației Euro CulturArt. În 2022 publică volumul META VERS, însoțit de 7 desene de Mihai Zgondoiu, la editura Vellant. În 2023 publică Gloria Veselia și ursulețul Cipi, cu ilustrații de Raluca Neferu, la editura Ars Libri.

MIHAI ZGONDOIU (n. 1982) este artist, curator și galerist independent cu studii doctorale în domeniul artelor vizuale. Între anii 2014-2021 predă la Universitatea Națională de Arte din București, iar din 2018 la Facultatea de Arte și Design din Timișoara. De asemenea, Mihai a fost iniţiator şi coordonator al galeriei Atelier 030202 din București (2009 până în prezent), co-curator al galeriei geamMAT a Muzeului de Artă din Timișoara (2012 – 2014) și Co-Curator al proiectului „Atelier în tranziție” (2009-2013). A câștigat Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru „Artă în spațiul public” (2017), și Premiul JCE Contemporary Art Bienalle – selecția românească (2019). În 2018 a curatoriat expoziția „Urban Steps” la Muzeul Național de Artă Contemporană – București, iar în 2019 expozițiile „Young Blood” din Pavilionul Supercontemporan Art Safari- București și „Electrecord – Romania in vinyl covers” din cadrul Festivalului de Artă Europalia – Bruxelles.

În practica sa artistică, oscilează cu lejeritate într-o arie largă de genuri și tehnici vizuale, de la desen, colaj și print experimental, la video-instalații, acțiuni-performance și intervenții urbane. Proiectele sale evocă un spirit critic (și autocritic după caz) față de clișeele de gândire din societatea actuală, parodiind falsele valori și icon-uri create de noile media prin diferite tipuri de propagandă fake news.

Cele mai recente expoziții sunt: „Re-Conception”, Triennials of Extended Media, Pavilion Cvijeta Zuzoric, Belgrad (2019), “The Uslan International Woodcut Biennale”, Uslan (2019), “JCE Contemporary Art Bienalle”, The Belfry – Montrouge (2019), “Fragments”, BOZAR Centre for Fine Arts, Brussels (2019), “HIT” – Kanal Centre Pompidou, Brussels (2019), Bucharest Artworlds at The Wrong Biennale #4”, Rezidența Scena9, București (2020), Beyond other horizons, Palace of Culture / Art Museum, Iasi (2020), M.A.F.A.7(Media Art Festival Arad), Kinema Ikon, Art Museum – Arad (2020), Bucharest School, Art Safari Contemporary Art Pavilion, Bucharest (2020), Clubul sportiv al artelor, Muzeul de Artă Recentă, București (2021), Puls 20, Kunsthalle Bega, Timișoara (2021), Omul aproximativ 3.0, Kunsthalle Bega, Timișoara (2022).

Proiectul ”Aluniș Eco LiterArt” nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Record de elevi la expoziția „Luminile lui Caravaggio” de la MNArT
Muzică-Dans-Arte 19 Decembrie 2024, 21:37

Record de elevi la expoziția „Luminile lui Caravaggio” de la MNArT

Expoziția „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană, capodopere din colecția...

Record de elevi la expoziția „Luminile lui Caravaggio” de la MNArT
„(R)EVOLUȚIA TABLOURILOR” - poveștile tablourilor împușcate în decembrie 1989 pot fi ascultate la Palatul Cesianu-Racoviță
Muzică-Dans-Arte 19 Decembrie 2024, 17:50

„(R)EVOLUȚIA TABLOURILOR” - poveștile tablourilor împușcate în decembrie 1989 pot fi ascultate la Palatul Cesianu-Racoviță

La 35 de ani de la Revoluția din 1989 , Artmark prezintă „(R)EVOLUȚIA TABLOURILOR” , primul proiect multimedia...

„(R)EVOLUȚIA TABLOURILOR” - poveștile tablourilor împușcate în decembrie 1989 pot fi ascultate la Palatul Cesianu-Racoviță
Classix Festival 2025 - O serie de concerte inedite, premiere absolute și conținut educativ
Muzică-Dans-Arte 18 Decembrie 2024, 18:00

Classix Festival 2025 - O serie de concerte inedite, premiere absolute și conținut educativ

Classix Festival , una dintre inițiativele culturale independente care s-a remarcat la nivel european prin colaborarea...

Classix Festival 2025 - O serie de concerte inedite, premiere absolute și conținut educativ
Art Safari - „Keep the Art Beat”, o nouă ediție, din 7 martie 2025
Muzică-Dans-Arte 18 Decembrie 2024, 17:36

Art Safari - „Keep the Art Beat”, o nouă ediție, din 7 martie 2025

Art Safari , cel mai amplu eveniment expozițional dedicat artei din România (dar și din Europa de Est), anunță prima...

Art Safari - „Keep the Art Beat”, o nouă ediție, din 7 martie 2025
„Alice în Țara Minunilor” - un Revelion de poveste pentru întreaga familie, la MINA
Muzică-Dans-Arte 17 Decembrie 2024, 17:40

„Alice în Țara Minunilor” - un Revelion de poveste pentru întreaga familie, la MINA

MINA, Museum of Immersive New Art , organizează un Revelion unic dedicat părinților și copiilor, o experiență care transformă...

„Alice în Țara Minunilor” - un Revelion de poveste pentru întreaga familie, la MINA
Tenorul Jonas Kaufmann, în premieră absolută în România, pe 11 decembrie 2025 la Sala Palatului din București
Muzică-Dans-Arte 17 Decembrie 2024, 16:40

Tenorul Jonas Kaufmann, în premieră absolută în România, pe 11 decembrie 2025 la Sala Palatului din București

Pe 11 decembrie 2025 , Sala Palatului din București va găzdui concertul extraordinar al tenorului Jonas Kaufmann , aclamat...

Tenorul Jonas Kaufmann, în premieră absolută în România, pe 11 decembrie 2025 la Sala Palatului din București
ProTicket prezintă turneul național Trei Tenori Italieni, în luna dedicată femeii, pe toate scenele importante din țară
Muzică-Dans-Arte 17 Decembrie 2024, 13:22

ProTicket prezintă turneul național Trei Tenori Italieni, în luna dedicată femeii, pe toate scenele importante din țară

Ce poate fi mai potrivit în cea mai frumoasă lună a anului, când ghioceii mijesc și natura începe să prindă...

ProTicket prezintă turneul național Trei Tenori Italieni, în luna dedicată femeii, pe toate scenele importante din țară
Muzică barocă și romantică la Marea Orgă a Ateneului, cu Nicolae Moldovan
Muzică-Dans-Arte 17 Decembrie 2024, 13:20

Muzică barocă și romantică la Marea Orgă a Ateneului, cu Nicolae Moldovan

Iubitorii muzicii baroce și romantice mai pot cumpăra bilete pentru a se bucura în această seară de programul creat de...

Muzică barocă și romantică la Marea Orgă a Ateneului, cu Nicolae Moldovan
Ascultă live

Ascultă live

19:30 - 21:00
Teatrul Național Radiofonic
Ascultă live Radio România Cultural
19:05 - 21:00
ARENA NAŢIONALĂ
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
20:00 - 21:00
English 2
Ascultă live Radio România Internaţional 1
20:03 - 21:00
RADIOVIV/ARMONII DUMINICALE (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
20:30 - 20:56
Srpska redakcija druga emisija
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
20:00 - 22:00
ÎNTRECERE LA PETRECERE
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
19:04 - 22:00
Special pentru tine
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru