Șotron. Festivalul copilăriei, hub online pentru cei mici
28 Mai 2020, 12:57
În perioada 1-3 iunie 2020 va avea
loc o ediție specială a festivalului Șotron, eveniment organizat de Muzeul
Național al Literaturii Române Iași și Asociația „Patrimoniu pentru
comunitate”.
Anul
acesta, festivalul copilăriei se transformă într-un hub online, oferind
copiilor și părinților acces
gratuit la diverse resurse educaționale, distractive și interactive. Astfel, cu
ajutorul și implicarea partenerilor, cadoul Muzeului Național al
Literaturii Române Iași cu ocazia
Zilei Copilului va consta în publicarea, timp de trei zile, a numeroase
recomandări de lectură din partea scriitorilor români, tutoriale practice,
rețete pentru cei mici, înregistrări surpriză, mesaje speciale din partea
muzeografilor din muzeele literare ieșene etc. În plus, clubul de lectură
pentru copii și adolescenți se va reuni într-o ediție specială, online,
dedicată zilei de 1 iunie. Atât înainte, cât și în timpul festivalului, vor
avea loc concursuri interactive cu premii constând în cărți, jocuri și jucării.
„Continuăm
tradiția de a pune la dispoziția copiilor și părinților deopotrivă un maraton
de activități cultural-educative, desfășurate într-o atmosferă relaxată și
plină de surprize. Anul acesta, mai presus de toate este siguranța, așa că ne mutăm
online și vă oferim cadouri sănătoase, cu promisiunea unei întâlniri ulterioare de
neuitat”, a declarat coordonatoarea proiectului, Georgiana Leșu.
Informațiile
și concursurile pot fi urmărite pe site-ul www.sotroniasi.ro, dar și pe paginile de Facebook Șotron. Festivalul copilăriei și Muzeul
Național al Literaturii Române Iași.