Luana Schidu: ”Narine Abgarian este unul dintre puținii autori care seamănă foarte mult cu romanele pe care le-au scris”
16 Mai 2023, 19:25
”Narine Abgarian este unul dintre puținii autori care seamănă foarte mult cu romanele pe care le-au scris”, spune Luana Schidu, cea care a tradus cel mai recent roman al scriitoarei armene, ”Simon”, apărut la editura Humanitas Fiction.
Interviu cu Luana Schidu realizat de Diana Joicaliuc.
Narine Abgarian se află zilele acestea în România și se va întâlni cu cititorii în cadrul a trei evenimente. Primul a avut loc astăzi, 16 mai 2023, de la ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Au participat, alături de scriitoare, Simona Kessler, agent literar, Ioana Pârvulescu, scriitoare și Cătălin Striblea, jurnalist. Moderatorul întâlnirii a fost Denisa Comănescu, directorul Editurii Humanitas Fiction.