Fenomenul literar „Jocurile foamei” de Suzanne Collins
10 Februarie 2020, 13:18
Scriitoarea americană Suzanne Collins a dezvăluit câteva detalii despre mult aşteptatul prequel al trilogiei ”Jocurile foamei”, bestseller internațional, vândut în milioane de exemplare în toată lumea și ecranizat în patru filme de mare succes, cu Jennifer Lawrence, Liam Hemsworth, Elizabeth Banks și Donald Sutherland în rolurile principale.
Romanul „Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare”, ce se petrece cu 64 de ani înainte de întâmplările din trilogie, va apărea și în limba română, în imprintul Armada al editurii Nemira, pe 19 mai, odată cu lansarea internațională. Cartea este deja disponibilă pentru precomandă pe site-ul editurii nemira.ro.
Despre moda romanelor prequel, dar mai ales a distopiilor, Diana Joicaliuc a stat de vorbă cu Marian Coman, redactor-șef Armada.