Despre strămutare, refugiați și adaptarea la o nouă viață - în dezbatere: Suntem dezrădăcinate, de Malala Yousafzai
21 Februarie 2020, 06:24
Despre strămutare, refugiați și adaptarea la o nouă viață - este tema dezbaterii din această seară, de la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, pornind de la volumul „Suntem dezrădăcinate. Călătoria mea şi poveştile altor fete refugiate din toată lumea” de Malala Yousafzai. Sunt zeci de milioane de oameni în întreaga lume, nevoiți să-și părăsească locuința, comunitatea, țara și să intre, practic, într-o altă existență, iar cartea Malalei atrage atenția că, în spatele cifrelor amețitoare, se află destinele unor persoane care merită să trăiască în pace și să le fie respectate drepturile. La dezbaterea din această seară participă și Ana Cojocaru, consilier pe integrare la Consiliul Național Român pentru Refugiați. Despre problemele refugiaților de la noi, foarte puțin cunoscute, despre felul în care sunt ei acceptați de societatea noastră și reușesc să se integreze, a stat de vorbă Luana Pleșea cu Ana Cojocaru.