Copia primului compendiu cu operele lui William Shakespeare obține un record de 10 milioane de dolari
15 Octombrie 2020, 15:43
O
copie a primei cărți a lui William Shakespeare a fost vândută, la o
licitație la New York, pentru suma de 9,98 milioane de dolari (7,6
milioane de lire sterline).
Există
aproximativ 235 de exemplare ale cărții, dar se știe că doar puține
versiuni complete se află în mâinile cumpărătorilor independenți.
A
fost vândută de Mills College din Oakland, California - un colegiu
privat care o deține din anii 1960 -, iar identitatea cumpărătorului nu a
fost cunoscută. Casa de licitații Christie's din New York, unde a fost
vândută, îi estimase valoarea între patru și șase milioane de dolari.
„First
Folio”, apărut în anul 1623, a reunit 36 de piese de teatru, iar 18
dintre ele nici nu ar fi fost cunoscute altfel. Fără publicarea sa, nu
ar exista nicio copie a unor piese de teatru precum Macbeth, A
douăsprezecea noapte, Iulius Caesar și Furtuna.
Majoritatea
celor 235 de exemplare cunoscute sunt incomplete. Una, deținută de
Universitatea Oxford, s-a vândut cu 3,5 milioane de lire sterline în
anul 2003. Se crede că cinci sau șase versiuni complete sunt în mâinile
cumpărătorilor independenți.