Idei în nocturnă - Pagini de Istorie: O „sărbătoare” uitată. Centenarul înființării Partidului Comunist din România, 8 mai 1921. Invitat, prof. univ. dr. Dragoș Petrescu
11 Mai 2021, 06:00
Când, în urmă cu trei zile, s-au împlinit o sută de ani de când s-a fondat Partidul Comunist din România, am încercat să-mi imaginez ce grandoare vidă de conținut ar fi invadat, pe toate canalele, întreaga țară. Ce emisiuni în care se preamăreau „realizările”, ce laude la adresa conducătorilor neapărat „mult iubiți”, ce volume omagiale, ce manifestații de „adeziune la linia partidului”, ce scrisori „înflăcărate”, ce proiecte minunate pentru un viitor „luminos” în care vom atinge fericirea „fiecare după posibilități, fiecăruia după nevoi” etc, etc. Toată această bucurie la comandă ar fi ocupat în ritmul „folclorului nou” întregul spațiu public...
Ei bine, din fericire aș zice, nimic din toate acestea, mai mult chiar - o uitare aproape absolută. Oare merită comunismul românesc o astfel de ignorare? Credem că nu și de aceea vă propunem, spre aducere aminte, o discuţie despre ideologia comunistă şi realitatea „transpunerii ei în practică”. O vom face folosind un text mai vechi în care porneam chiar de la... momentul 0.
Scriam atunci: „O stafie umblă prin Europa - stafia comunismului.” Această stafie vestită de Karl Marx şi Friederich Engels în “Manifestul Partidului Comunist”, apărut în primăvara lui 1848, a rătăcit pe continentul nostru până în toamna lui 1917. Atunci, pe 25 octombrie/7 noiembrie, în bubuitul tunurilor de pe crucişătorul Aurora, a căpătat consistenţa şi dimensiunile Rusiei.
La noi a avut o apariţie timpurie, venind, desigur, de la răsărit. S-a arătat la 8 mai 1921 la Clubul Socialist din strada Sfântul Ionică nr. 12. Acolo, un grup de militanţi de extremă stangă a fondat Partidul Comunist din România.
Au votat, au fondat şi... au fost cu toţii arestaţi. De ce? Pentru ca acest partid nu era decât o filială a Internaţionalei a III-a şi susţinea, asemenea şefilor ei de la Kremlin, că România ar fi un stat imperialist în care fiecare provincie ar avea dreptul, ba chiar obligaţia, să se pronunţe pentru autodeterminare până la despărţirea din trupul ţării. Şi asta după ce România întregită era, cu preţul unor cumplite jertfe, un ideal realizat.
Poate de aceea - dar şi pentru că ideologia comunistă a fost corect percepută ca fiind în contradicţie cu valori pe care românii le considerau sfinte, între ele proprietatea - ea nu a avut nicio şansă de a face mulţi prozeliţi.
Poate că informaţii despre aplicarea, creatoare sau nu, a tezelor lui Marx şi Egels în „Patria Sovietelor” au fost cunoscute la noi şi pe bună dreptate au trezit sentimente de spaimă. Metodele sovietice de a construi „fericirea” nu puteau rămâne multă vreme necunoscute.
„Este adevărat că libertatea este preţioasă - atât de preţioasă încât trebuie raţionalizată.” Aşa spunea marele Vladimir Ilici Ulianov şi ca un adevărat revoluţionar bolşevic şi-a „tradus” vorbele în fapte. Procedura era simplă şi “revoluţionară”. „N-avem ce face cu dreptatea! Suntem în război!”, spunea Felix Edmundovici Dzerjinski primul șef al CEKA. înfiinţată la 21 decembrie 1917.
Se pare că în primii ani noul organ de represiune şi-a îndeplinit sinistrele obiective, comiţând peste 50.000 de crime. „Moralitatea noastră nu are niciun precedent... Pentru noi totul este permis pentru că noi suntem primii în lume care au ridicat sabia nu pentru a oprima şi a aduce în sclavie ci pentru a elibera umanitatea din lanţurile ei”. Editorialul apărea în 1920 într-un ziar din Kiev al aceleiaşi CEKA. „Sânge? Dar să curgă sângele în valuri!” postulau adepţii acestei noi şi “umaniste” ideologii.
Vărsarea de sânge s-a dovedit a fi principala metodă de convingere până la căderea comunismului. Autorii „Cărţii Negre a Comunismului” estimeaza că edificarea „celei mai bune şi mai drepte orânduiri” a costat Rusia/ Uniunea Sovietică şi ţările intrate prin ocupaţie în orbita Kremlinului aproximativ o sută de milioane de victime.
În ciuda propagandei, adevărul a devenit cunoscut încă din perioada interbelică. Panait Istrati a fost una dintre primele conştiinţe europene ce au reuşit să iasă din captivitatea iluziei. Iată ce scria în „Spovedanie pentru învinşi”: “Chiar de-ar ajunge ca la capătul viitorului “plan cincinal” să aducă fericirea întregii omeniri, eu le-aş cere totuşi socoteală pentru oasele sfărâmate în maşina de fabricat fericirea, atât cât este de adevărat că fericirea omenirii nu mă interesează decât din ziua când ea încetează să mai fie criminală, începând să devină morală.” Şi îşi încheia cartea cu un lucid îndemn: „O flacără, după alte mii, vine să se stingă pe un vast pământ bogat în speranţe. Pe acest pământ, nu mai suflă astăzi decât vântul rece al egoismului, care îngheaţă viaţa. Dar, pământul rămâne mereu acela de unde ţâşnesc cele mai frumoase flăcări care încălzesc oamenirea. Haideţi spre altă flacără!”
Destinul a făcut ca România să nu poată scăpa de comunism...
În „Jurnalul Fericirii”, Nicolae Steinhart consemnează o replică rostită de tatăl său la adresa lui şi a altor mulţi oameni ce priveau, în august 1944, intrarea trupelor sovietice în Bucureşti: “Dobitocule, stai şi te uiţi tâmpitule, staţi şi vă uitaţi cu toţii şi nu ştiţi ce vă aşteaptă, uite-i cum râd, or să plângă cu lacrimi amare şi tu la fel... Hai acasă!”
Vom vorbi şi noi, desigur, despre lacrimile ce au însoţit instalarea în România a regimului comunist, după ocupaţia sovietică şi despre schimbarea de destin, individual şi colectiv, ce a urmat.
Memorialul de la Sighet este un extraordinar reper al memoriei.
Căderea regimurilor comuniste din Europa nu a însemnat şi dispariţia tuturor urmelor existenţei sale. A rămas la noi, dar şi în multe alte locuri un fel de comunism rezidual. Iată două citate din Francois Furet care încearcă să explice această realitate: „Universul comunist s-a autodistrus, nu mai rămân după el decât oameni care, fără să fi fost învinşi, au trecut de la o lume la alta, reconvertiţi la alt sistem, partizani ai economiei de piaţă şi ai alegerilor libere sau reciclaţi în naționalism. Din experienţa lor anterioară nu rămâne însă nicio idee... Regimurile născute în Octombrie nu lasă după ele decât ceea ce au negat.”
„URSS părăseşte scena istoriei înainte de a fi istovit răbdarea partizanilor din afara graniţelor sale. Ea lasă mulţi orfani pe lume.”
Ne vom opri așadar pe parcursul emisiunii și la „orfani” în încercarea de a înțelege de ce și cum încearcă ei şi reuşesc, de multe ori, să influenţeze încă istoria.
Desigur însă că vom adecva emisiunea noastră la realitățile pe care ni le propune cercetarea istorică a ultimilor ani. De pildă lucrarea colectivă intitulată „Comunismul în România. Memorie și istorie” apărută cu câteva luni în urmă la Editura Pro Universitaria, în coordonarea invitatului emisiunii din această seară. În studiul introductiv, domnia sa sintetizează astfel noile direcții pe care s-a axat abordarea istoriografică a perioadei comuniste: „Cercetările realizate din perspective diverse – cum ar fi arte vizuale şi studii culturale, muzicale, de teatru sau de cinematografie şi până la studii de inginerie, geografie, educație fizică şi sport – pot oferi interpretări inovative cu privire la perioada postbelică, la schimbarea de regim din 1989 şi la procesul complicat al rememorării, atât a perioadei comuniste, cât şi a Revoluției din decembrie 1989. Perspectiva transnațională este cu atât mai utilă cu cât istoria politică și-a epuizat în mare parte potențialul explicativ cu privire la perioada 1945-1989. Actorii mărunți ai istoriei mari şi viața lor cotidiană, cu bucurii şi drame, cu strădaniile de a transgresa granițele României comuniste prin imaginație, pe calea undelor sau prin călătorii, constituie un câmp de cercetare insuficient explorat.”
Vom vorbi în finalul emisiunii și despre un eveniment care se va desfășura vineri 14 mai și anume conferința „Comunismul în România 100”, un proiect inițiat de Facultatea de Științe Politice a Universității din București și susținut de Fundația „Konrad Adenauer”.
Sunt așadar premisele pentru a avea o emisiune interesantă. Fiți alături de noi!
Emisiunea Idei în nocturnă - Pagini de Istorie o puteți asculta marți, 11 mai 2021, de la ora 21.10 la 22.00 la Radio România Cultural.
Realizator Dan Manolache