Atelierul cu povești
22 Iunie 2023, 16:16
Micul Prinț, Zmeul Zmeilor și tot felul de povești și personaje de basm. Au devenit prieteni buni ai copiilor care vin să citească și să vorbească despre cărțile din Atelierul cu Povești. Se întâmplă de ceva vreme, în cadrul unui proiect ce se derulează în mai multe școli din București și din țară.
“Educație non-formală pentru școli incluzive” este un proiect în care copiii învață să-și formeze și alte abilități în afara celor ce țin de școală, de învățarea propriu-zisă. Cititul este una dintre aceste deprinderi frumoase pe care elevii sînt încurajați sa o exerseze si să transforme cititul într-o frumoasă obișnuință. Dacă și ce anume le place să citească, aflăm de la copiii care vin la atelierul de lectură al Liceului Greco-Catolic "Timotei Cipariu" din București. Un reportaj de Lidia Laic.