WAR FOR THE PLANET of THE APES- intens, bine dozat și creativ

Hotărât lucru, încleştarea pentru supremaţia pe Planeta Maimuţelor (fosta noastră Terra!) nu se dă doar pe câmpul de luptă, ci mai ales în interiorul personajelor, unele cu arhitecturi lăuntrice spectaculoase, cu tipologii variate ce alimentează acest SF în care, în subsidiar, este vorba de mult mai multă politică decât ne-am dori, pe care îl puteți acum vedea la HBO.

Iar felul în care Matt Reeves manageriază subiectul este lăudabil, cu atât mai mult cu cât este şi co-autor al scenariului acestei celei de-a treia părţi a francizei, după ce tot el a regizat şi precedentul episod.Şi dacă unii se vor aştepta să fie un film mai degrabă de groază, despre apocalipsa maimutelor sau de o violenta rara, vor avea surpriza sa gaseasca in acest univers alternativ dominat de primate evoluate, un SF ce eludează convenţiile şi centrează acţiunea pe antiteza om-primată, proces din care - din păcate- omul nu ne convinge, căci este primitiv, brutal, plin de prejudecăţi şi clişee, fără suflet şi compasiune - un degenerat căruia un virus îi răpeşte şi fărâma de umanitate pe care se luptă să o păstreze: limbajul articulat. Pe de altă parte primatele vorbesc şi sunt “umane” într-un mod tulburător, care este în fapt un semnal de alarmă cu privire la regresul pe care omul actual îl perpetuează, cedând egoului, tendinţelor cumularde şi tarelor cu care societatea actuală îl asaltează. Aşa că filmul devine o ilustrare a acestor temeri justificate, ce răspund unei întrebări legitime: încotro se îndreaptă omenirea?

Filmul valorifică totodată alte pelicule de război antologice (Apocalypse Now, The Bridge on The River Kwai), integrând acele experienţe cinematografice într-un fel care îl onorează pe Reeves ca şi creator, şi ne deschide o lume sumbră, în care spiritul este apanajul maimuţelor nu al omului, propunându-ne nişte personaje de forţă, între care se dă o luptă pusă în scenă de prim planuri spectaculoase.

Intens, bine dozat şi creativ, scenariul transcende ideea primordială a seriei, ducând-o şi mai departe la nivel emoţional, ceea ce are un impact notabil asupra privitorului, lăsându-i după vizionare sumedenie de întrebări la care să-şi dea răspuns.

Filmul se joacă în mare parte între cele două personaje antagonice, Caesar- liderul absolut al primatelor- carismatic, bun strateg şi conducător înnăscut, dominat însă de furie şi ură, dar şi de neputinţa de a renunţa la ele - şi Colonelul (în rolul căruia Woody Harrelson mai dă un recital de măiestrie!), un alfa-male care sacrifică totul (chiar şi unicul fiu) convingerilor lui rigide şi despotice.

Cine câştigă înfruntarea? Cel mai puternic, evident. Urmează să descoperiţi voi în sala de cinematograf amănuntele, când veti vedea acest film epic, o parabolă amară cu privire la mersul omenirii şi la felul în care degenerăm  mânaţi de instincte gregare. Pentru mine rămâne şocantă scena în care armata umană mărşăuieşte în formaţie, felul în care îşi antrenează şi  dezlănţuie ura fiind mai animalic decât orice vedem la maimuţele din film, totodată aducându-mi aminte de scenele din perioada nazistă, în care tineri defilau cu aceeaşi expresie a figurii: de manipulaţi prin spălare pe creier!

Bazându-şi construcţia regizorală pe o tehnică şi pe o acurateţe a discursului cinematografic demne de un regizor care are grandoare, Matt Reeves ne oferă acest film ce se detaşează din peisaj, căpătând şanse majore să devină antologic.

Michaela Platon