Trois souvenirs de ma jeunesse- o pledoarie emoționantă pentru iubire- de Michaela Platon

Filmul acesta este, fără nici o
îndoială și frumos dar și inteligent croit, sensibil si cu o doză de dramatism
ce nuanțează comentariul existențial, așa că va avea acces imediat și la
sensibilitatea, dar și la permeabilitatea pentru povești de dragoste a oricărui
spectator care va alege să-l vadă. Si asta pentru că această peliculă a lui
Arnaud Desplechin te marchează incontestabil, știința regizorală și de
scenarist fiind remarcabilă, dar într-un mod atât de atipic încât –deși subiectul
nu e chiar nou - felul în care e
cinematografiat este o provocare pe care, odată ce o primim nu putem să
o refuzăm, regăsindu-ne implicati fie ca martori activi, fie ca foști trăitori
ai eternei prime povești de iubire a vieții. Filmul este dezarmant de sincer,
cu o deschidere excepțională asupra gândirii adolescentine ce abordează aproape
filosofic sentimentul, cu o acuratețe a analizei care e aproape o vivisecție pe
suflet.

Paul Dedalus, personajul principal cu
nume mitologic (creatorul labirintului Minotaurului si al aripilor cu care s-a
prăbușit Icar) este un tânăr ce studiază antropologia și care o întâlnește pe
Esther, cea mai dorită fată din liceul la care învață sora lui mai mică.
Implicați într-o iubire care se vădește a fi prima, aceea care nu se uită toată
viața și al cărei parfum ne învăluie cu indescriptibila frumusețe până în
ultima clipă, Paul și Esther trăiesc un sentiment pe cât de adevărat, pe atât
de devorator, care ajunge să le consume viața și să îi rănească-. Distanța
dintre îndrăgostiți, lipsa posibilitatilor materiale, problemele lor
existențiale, totul converge către o disoluție a iubirii.

Structurat ca un triptic, filmul
operează permanent cu flash back-ul, acțiunea începând cu Paul matur, acum profesor
de antropologie, care părăsește Tadjikistanul si se întoare la Paris. O vizită
din adolescență în URSS îi marchează acum viața scoțând la lumină gestul
uimitor făcut atunci de a oferi propria identitate unui tânăr rus, si îl aduce
în atenția serviciilor secrete. Scenariul începe să avanseze fluid,
structurându-se în trei povești uimitoare în care Paul își rememorează
adolescența și tinerețea. Si vin peste noi trădări, frici și traume ale copilăriei,
frustrări, personaje pitorești și acea iubire unică menită să ne maturizeze
dureros și abrupt.

Arnaud Desplechin are stiința
coregrafiării acestui scenariu complex și atipic, și deopotrivă pe aceea de a
distribui în roluri actori deosebiți și talentați care aduc pe ecran o poveste
vie despre tristețea și despre neputința de a trece peste pierderea primei
iubiri, despre drama adolescenței lovite și despre copilăria traumatizantă.
Este un film acut, care se construiește treptat și ne livrează „amintirile” frust,
lăsându-ne stupefiați de intensitatea trăirilor și făcându-ne să ne întoarcem
la propria noastra primă iubire, uneori pierdută la fel de dureros.

Deși nu suntem familiarizați cu
actorii filmului, ne cucerește imediat lumina lor și felul în care Quentin
Dolmaire, Mathieu Amalric, Lou Roy-Lecollinet și Francoise Lebrun intră în
personaje dându-le viață într-un fel admirabil.

Laoreat cu premiul Best Director la
Premiile Lumieres și Cesar, dar si la
Cannes, Chicago si Cabourg, Arnaud Desplecin reușește cu această dramă să ne
ofere un film pe care să dorim să îl revedem, și pe care îl recomand cu toată
căldura.

Și... Vive la France! - de ziua ei!