The Upside- Intouchables american style- de Michaela Platon

Poate unii se întreabă de ce se fac remake-uri şi, sincer,
şi eu mi-am pus întrebarea asta, dându-mi mai multe răspunsuri care să se
potrivească fiecărei situaţii: ori un scenariu e prea bun , iar niște
producători au nevoie rapidă de o formulă verificată cu care să sconteze la
sigur, ori filmul este unul vintage şi îl resuscitează cu mijloaccele moderne,
fie cineva din industrie a achiziţionat nişte drepturi şi vrea să le
valorifice...ori pur şi simplu se aplică formula americană- „mulge vaca până la ultima picătură”.

În cazul de faţă aş miza pe un „fusion”, căci filmul
primordial „Intouchables” regizat
de Eric Toledano şi Olivier Nakache a
fost un hit cinematografic cu cote de piaţă excelente pentru exact această
poveste a unei prietenii ce sparge convențiile sociale, şi care este inspirată
de una reală. Şi dacă Intouchables
fermeca tocmai prin faptul de a fi fost o comedie europeană, The Upside înghesuie în scenariu toate
trademark-urile americane, adjudecându-și-l în această manieră- filmul
calchiand perfect scenariul franţuzesc ce valorifica şi el o poveste care nu e
nouă- dar care „marchează” fără greş câte un slam dunk ori de câte ori e
reluată.

Dar până la urmă nu în asta rezidă talentul regizorului-
în a spune altcumva povestea, în a pune altminteri lumina pe personaje, în a
reinventa spusul şi făcutul într-o manieră personală?

Iar Neil Burger îl cooptează pe Jon Hartmere, care a mai
resuscitat în 2011 un alt megasucces din 1984 - Footloose, aşa că pare
„specializat” în demersul acesta. Altminteri, fără echivoc, la creditele pt
script sunt Toledano şi Nakache.

Cât despre mr Burger- este un talent fără îndoială, şi
încă unul multilateral, căci a scris, regizat şi produs nişte filme care au
fascinat la vremea lansării: The Illusionist din 2006, în care Edward Norton ne
uimea, Divergent din 2014 care o propulsa pe Shailene Woodley , excepţionalul
Limitless cu Rober De Niro şi Bradley Cooper şi seria Billions cu Paul Giamatti
şi Malin Akerman. Experienţă, nu glumă - talent, nu joacă!

Aşa stând lucrurile, opinez că a fost ofertat de
producători să mai extragă încă o dată biletul „ Intouchables”, căruia i-a
aplicat câteva mici modificări.

Castingul însă este excelent- Bryan Cranston confirmându-şi
valoarea, ca şi Nicole Kidman- ce pare să aibă într-adevăr putinţa de a juca
orice rol în orice registru- fiind de fiecare dată impecabilă, şi Kevin Hart-
fix ce trebuia acestei comedii ca să se americanizeze perfect- căci rolul
acestui comedian este exponentul perfect al personajului adaptat. Sigur că nu e
Omar Sy- după cum nici Cranston nu e François Cluzet, dar cumva chimia există şi – mai ales dacă nu ai văzut
Intouchables (pe care sigur nu l-a bifat tot mapamondul!) o să te bucuri de
giumbuşlucurile lui Driss şi de transformarea lui Phillip, de poantele neaoșe,
de muzică şi de felul în care evoluează o relaţie de prietenie şi încredere ce
părea imposibilă.

Pe lângă coloana sonoră
splendidă manageriată de Rob Simonsen ( Nerve, The Age of Adaline sau Love,
Simon- toate de excepţie!), finalul care dedică pelicula Reginei Aretha
Franklin şi valorifică glorios o raritate interpretativă a acesteia cu aria
Nessun Dorma a lui Puccini- rupe inimile melomane (americane!) şi mai dă un jvung
acestei pelicule agreabile, care de astăzi, 11 ianuarie, rulează în
cinematografele din România.