The Gretest Showman- musical flamboiant exepțional cinematografiat- de Michaela Platon
01 Iulie 2019, 05:45
The Gretest
Showman/ Omul spectacol cum a fost el tradus nu este doar un film demn de a fi
recomandat - este mai ales de văzut şi trebuie să vă spun că am făcut asta de
multe ori şi încă mă fascinează energia lui, punerea în scenă şi poveste
acestui musical cu adevărat spectaculos.
Filmul îl
are ca personaj central pe PT Barnum, cel care credea „că a-i face fericiţi pe
ceilalţi este cea mai nobilă artă” – iar el asta a facut- a oferit bucurie, a
adus în spectacolele lui excentrice pentru vremea aceea personaje care scoteau
totul din normă şi ofereau miracolul-
făcându-l posibil.
Excepţional
cinematografiat de Michael Gracey- cel care de curând ne-a oferit şi Rocketman-
aflat în 2017 la prima lui creaţie cu acest The Greatest Showman- filmul
cucereşte iremediabil prin felul în care se developează scenariul ce pune
accent pe partea umană, pe sentimente şi valori ce nu se perimează. Căci
respectul, spiritul de echipă şi de sacrificiu, prietenia şi mai ales iubirea
nu se demodează niciodată şi sunt la fel de actuale azi- cum erau şi în
secolele trecute.
Fără
îndoială Phineas T Barnum a fost cel care a inventat show-business-ul şi
tacticile de marketing încercând să atragă succesul pentru spectacolul lui de
circ în care stereotipurile erau dinamitate, oferind fiecărui participant-
actor sau spectator o lume- aceea în care realitatea devine permeabila iar
visul devine tangibil, iar filmul romanțează istoria primordială atât cât sa
intre în tiparele scenariului și să faca povestea catchy.
Coloana
sonoră a musicalului o partajează Benj Pasek şi Justin Paul – nominalizaţi la
Oscar şi câştigători de Golden Globe şi Grammy pentru piesa This is me, cea
care a scos-o din anonimat pe Keala Settle – sound track ce infuzează filmul cu
o energie de excepţie: piesele emoţionând deopotrivă prin mesajele versurilor,
dar mai ales prin energia de lumină pe care ne-o aduc.
Distribuţia
este şi ea excepţională şi îi cuprinde pe Hugh Jackman- în rolul celebrului
showman, Jack Efron, Michelle Williams, Zendaya şi Rebecca Fergusson, toţi
minunat poziţionaţi în partiturile lor actoriceşti şi muzicale.
Scenografia,
machiajul şi costumele ridică filmul şi îl plasează în proximitatea valorică a
unor musicaluri celebre de-acum, aşa că vizionarea peliculei te acaparează
definitiv şi eşti vrăjit de lumea flamboiantă a circului cu personajele lui
spectaculoase.
Fără a
trena vreun minut, fără a ne abandona din vraja lui, The Greatest Showman este
un film din categoria rară a acelora care au darul, puterea să îţi exalte
imaginaţia şi simţirea şi să îţi dea aripi, aşa cum o fac şi producţiile
semnate de unul dintre regizorii mei preferați- Baz Luhrmann ale cărui Moulin
Rouge şi The Great Gatsby le văd oricând cu aceeaşi uimire şi încântare ca
prima oară.
Aşa că vă
recomand să nu rataţi întâlnirea cu un film despre iubire, prietenie şi
încredere–care vă aduce aproape o lume eclatantă, celebrand unicitatea unui
spectacol făcut de cei care au avut nevoie ca mai întâi să creadă în ei, pentru
ca apoi să dăruiască bucurie. Este genul de film pe care văzându-l, te simţi
tânăr orice vârstă ai avea, aşa că nu e de mirare că a triumfat la Teen Awards! Vizionare miraculaosa, filmul
e pe HBO 2 dar şi pe HBO go!