Te uită cum ninge decembre..., de Dan Manolache

Decembrie 2018, oraşe împodobite pentru Sărbătoarea Naşterii Domnului şi Anul Nou, aglomeraţie în magazine, îngrijorări politice…..ninsoare.

Gîndul mă poartă, ca întotdeauna, spre un alt decembrie, cel al anului 1989. Revăd imagini ale unui Bucureşti….fantomatic. Oameni trişti, magazine goale, apartamente îngheţate şi o propaganda lipsită de ruşine care preamărea înţelepciunea Marelui Strateg trimis direct de Providenţă să conducă România spre “cele mai înalte culmi de civilizaţie şi progres”. O atmosferă apăsătoare în care trăia un popor lipsit de libertate, întemniţat în propia ţară de un regim aproape unanim detestat.

Decembrie 1989 a însemnat însă şi momentul în care acest popor minţit şi dispreţuit s-a revoltat. Cum ştim, totul a început la Timişoara unde, înfruntând gloanţele, manifestanţii a strigat “vom muri şi vom fi liberi”. Reacţia lui Ceauşescu a fost promptă şi dură.

În şedinţa C.P.Ex din 17 decembrie 1989 spunea „Trebuia să trageţi! Trebuia să trageţi cu foc de avertisment şi dacă nu încetau trebuia să trageţi în ei ” şi adăuga enunţând teoria conspiraţiei, „ Trebuie să se ştie că suntem în stare de război. Tot ce s-a întâmplat şi se întâmplă în Germania, în Cehoslovacia şi în Bulgaria acum şi în trecut cu Polonia şi Ungaria sunt lucruri organizate de Uniunea Sovietică cu sprijinul american şi al Occidentului……se urmăreşte de fapt lichidarea socialismului. Aceasta este realitatea.” A urmat o represiune care a produs doar la Timişoara 73 de victime până pe 22 decembrie. Revolta populară nu aputut fi însă oprită.

S-a vorbit şi despre manipulare. Primul a făcut-o tot Ceuşescu care la ultima teleconferinţă, cea din 21 decembrie făcea următorul apel: „Trebuie să demascăm şi să respingem cu hotărâre această acţiune şi să o lichidăm. Nu se poate pune decât problema lichidării în cel mai scurt timp a acestor acţiuni conjugate împotriva integrităţii, independenţei, a construcţiei socialiste, a bunăstarii poporului. Trebuie să lămurim oamenii, care au fost înşelaţi de grupările şi agenturile străine, dar să vorbim deschis şi să izolăm aceste grupuri, care trebuie să fie demascate cu toate forţele“. A încercat să o facă el însuşi la mitingul ţinut în Bucureşti pe 22 decembrie. Nici promisiunile de mărire cu 100 de lei a salariilor, nici apelurile „Alo, alo!” sau „Staţi liniştiţi la locurile voastre!” nu au avut şi nici nu puteau avea vreun ecou în mintea românilor.

Se vorbeşte şi astăzi despre conspiraţie şi manipulare dar se uită cred că atunci, în decembrie 1989, exista o ură generală înpotriva regimului communist şi a coducătorului său. Chiar de vor fi fost astfel de acţiuni, importanţa lor trebuie raportată la starea de spirit existentă atunci în Romania.

Au trecut 29 de ani, tot mai des apar nostalgicii fostului regim, Revoluţia este uneori minimalizată, eroii ei trataţi cu o condescendenţă de neînţeles…. Cu siguranţă că nu tot ce am visat atunci s-a împlinit în România, dar nu schimbarea de regim a condus la realităţile nemulţumitoare de astăzi ci felul în care am gestionat noi libertatea.

„Te uită cum ninge decembre” dar nu uita lumina de primăvară care a inundat România în decembrie 1989…. O parte din ea era lumina sufletelor celor care s-au jertfit atunci pentru noi. Să le purtăm veşnică recunoştinţă. Cine uită, nu merită.