Suicide Squad- SF, iubiri deviante, personaje dilii și o coloană sonoră ucigătoare- de Michaela Platon

Cine
afirmă că Suicide Squad nu e o producţie care să te ţină cablat
la scenariu...are dreptul la părearea lui, după cum şi eu am la a
mea. Şi recunosc, aşteptam la vremea lui filmul ăsta ştiind că
David Ayer n-ar putea livra decât ceva “în forţă”, căci
filmografia lui cuprinde pe lângă Fury - Sabotage, Commando, End of
Watch, Last Man şi Street Kings.

Filmul
valorifică ideea deloc nouă a unui comando de paranormali şi
ciudaţi, care însă ar fi puşi în slujba umanităţii, pe care
trebuie să o apere şi să o scape de forţe malefice venite din
timp să cucerească Terra. Aşa că personajele propuse sunt unul şi
unul, care mai de care mai “înzestrat”şi mai “arătos”, iar
panoplia cu psihopaţi se măreşte de acum cu majoreta dilie Harley
Quinn, cu Captain Boomerang- australianul cu o armă infailibilă,
mutantul corcit cu crocodil- Killer Croc, El Diablo- omul flacără,
Deadshot- pistolarul letal, Katana –vaduva samurai şi deasupra
tuturor, eternul Joker, mai dement, mai rău şi mai imprevizibil ca
niciodată. În rolul acesta pe care l-au “clasicizat”Jack
Nicholson şi Heath Ledger (pentru care avea sa fie ultimul!),
evoluează acum excepţional Jared Leto, care ne-a mai uimit cu
interpretarile lui de Oscar. E adevărat ca şi partiturile au fost
pe masură, rolurile de compoziţie fiind de departe cele mai
ofertante pt un actor cu potenţial nelimitat. Jokerul lui este hidos
şi malefic până în măduva oaselor, dar are în plus ceva ce nu
am văzut până acum la acest personaj: şi-a găsit perechea şi
este iremediabil îndrăgostit, relaţia asta karmică împărtăşită
cu Harley, salvându-l din a deveni cea mai abominabilă creatură.
Aşadar încă o dată iubirea adevărată, împărtaşită, face
minuni şi reuşeşte să învingă toate obstacolele. Cred că
această abordare oferă şi o altă turnură filmului, celălalt
cuplu (Vrăjitoarea- colonelul Flagg) fiind şi el atipic, dar în
acelaşi fel legat printr-o iubire peste timp. Şi cum ştiţi deja
care este filosofia mea de viaţă dar şi predileciiţle mele în
materie de film, tuşa asta de romantism neconform şi excepţional
reprezintă o găselniţă salutară ce oferă originalitate şi plus
valoare scriptului.

Distribuţia
ne oferă ocazia de a i vedea pe unii actori pe val în ultima vreme
- precum Cara Delevigne- până mai ieri doar super-model, pe Margo
Robbie care pare că nu ratează niciun rol, alături de ei apărând
şi nişte grei ai ecranului ca Viola Davis şi Will Smith,
ranforsând osatura artistică prin acurateţe şi rigoare, dovedind
că orice rol ar face, un actor mare este egal cu el însuşi.
Revelaţia filmului rămâne Jared Leto, după părerea mea mult mai
înzestrat ca actor, deşi ca lead vocal la 30 Seconds to Mars face
furori, şi mai face şi toate videoclipurile trupei sub pseudonimul
Angakok Panipaq. Aşa
că la talentul lui, nu mai mă miră felul în care abordează acest
rol de sociopat pe care îl imaculeaza aproape iubirea pentru fosta
lui doctoriţă din spitalul de nebuni, devenită ea însăşi
ţicnită cu acte în regulă, ca să se „asorteze” cu iubitul!!

Filmul are tot ce îi
trebuie ca să se detaşeze din pluton şi să marcheze o victorie la
spectator: scenariul abil croit pe o canava comună este infuzat cu
supranatural, cu SF, cu doua poveşti de iubire de un romantism
deviant, cu acţiune captivantă şi coregrafii reuşite de arte
marţiale. În plus are ceea ce îşi doreşte îndeobşte publicul –
destulă violenţă, destul rău manifest şi destulă mârşăvie şi
lipsă de morală, ca să fie în ton cu zilele noastre.

Vă recomand aşadar
Suicide Squad pe care il puteti vedea pe HBO- pe care îl mai scoate
din anonimat şi o coloană sonoră impecabil construită, dupa cum
urmează....

Poate un film să fie și
mai bun datorită muzicii din care este construita coloana sonoră?
Siiiigur că da...Quentin Taranatino e foarte meticulos când e vorba
de alegerea melodiilor care vor fi incluse în film, dar David Ayer
m-a surprins cu atenția acordată melanjului de nou și vechi, mulat
impecabil pe scenele de luptă sau în ton cu cadența gloanțelor.
Dacă The Joker se urcă în mașină, musai să se audă Purple
Lamborghini cu Skrillex & Rick Ross, deși automobilul nu e
Lamborghini, ci o creație Matt McEntegart numită Vaydor (normaaal,
pentru că face parte din recuzita Vaydor Exotics, o companie din
Florida care se ocupă cu crearea de body-kit-uri, adică acele
elemente pentru exteriorul mașinii care fură privirile: spoilere,
praguri laterale, aripi, capotă, priză de aer samd)

O altă alegere înțeleaptă
este Heathens, piesa celor de la Twenty One Pilots, care se pare că
e trupa favorită a regizorului, membrii ei fiind buni amici cu cei
din 30 Seconds to Mars (unde Jared Leto e tartor!).

Kehlani Parrish cea care
cântă o piesă bântuitoare (acesta e și motivul alegerii ei) -
Gangsta- are 21 de ani și a fost descoperită în cel de-al șaselea
sezon America's Got Talent, unde cânta în grupul PopLyfe. Fiecare
melodie este matematic ”calculată” pentru suținerea scenelor:
„You Don’t Own Me” este una dintre primele piese dedicate
emancipării femeilor, scrisă în anii 60, dar interpretarea tinerei
Grace Sewell parcă e gândită pentru acest soundtrack, deși
lansarea cover-ului a avut loc anul trecut, sub supravegherea lui
Quicy Jones. Cântecul marchează momentul intrării în scenă a
dementei Harley Quinn, un personaj „adorabil”, în ciuda bâtei
de baseball pe care o mânuieşte letal, dar cu zâmbetul pe buze.

Când povestea brigăzii
sinucigașilor ia o altă turnură se aude Without Me, a lui Eminem,
iar spectatorii reacționează după primele acorduri, iar întânirea
cu Killer Croc se intamplă pe acordurile Fortunate Son a celor de la
Creedence Clearwater Revival. Așadar, fiecare personaj este susținut
muzical, are un sound al lui ce rimează cu personalitatea
posesorului şi este în acord cu momentul şi felul în care este
introdus publicului!

Deși Bohemian Rhapsody a
fost folosită în spoturi TV sau reclame, cover-ul celor de la Panic
At The Disco este și el din aceeași ”supă” muzicală, marca
Suicide Squad. Și sincer mi-aș fi dorit pentru I Started a Joke, a
celor de la Bee Gees, să fie aleasă varianta Faith No More, dar ca
să respecte atmosfera creată de restul pieselor, a fost preferată
maniera Confidential Music feat. Becky Hanson.

Steven Price este un tânăr
compozitor britanic (39 de ani) care a început cu muzica pentru
Attack the Block, o comedie horror, apoi a fost invitat la realizarea
coloanei sonore la SF-ul The World's End, pentru ca la Gravity să
primească Oscar la categoria Best Original Score. Colaborarea cu
David Ayer a început cu Fury și pentru că rezultatul a fost unul
reușit, iată urmarea!

E clar că muzica aleasă
atât pentru trailerele filmului, cât și cea care se aude în
desfășurarea filmului are un rol major, asemănător celui din
Guardians of the Galaxy, care a ucis cu soudtrack-ul.

Ce mai ramane de zis?
...Vizionari miraculoase!