Shoplifters- dramă ca-n viață, cu final neașteptat, de Michaela Platon
26 Octombrie 2018, 08:36
Uimitor de la primele cadre filmul lui Kore Eda este atât de excepţional manageriat regizoral şi totuşi atât de simplu ca poveste , încât aproape atinge perfecţiunea. Cu o viziune ce clădeşte scenariul cu minuţie ducându-l până într-un punct în care îl răsuceşte recalibrând totul în virtutea unei alte perspective, Shoplifters nu te lasă să întrevezi povestea, dar ţi-o clădeşte vizual şi emoţional cu mare artă.
Twistul acţiunii însă introduce multitudine de probleme morale cărora regizorul le da rezoluţii prin vorbele personajelor doar în parte, restul lăsându-ne nouă, spectatorilor, care ne trezim la final că suntem puşi să judecăm şi să ne asumăm nişte „verdicte”- păreri.
Cu un remarcabil talent de povestitor, Kore Eda ne oferă istoria asta cu flavour-ul unei alte culturi, deschizând o fereastră prin care existenţa unei familii ni se înfăţişează aproape fericită- cu părinţi şi o bunică atenţi şi iubitori cu copiii şi nepoţii lor, cu bucurii mărunte care creează amintiri şi momente speciale, cu ştiinţa de a decupa dintr-o realitate neprietenoasă şi pauperă- raze de soare cu care înseninează viaţa.
Şi cu toate privatiunile- lumea lor pare liniştită şi calma- asta până când – spre final, începem să decodăm şi ce se afla în subsidiar. Paradoxul e că asta nu schimba aproape nimic din algoritmul realțiilor afective familiale- deşi lucrurile nu sunt nici pe departe ceea ce par.
Şi neîndoielnic juriul de la Cannes a văzut în filmul lui Kore Eda forţa construcţiei regizorale şi filosofia pe care o propune- în această creaţie excepțional jucată şi cinematografiată, de vreme ce a câştigat Palm d’ Or-ul cu acest scenariu pentru care s-a pregătit aproape 10 ani, studiand atent relaţii interumane şi cazuri de copii instituţionalizaţi.
Şi nu este imposibil ca vigoarea acestei poveşti dramatice în care este vorba despre legăturile de familie, despre iubire, altruism şi crimă - să impresioneze şi la Oscaruri, unde Shoplifters este propunerea Japoniei pentru 2019. Căci filmul are tot ce îi trebuie- şi ceva în plus- ca să vrăjească şi să problematizeze, să emoţioneze şi să surprindă derutant cu un final absolut neaşteptat.
Filmul ne prilejuieşte o întâlnire cu o actriţă exceptională- Kirin Kiri- din păcate dispărută anul acesta- a cărei cariera se întinde pe durata a mai mult de cinci decenii în care a făcut roluri memorabile, cele pe care mi le amintesc fiind din Sweet Red Bean Paste al lui Naomi Kawase şi Our Little Sister tot al lui Kore Eda.
Această dramă art house se developează în fața spectatorului care se regăseşte la finalul ei vrăjit pe de-a-ntregul, căci regizorul manipulează emoţional fără cusur această poveste – ca ea să spună mult mai mult decât vedem pe ecran. Este genul de film care te urmăreşte, a cărui problematică recurentă te asaltează chiar atunci când ziceai că l-ai uitat- iar asta e un dar pe care doar marii creatori îl au!
Pe un fir narativ de o simplitate absolută, Shoplifters ne introduce în rutină zilnică unei familii, brodând inspirat şi dezvoltând povestea cu alte planuri neaşteptate, metamorfozând totul chiar în faţa ochilor noştri uimiţi de acest scenariu magistral construit după un tipar ce învăluie totul într-un umanism cuceritor, ce pare să devină un trademark al japonezului Hirokazu Kore Eda.