SAMSARA by Ron Fricke- documentarul în care arhitectura luminii ne arată o altă față a Terrei- de Michaela Platon
28 August 2020, 06:03
Pornind de la ideea sugerată de cuvântul sanscrit samsara - “ curgere fără sfârşit”- ce înseamnă ciclul repetitiv al naşterii, vieţii, morţii şi reîncarnării în hinduims, budism, Jainism şi yoga, documentarul omonim regizat de Ron Fricke a câştigat premiul criticii pt cel mai bun documentar la Festivalul Internaţional de film de la Dublin, dar fost nominalizat de nenumărate ori, obţinând părerile favorabile ale criticii şi publicului.Filmul în fapt e mai aproape conceptual de sikhism, care se concentrează asupra acţiunilor noastre şi consecinţele lor în prezent.
Filmat pe parcursul a cinci ani, în 25 de tari de pe 5 continente, acest documentar de excepţie ne prezintă legătura între tot ce se afla pe Pământ, focusând pe antiteză şi comparaţie ca figuri de stil, totul în absenţa dialogului, accesând comunicarea nonverbală şi meta limbajul şi legând totul cu o coloană sonoră senzaţională, de care este responsabil Michael Stearns, ce înseriază cu migală alături de muzică originală, sonorităţi ale popoarelor din lumea largă, aşa încât imaginea are un ghid ce ne poartă prin zone calamitate şi pământuri sacre, prin situri industriale sau aşezări omeneşti.
Cu o ştiinţă a clar-obscurului demnă de un pictor impresionist, Ron Fricke ne arată deopotrivă arhitectura luminii alături de monumentele celebre ale omenirii, sărăcia şi obscurantismul din favelas, puse față în faţă cu opulența Dubaiului, dihotomia natura sălbatică-civilizatia umană, care aduce cu sine distrugerea, anihilarea şi kitchiul. Documentarul este condus cu abilitate, ochiul camerei înregistrând fidel şi redând frust, lăsând privitorului interpretatea.
Samsara, care aduce alături anticul şi modernul, moartea şi viaţa, eternul şi trecătorul, vine cu un comentariu vizual dur asupra războiului care mutilează suflete, minţi şi corpuri, cu imaginile dureroase ale cimitirele de eroi , peste care suprapune defilări megalomanice pe stadioane şi etalarea tehnicii de luptă la parade militare sau mii de copii din dodjo-uri executând într-un sincron remarcabil exerciţii de arte marţiale, pentru ca imediat să se treacă la armată, uniformă, sârmă ghimpată, oraşe părăsite sau depopulate de război - rămase doar nişte ruine de peisaj post apocaliptic.
Imaginea este magnifică şi de la Hamletul lui Kenneth Branagh din 1996, Samsara este primul lung metraj tras în întregime pe film de 70 de mm, coloana sonoră impresionantă fiind adăugată de către Michael Stearns după editarea peliculei de către regizor împreună cu Mark Magidson, lucru diametral opus celeilalte colaborări din 1992 la Baraka, unde vizualul a urmat muzica, fiind editat în conformitate cu ea.
Societatea de consum şi tarele ei, industrializarea, robotizarea, cererea şi oferta - de la mâncare şi obiecte electronice la sicrie în formă de avion, maşina, canapea, gondola, pistol vs industria armamentului, apoi tineri din triburi necivilizate cu podoabe rituale şi puşti vs familii înarmate privind în gol - totul se succede alert, culminând cu imaginile armatei ca forţă opresivă.
Finalul aparţine religiilor, ca o sugestie că salvarea este în schimbare, în înţelegerea lipsită de obscurantism şi de manipulare - în mintea eliberată şi curăţată de tarele civilizaţiei de consum.
Imaginile sunt fabuloase, lipsa dialogului amplificându-le într-un comentariu mut, regizorul alegând semnificativ cadrele de sfârşit: panorama pelerinilor veniţi la Mecca, urmată de strălucirea costumelor ceremoniale asiatice, puse față în faţă cu grandoarea naturii, pt ca documentarul să se încheie abrupt cu un moment de reculegere, lipsa vizualului şi a sonorului fiind –în fapt- comentariul suprem!
Samsara este -în ceea ce mă priveste- documentarul perfect, pentru că te conduce doar- fără a-ţi media percepţia, te iniţiază doar- fără a-ţi servi atitudinea, îţi arată doar- fără a oculta nimic. De o frumuseţe tulburătoare, acest film este o curgere în ritmul vieţii, pulsând ca o sevă fremătândă a Pământului însuși –care, însă nu de puţine ori strigă după ajutor!
Iar Ron Flicke este un călător atent şi empatic ce ne ia de mână şi ne arată o altă față a Terrei din țările în care a filmat: Iordania, Japonia, Filipine, Arabia Saudită,Indonezia, Egipt, Etiopia, Gana, India, Myanmar, Namibia, Turcia, Tailanda, Angola, Brazilia, China, Mali, Coreea de Sud, SUA, Hawaii, Brazilia.