O sărbătoare de partid şi de stat, de Dan Manolache

Cu mulţi ani in urma ziua de 26 ianuarie nu era o zi obişnuită......Un zbucium cuprindea nomenclatura de partid şi de stat care cu săptămani inainte "acţiona" astfel ca măcar un freamat să pătrundă în orice casă de român. Se apropia Ziua Tovaraşului.

Nici o hiperbola nu era nelalocul ei.....Aşadar: Titan, Demiurg, Ctitor, Ganditor, Geniu, Erou intre eroi, Om intre oameni, Mare carmaci, Carpat! şi câte şi mai câte.

Televiziunea îi inchina toate cele doua ore ale programului, Radioul îi aducea omagii nesfârşite... Pictorii îi dedicau tablouri în care apărea drept continuatorul firesc al tradiţiei marilor voievozi ( care erau figuraţi, fireşte, mai mici si mai estompaţi). Cât despre ceilalţi activişti de partid, oricît ar fi fost ei de importanţi, se vede că nu prea meritau să apară alături de conducător...

Onoarea o avea doar tovaraşa şi eventuali anonimi şi decorativi oameni ai muncii care formau însă doar un decor considerat adecvat. Chiar dacă nu erau deloc marcaţi de sărbătoare şi nici convinşi că trăieasc în cei mai minunaţi ani ai existenţei omenesti în spaţiul carpato- danubiano- pontic de la fondarea statului dac centralizat de către Burebista, multi oameni obişnuiţi aflau din presa ce cadouri primise Ceauşescu, prin Întreprinderi, din partea lor.

Festivismul de opereta sau festivităţile nu puteau ascunde şi nici cosmetiza realitatea, de exemplu cozile la alimente, la benzină, la bilete de vacanţă, la ......orice.

Astăzi câţiva nostalgici se mai adună la Cimitirul Ghencea pentru a aprinde o lumânare la mormântul celui care a avut, pentru multa vreme o putere aproape absolută asupra României .... O vreme în care totul era supus raţionalizării. De la zahăr şi ulei la....libertate. Dintre toate însă raţia de libertate era, după părerea mea, cea mai redusă şi cea mai apăsătoare.

Ceauşescu şi epoca sa se estompează încet încet în trecut iar păcatele dar şi înfăptuirile sale rămân în amintirile noastre, fireşte subiective şi din ce în ce mai mult de competenţa istoriei şi istoricilor. Este un trecut care încă ne domină pe mulţi dintre noi. Deşi mulţi dintre noi am trăit în acea epocă, nu cred că am înţeles complet lumea care era pe atunci lumea noastră. Ce să mai vorbim despre cei care nu au avut neşansa noastră.

Sunt multe întrebări la care mai ales istoricii trebuie să răspundă inclusiv la aceea pe care de dincolo pare să ne-o pună chiar Tovarasul... Pentru cele rele sunt doar eu singurul vinovat? Dar pentru cele bune, am completa noi, are doar el meritele.