LOGAN- sfârșitul apoteotic al unei francize de mega-succes- de Michaela Platon

Nu e lucru uşor să duci un personaj atât de special ca Wolverine atâta timp, şi el să rămână emblematic şi pentru filmul care l-a generat, dar şi pentru filmografia care se ocupă de mutanţi, după cum nu e la-ndemână să pui capăt unei legende! Aşa că aceasta reuşită o partajează regizorul James Mangold şi Hugh Jackman în acest ultim episod în care personajele sunt umanizate extrem, aşa că în unele momente aproape uităm ce puteri excepţionale au. Iar marea achiziţie a protagonistului super-erou este dimensiunea lui umană, care îl salvează de faptul de a deveni plictisitor şi linear ca trăiri, adăugându-i profunzime şi o altfel de coerenţă a universului interior, şi făcând din acest ultim episod (după X-Men Origins: Wolverine din 2009 şi The Wolverine din 2013), unul în care formula de abordare este răsturnată şi calibrată înspre zona emoţiei, într-un fel care aduce o neaşteptată plusvaloare, în loc să dilueze totul aşa cum se întâmplă la finalurile de francize.

Aşa că acest al zecelea episod are şansa să devină o producţie meritorie care exploatează total atipic personajele - unul profesorul Charles Xavier posesor al uneia dintre cele mai de temut minti, celălalt, Wolverine, un fel de licantrop cu gheare şi structură de adamantium şi capacitate de regenerare. Amândoi sunt acum aproape reduşi la componenta lor umană din care reusesc să iasă anevoie, şi doar ca să salveze în ultimă instanţă câte o situaţie problematică. Caliban, cea de-a treia “rotiţă a trioului este un fel de element liant între cei doi, sfârşind prin a se lăsa folosit pentru a supravieţui. Şi din neant (a se citi scenariu!) iată că “răsare” şi Laura, copila cu filiaţie directă la… un anume personaj X-Men (că nu vreau să vă desconspir nimic, aşa ca să vă determin să mergeţi să vedeţi cu ochii vostri!!), care ar putea continua să ne spună în alt film propria-i poveste, pe care aici doar o întrezărim.

Emoţionant în scenele ce amintesc aproape de o relaţie tată-fiu dintre Logan şi Charles, pelicula ne scurtcircuitează permanent cu scene de o violenţă extremă, în care mutanţi şi soldaţi înarmaţi până în dinţi se înfruntă, accentul nemaicăzând însă pe efectele generate pe computer, ci pe relaţii şi felul în care ele se inversează. Super eroii sunt acum exploraţi în latura lor umană, iar asta nu îi declasează, ci îi face mai “accesibili”, îi credibilizează într-un alt mod şi scot filmul la liman de o manieră extraordinară.

Neîndoielnic că original este felul în care este conceput scenariul, ca un dipol ce are pe de o parte insertul SF, iar de cealaltă dramele umane, trecerile de la momente de-a dreptul “lirice” la unele de o duritate extremă fiind inspirate şi originale, conferind şi dinamica filmului.

Hugh Jackman este perfect in acest Logan decăzut şi bântuit de dureri de toate felurile, în care abia dacă mai recunoaştem personajul Wolverine, şi o face cu mare artă, după cum Patrick Stewart ne dăruieşte un profesor Xavier redus la atributele unui bunic imobilizat în scaun, care în situaţii speciale poate să mai acceseze- dar nu să şi controleze - puterea acelei minţi care îngenunchia altădată planeta.

Revelaţia filmului este tânăra Daphne Keen, memorabilă în acest prim rol în care convinge şi vrăjeşte de-a dreptul ecranul, cu atât mai meritorie devenind prestaţia ei, cu cât mai mult de jumătate din parcurs nu vorbeşte, rolul fiind manageriat iscusit cu limbajul mimico gestural, aşa că prevăd că faptul de a se fi descurcat atât de bine acum - îi va aduce noi roluri.

De remarcat este şi Boyd Holbrook pe care l-am mai vazut în Milk, Behind the Candelabra sau Gone Girl, dar în roluri de mică întindere, în vreme ce acum are o partitură copioasă de villain aflat în slujba unui medic ce dorea să creeze din copiii aflati în clinica lui, soldaţi- paranormali greu de invins dar perfect manipulabili.

Şi nu mă îndoiesc sub nici o formă că ultima apariţie a lui Hugh Jackman în rolul lui Wolverine şi felul în care s-a completat cu Patrick Stewart, a facut din Logan un succes de Box Office, deoarece publicul se bucură să îi revadă pe eroii îndrăgiţi, dar în egală măsură să îi “debarce” la un moment dat- dacă e posibil printr-un film ca acesta: cu un scenariu solid, cu o distribuţie excelentă, cu o regie care le îmbină pe toate şi le “egalizează” în aşa fel încât “soundul” final să fie unul într-o armonie fără cusur, ce va răspunde marilor aşteptări ale spectatorilor de pretutindeni.

Regia: James Mangold

Scenariul: Cristopher Yost, Craig Kyle, Herb Trimpe, James Mangold, John Romita Sr, Len Wein, Michael Green, Roy Thomas, Scott Frank

Distributia: Hugh Jackman, Patrick Stewart, Dafne Keen, Boyd Holbrook, Richard E.Grant, Elise Neal, Stephen Merchant, Eriq La Salle