LISTEN TO ME MARLON, incursiune în lumile interioare ale unui megastar- de Michaela Platon

Nu mă mir în nici un fel că acest
documentar a avut 17 nominalizări, dar mă mir că a câştigat numai 4 dintre
premii, căci, din punctul meu de vedere, este cea mai tulburătoare producţie
dedicată unei personalităţi din lumea filmul pe care am văzut-o! Şi am văzut câteva...

Surprinzător şi captivant până la
fascinaţie este felul în care Stevan Riley (regizor şi scenarist) şi John
Battsek, R.J. Cutler şi George Chignell se apropie de subiectul Marlon Brando, considerat
multă vreme cel mai mare actor al Hollywoodului. Iar felul în care o fac este
remarcabil, căci se apleacă asupra vieţii secrete a lui Brando, ne propun faţete
ale personalităţii lui pe care nu le cunoşteam şi devoalează trăiri şi gânduri
atât de adânci, la care nu ne-am fi închipuit
niciodată că am putea fi părtaşi. Vocea lui Marlon ne preia din primul moment (în care
înregistrăm şi o stupoare!) şi ne conduce prin propria viaţă cu calmul şi
cadenţa unei şedinţe de psihanaliză la care suntem lăsaţi să asistăm, devenind
într-un fel special parte din poveste. Căci personajul este denudat de măştile actorului şi încet nu mai rămâne decât
omul, unul a cărui copilărie traumatizată de alcoolismul şi bătăile părinţilor
nu pare să fie depăşită până la final. Sub aparenţa de forţă se ascunde însă
drama unui copil nedorit, cu incomensurabile frustrări, cu dureri şi trădări pe
care existenţa lui de adult nu le va transcende, ci le va adânci în felul în
care nu a putut niciodată să îşi ierte părinţii. Urmând firul narativ al
înregistrărilor cu vocea lui Brando, documentarul acesta pentru care ar trebui
să se inventeze un subgen, ne conduce prin imagini din arhiva personală,
interviuri, making off-uri, scene din filme, meetinguri, imagini din jurnalele
vremii de la procese şi conferinţe de presă, emisiuni de televiziune şi radio,
fotografii, imagini digitalizate, peste
care este grefată o coloană sonoră excepţională - şi ne revelează universul Brando,
complex, dinamic, dramatic şi surprinzător .

De la meditaţia menită să-i calmeze
şi şteargă angoasele, la militantism pentru drepturile americanilor de culoare
şi ale nativilor indieni, de la rescrierea unor scenarii devenite antologice (precum
Apocalipse Now), la păreri despre societatea vremii şi politica ei, de la
contopirea cu natura la discuţii filosofice referitoare la sensul
vietii şi determinism - actorul se
radiografiază şi scrutează marile dileme existenţiale.

Excepţional mi se pare felul în care
a fost gândit din punct de vedere al structurii acest film, căci el revelează
curajos fară să flateze nici un moment, dar şi fără să judece. Naraţiunea la
persoana întâi a personajului documentarului nu este un artificiu stilistic, ci o realitate aproape imposibil de imaginat,
căci câţi actori de valoarea lui Brando îşi vor fi înregistrat şedinţele de
psihanaliză? Chiar şansa ca fundaţia care gestionează drepturile de autor
privitoare la celebrul actor să autorizeze folosirea materialului este una de
excepţie, aşa încât circumstanţele realizării acestui film sunt într-adevăr
stelare. Iar felul în care a fost gândită selecţia , realizat montajul, alese
cadrele, stopcadrele şi gros planurile, succesiunea lor şi îngemănarea cu
muzica sunt de-a dreptul excepţionale. Este ca şi cum am fi părtaşi la o
destăinuire, dar şi martori ai unei confesiuni tainice, a unui solilocviu ce
atinge pe alocuri dramatismul, a unei zbateri care a încercat să îmbrăţişeze
binele şi în final a avut parte de răul suprem. Căci viaţa lui Brando, dincolo
de luminile minunate rezervate celebrităţilor a fost şi o căutare dureroasă a
liniştii, a echilibrului şi a iubirii, pe care le-a găsit doar vremelnic.

Aşa că finalul dramatic ce pune
reflectoarele pe evenimentele dramatice în care şi-a pierdut fiica şi a asistat
la condamnarea fiului cel mare, îl
marchează definitiv, condamnându-l la refugiul în hrană care avea să îl schimbe
definitiv, alterându-i trăsăturile şi preluând controlul asupra vieţii lui. Una
spectaculoasă profesional şi uman, dar şi dură, care avea să târască până la
finalul din 2004, toate durerile şi neiertările, toate traumele şi slăbiciunile
– dar şi toată măreţia unui om care a
trăit la intensitate maximă, a iubit şi a luptat, a creat, s-a
autopersiflat, a suferit şi a triumfat magnific şi s-a înfruntat pe sine, dar
şi lumea pentru adevăr şi dreptate.

Aşa că acest „Listen to me Marlon” devine mult mai mult decât un
simplu film al unui personaj de excepţie care practic şi-a documentat viaţa.
Este o analiză la sânge a cuiva care taie fără menajamente felii din propria
existenţă şi ne oferă accesul la cea mai intimă faţetă a lui: gândirea, felul în
care vedea şi interpreta viaţa. Şi o face într-un fel unic, cu un timbru al unei
voci inconfundabile ce trece fluent prin stări şi este pe rând când marţială,
jucăuşă, dură, persiflatoare, acuzatoare, nostalgică, plină de iubire şi înţelegere,
cuceritoare , tristă, îndurerată, disperată – acaparatoare în toate ipostazele,
fascinantă într-un mod absolut ca şi posesorul ei, un talent înnăscut şi un
spirit iscoditor care nu s-a mulţumit să îşi savureze pur şi simplu
celebritatea.