Jurnal de România. Timișoara în percepția unui spectator

Atunci când te gândești la un jurnal al unei persoane, îți imaginezi, poate, o agendă cu o copertă deosebită din piele sau catifea, o copertă groasă și foi îngălbenite. Un jurnal vechi cât un secol în care tu îți scrii gândurile, trăirile zilnice, însemnările despre prezent. Au fost publicate multe jurnale ale diferitelor personalități de-a lungul vremii, prilej cu care oamenii le-au putut cunoaște viața în detaliu. Știm, de asemenea, ce importanță a avut jurnalul în călătoriile din jurul lumii, atunci când noi știam prea puține despre cine suntem. Notițele organizate tematic în jurul altor trăiri – culturale, gastronomice, filozofice au dezvăluit lumii alte perspective trecute printr-un filtru critic și deopotrivă personal. Un jurnal este o amprentă personală a filtrului realității acelor vremuri.

Dar un jurnal despre viața într-un oraș de-a lungul anilor și regimurilor politice devine o construcție puternică în timpurile noastre în care ne grăbim mereu în existența noastră. Viața povestită din prisma aparținerii este tulburătoare și deopotrivă vindecativă. Acest jurnal a dat ocazia oamenilor să-și înțeleagă propriile alegeri și trăiri în contextul devenirii. Acest jurnal povestit prin vocea celor șase actrițe este o poveste care cuprinde puncte, reflecții, temeri, subiecte greu acceptate social, dar și reușite. Acest jurnal despre viață este istoria fiecăruia dintre noi.

Șase actrițe, șase povești

Spectacolul este construit de șase actrițe care aleg să își spună povestea fără perdea. Jurnal de România.Timișoara este un spectacol împletit din teatru, fotografie și film. Reformulez, Jurnal de România. Timișoara este un spectacol împletit din adevăr, amenințări și subiecte tabu de care noi toți ne ascundem.

Regizoarea Carmen Lidia Vidu a reușit, așa cum a făcut-o în toate cele trei spectacole, să ofere o documentare a relațiilor inter-umane trăite înfrăcărat în contexte urbane.

Mi-am ridicat invitația pe care scria numele meu de la casierie și am urcat cu nerăbdare scările din Teatrul German de Stat, într-o seară ploioasă de miercuri, noiembrie, puțin după ora 19:00. M-am așezat în primul rând fără să clipesc și în scurt timp, sala se umpluse.

În fața mea, timp de o oră, au luat cuvântul șase femei cu care am rezonat pe deplin. În unele dintre ele m-am regăsit pe mine, în altele mi-am regăsit mama, prietena sau proiecția mea viitoare. În toate, însă, am regăsit o determinarea de a-și spune povestea pentru ca cei din jur să înțeleagă dimensiunea relațiilor, a depresiei sau a sacrificiului. Iar în mine s-a născut o dorință puternică de a lupta.

Pentru Ida Jarcsek-Gaza, muzica orașului Timișoara este muzica de operetă.

Pentru Ioana Iacob, Timișoara sună a jazz și a Implant Pentru Refuz. În 2016, ea apare în videoclipul Seven Shades al celor de la Implant pentru Refuz, cea mai cunoscută trupă de hardcore din România.

Tatiana Sessler-Toami crede în prezența îngerilor, în ghidarea și protecția lor.

Daniela Török e mândră că revoluția din 1989 a început la Timișoara. A participat alături de tatăl el la căderea comunismului.

Surorile Olga și Silvia Török încep cu materiale din arhiva personală – video și muzică.

Ce mi-a plăcut foarte mult a fost faptul că am fost purtată prin multe momente critice, atât din viața lor cât și din cea a orașului. Am înțeles cum toate aceste momente s-au împletit în devenirea lor pentru că au fost exprimate puternic, concis, contextual. Copilăria, adolescența, Revoluția, primul loc de muncă și tot ce a însemnat acasă pentru ele a însemnat și pentru noi. Cum ai trăit după un abuz? Cât de tare te-a marcat alcoolismul tatălui tău? Cum ai reușit, ca femeie, să te ridici și să mergi mai departe în depresia ta? Ce a însemnat să te expui atât de mult?

Încă de la primul monolog am intuit forța implicării sociale pe care o are sau o poate avea teatrul. Ida Jarcsek-Gaza a rostit cuvintele mele, dar era aportul adus de ea în personalizarea poveștii și în impactul pe care îl poate avea din punct de vedere social asupra publicului. Toate celelalte actrițe au invocat îmbrățișarea conduitei de bun simț în tot ceea ce facem.

Cercul de cartografiere a istoriei fiecăreia se închidea când te așteptai mai puțin. Uitându-mă puțin prin sală, am fost de părere că aproximativ 20% din public era format din străini – nemți, probabil cei mai mulți, piesa jucându-se în germană (cu subtitrare în română). Colajul de informație, capturi din presa locală, imagini din arhiva personală care s-a derulat în spatele actrițelor, dar și peste ele a creat o dinamică naturală. S-a și râs (mai amar, poate), s-a și plâns.

Am plecat de la spectacol cu încă șase femei în min(t)e și m-am gândit mult la regizoarea Carmen Lidia Vidu. M-am întrebat cât de greu a fost să facă arhitectura acestui spectacol și ce a stat la baza lui. M-am întrebat, de asemenea, cum a fost pentru întreaga echipă să facă repetiții cu poveștile personale ale fiecărora. Coborând scările în grabă, am ieșit în stradă prima din teatru. În stânga mea, lumina galbenă a becurilor de pe Alba Iulia și din Piața Libertății se pierdea în asfaltul ud. Am luat-o la pas, scriindu-mi propriul jurnal în minte.

Jurnal de România. Timișoara

Evenimentul este parte dintr-o serie de spectacole regizate de Carmen Lidia Vidu, care mai cuprinde spectacolele de teatru „Jurnal de România. Sfântul Gheorghe”,  „Jurnal de România. Constanța” (prezentate cu deosebit succes pe scena Schauspielhaus – Casa Teatrului – din Viena), un scurt metraj – „Jurnal de România. Jurnal de musulman„ (11 selecții la festivaluri internaționale) și o expoziție–„Romanian Diary. Confessions of Faith”.

La Timișoara, spectacolul a avut premierea în 4 octombrie 2018, pe scena Teatrului German de Stat, în prezența regizoarei Carmen Lidia Vidu. În luna noiembrie au mai avut loc încă două reprezentații ale acestui montaj.

Carmen Proteasa

credit foto: Ovidiu Zimcea