INFERNO - ecranizare incitantă a unei francize de succes - de Michaela Platon

Poate unul dintre cele mai vizionate filme de pe Netflix,
Inferno este o schimbare stilistică a felului în care –pasionat de
literatură lui Dan Brown, Ron Howard regizează acest al treilea film al
francizei. Şi evident că un creator de asemenea calibru nu putea să meargă pe
aceeaşi reţetă pe
care a folosit-o în The Da Vinci Code
din 2006 sau Angels & Demons
apărut în 2009. Aşa se face că Inferno începe cu imagini ce par un experiment
cinematografic, în care viziuni apocaliptice se întretaie cu personaje groteşti
şi voci halucinante, iar mişcarea
este segmentată şi
atmosfera copleşeşte, asta preţ de câteva minute, până ni se dă şi “codul”
acestei introduceri. Şi dacă în cele două filme precedente ale seriei acţiunea
intensă se derula ca într-un policier clasic, subiectul vizând decriptarea unor
mistere colosale ale religiei, aici scriptul ne aduce o luptă pentru rezolvarea
unui puzzle de care depinde soarta omenirii.

Şi e evident faptul că lumea încă are nevoie de aventură,
de eroi şi de filme/romane despre cataclisme, armaghedoane şi catastrofe
planetare, de vreme ce vânzările genului acesta sunt de excepţie, iar publicul
cere încă.

Personajul principal al seriei lui Dan Brown, profesorul
Robert Langdon este nu doar un adevărat erou, dar mai ales un erudit aflat în
slujba umanităţii,
pentru a cărei salvare luptă cu
toată ştiinţa lui, şi o face înfruntând organizaţii întregi, personaje oculte
şi genii malefice, într-un fel special, pe care Tom Hanks se pricepe de minune
să îl pună în valoare (având încă farmec!).

Îl secondează
personaje care mai nicodată nu
sunt ceea ce par,
într-un joc al suspansului şi acţiunii captivant. De data aceasta tema
enigmei a cărei dezlegare suntem invitaţi să o urmăm este Dante, invocat aici
în toate modurile posibile (chiar
şi prin masca lui mortuară) şi care este sursa criptogramei în care este
închisă salvarea de un act terorist panterestru. Şi avem parte de urmăriri, de răsturnări de
situaţii, de lupte, de dileme de toate felurile, într-un crescendo ce dă ritm,
dar şi rigoare acţiunii.

Şi dincolo de orice, pentru noi, românii, este un sentiment plăcut să o vedem pe Ana
Ularu jucând în film, nu doar un rol de figuraţie, ci unul cu destule replici
încât să ne facă mândri că cinematografia mondială a mai pus un reflector pe
actorii romani, din ce în ce mai prezenţi în castingurile blockbusterelor dar
şi producţiilor indie.

Alături de Ana, gravitează în jurul lui Tom Hanks, punctul
de referinţă al sistemului, o pleiadă de actori interesanţi, cu niveluri de măiestrie
diferite, dar cu potenţial: Ben Foster, Irrfan Khan, Omar Sy şi Felicity Jones- poate cea mai palidă
apariţie, dar totuşi plină de un oarece farmec (care oricum nu îl poate egala
pe acela al lui Audrey Toutou, partenera lui Hanks în Codul lui Da Vinci)

Paradoxală prin felul alambicat al gândirii, filosofia lui
Zobrist, miliardarul terorist care vrea să decimeze omenirea ….pentru a o salva(???!!!), rămâne
până la capăt neînţeleasă, aşa că dezlegarea tutor misterelor, găsirea
indiciilor şi rezoluţia fericită ne scapă de dilema iscată de o aşa dihotomie.

O aventură cu suspans și
nebănuite rezoluții care o sa vă incite
imaginați aîn stilul în care o face întotdeauna Dan Brown.