Incursiuni în amintiri și în artă, de Roxana Păsculescu

Amintiri din labirintul vieții mele, respectiv Incursiuni subiective în artele vizuale
sunt două cărți semnate de artistul și profesorul Liviu Suhar, apărute la
Editura Performantica de la Iași, în anul 2017.

Cele două volume, în aparență nu au vreo legătură
evidentă, deci pot fi citite și separat. Categoric însă, lectura amândurora
oferă cititorului o imagine mai generoasă, dincolo de informații și
interpretări, clarificând o lume la care avem acces, doar parțial.

Referindu-ne acum, la primul dintre cele două titluri de care ne ocupăm, afăm repede că, în ”lumea” lui Suhar, predomină ”o atmosferă domoală”; Maria Bilașevschi, semnatara rândurilor introductive ne sugerează astfel, inclusiv farmecul cald al scriiturii pictorului moldovean. Cartea aceasta deși, are peste 300 de pagini -se citește cu ușurință. Totuși, am fost tentată să mă opresc la anumite capitole care m-au interesat imediat ce am parcurs sumarul. Astfel că, Atelierele mele și Amintiri despre sculptorul Ion Irimescu – au fost primele capitole pe care le-am citit. Felul în care i se desfășura pictorului, viața în atelier, discuțiile avute, atmosfera din epocă introduc lectorul într-un univers aparte. Pentru cei care nu au avut parte de experiențe personale de felul acesta, lumea artistică își dezvăluie fațetele într-un fel miraculos. Atelierul este anticamera muzeului. Sau cel puțin așa și-ar dori artiștii, să le fie atelierul.

În capitolul dedicat sculptorului Ion Irimescu, autorul
pornește de la un moment precis: comemorarea din anul 2015 de la Fălticeni;
trecuseră atunci, 10 ani de când maestrul murise. Sigur, solemnitatea clipelor
acelea, în preajma operelor sculptorului, îi declanșează lui Liviu Suhar o pleiadă
de gânduri, încărcate toate de nostalgie. Lectura m-a emoționat și am retrăit
propriile mele clipe trăite, din păcate destul de șterse, în atelierul maestrului
Ion Irimescu din Pangratti.

În cea de a doua carte –descoperim deopotrivă pagini de
jurnal ca și texte, analize aprofundate pornite de la artiști și opere marcante
pentru Liviu Suhar. Paginile de jurnal acoperă lunile august și septembrie ale
anului 1987, și anume, periplul artistului pornit de la Roma, trecând prin
Florența, Veneția, cu reîntoarcerea la Roma. Rândurile despre Tizian, Veronese,
Goya se împletesc apoi, în carte cu observațiile pertinente pe care autorul le
face la opera unor contemporani precum: Ilie Boca, Ștefan Câlția, Ingo Glass.
Un capitol separat îl dedică Liviu Suhar, familiei de artiști Vreme. Pe Leon
Vreme l-am cunoscut și eu la Timișoara, cu doar vreo doi ani înainte de
dispariția sa. Tot atunci, în dec. 2015, expoziția care îi era găzduită de
Palatul Baroc mi-a atras atenția într-un fel special: o lume împietrită sub
strălucirea strașnică a luminii.

O concluzie se poate trage ușor. Amintirile pot fi încețoșate, căci sunt supuse uitării sub povara
timpului necruțător iar incursiunile,
chiar așa cum ni le prezintă autorul lor, Liviu Suhar –sunt subiective; cu
toate acestea scrierile artistului plastic, dinlăuntrul unei profesii care are
în atenție imaginea și cu mult mai puțin cuvântul – sunt importante, căci refac
drumuri și stări care altfel, ar fi complet neștiute.