În Catedrala Nouă de la Arad, ilustrarea credinței și a artei
14 Ianuarie 2022, 06:41
Pictura interioară din Catedrala Nouă -Arad este o realitate care îmi parvine vizual prin intermediul albumului semnat Cătălin Băluț. Semnatarul lucrării tipografice care vede lumina zilei datorită Editurii Arhiepiscopiei Aradului și a Editurii Mega este și artistul-coordonator, pictorul muralist Cătălin Băluț sub îndrumarea căruia au fost realizate între anii 2010- 2018, picturile din interiorul Catedralei Arhiepiscopale ”Sfânta Treime”- Arad. Fotografiile din album, esențiale nouă pentru buna percepere a demersului artistic și de asemenea, importante în general, în valoarea peste ani a unei astfel de lucrări editoriale au fost realizate de Irinel Cîrlănaru, Claudiu Condurache și Cătălin Băluț. Concepția grafică și machetarea îi aparțin aceluiași Cătălin Băluț, cadru didactic la Universitatea Națională de Arte București.
Albumul se bucură de Prefața Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, ”o prefață pentru însăși cauza picturii”: ”Îndrăznim a numi această operă ca fiind inspirată sub penelul celor care și-au pus toată râvna în activitatea lor, chemați să reprezinte ortodoxia cultivată de-a lungul veacurilor de vrednici înaintași... ”.
Albumul este unul complex care apropie cititorul nu doar de această extraordinară realizare a picturii noii Catedrale arădene, ci și de ortodoxie, oferind lectorului informații valoroase despre practicile artistice specifice unei lucrări de o asemenea importanță, explicând tehnici și părți ale arhitecturii care primesc justificat anumite compoziții picturale, amintind de erminii prețioase de-a lungul secolelor.
Cartea începe cum este și firesc cu altarul: ”partea cea mai importantă și locul cel mai sfânt din biserică...”. Citatele din Sfinții Părinți se găsesc la tot pasul, însuflețind această călătorie de credință și cultură care este albumul lui Cătălin Băluț.
După altar, turla centrală este prezentată înainte și după pictare, cu schele și fără schele, iar documentarea are dincolo de explicația firească -a unui greu care a trebuit să fie cu atenție și credință depășit- o explicație vizuală covârșitoare, căci proporțiile se modifică și amploarea acestui spațiu devine una puternică, figura Pantocratorul fiind aceea în jurul căreia gravitează Cetele Îngerești. Urmează pandantivii cu cei patru Evangheliști, așa cum se obișnuiește, apoi, naosul și pronaosul.
Cafasul (balconul) existent deasupra pronaosului și care adăpostește corul a primit și el pictură, ca de altfel și pridvorul. Iconostasul sau catapeteasma sau tâmplă cum i se mai spune este ultimul prezentat, întorcându-ne din nou, astfel, ochii spre naos. Lucrare de lemn cu talent meșteșugită, iconostasul primește icoane semnificative pe mai multe rânduri.
Albumul se încheie cu o scurtă prezentare a construcției Catedralei Arhiepiscopale, căci fără arhitectură nu s-ar fi justificat această măreață pictură. Bibliografia pune punct acestui album, care urmărește să semnaleze importanta și valoroasa lucrare de arhitectură și pictură de la Arad.
Dincolo de minunatul album și de oficiul de informare și cunoaștere pe care cartea îl joacă, pictura bisericească a Catedralei Arhiepiscopale ”Sfânta Treime” din Arad trebuie categoric văzută pe viu, căci frumusețea ei ar fi astfel, pe deplin receptată.
Realizatoare Roxana Păsculescu