Harry Truman, un om oarecare?, de Dan Manolache
09 Martie 2019, 06:05
„O întâmplare politică”, astfel caracteriza presa ascensiunea fulgerătoare care l-a adus pe Harry Truman în funcţia de Preşedinte al SUA. El devenea la 12 aprilie 1945 succesorul lui Franklin Delano Roosevelt, după doar 88 de zile de vicepreşedinţie.
„Părea un om oarecare catapultat dintr-o dată la o putere înfricoşătoare”, consemna unul dintre biografii săi, iar însuşi Truman declara atunci „M-am simţit ca şi când luna, stelele şi toate planetele s-ar fi prăbuşit pe mine”.
Conjunctura era cu totul excepţională. Al Doilea Război Mondial se apropia de sfârşit atât în Europa cât şi în Asia dar lăsa în urmă un adevărat dezastru, omenirea intra în era nucleară şi nu în ultimul rând, se impunea organizarea postbelică a planetei. Propulsat lider al „lumii libere”, Truman se afla, din această postură, în confruntare directă cu ofensiva ideologică susţinută de puterea militară a Uniunii Sovietice.
La 12 martie 1947, acest „om oarecare” se adresa Congresului şi îşi făcea cunoscute coordonatele politicii externe, rămase în istorie ca „doctrina Truman”. Ea urmărea, în esenţă, restrângerea expansiunii comunismului şi „îndiguirea” lui.
Poziţia Statelor Unite ale Americii a fost percepută de Stalin ca o adevărată declaraţie de război....de război rece. Convingerea sa a fost întărită de lansarea în iunie a Planului Marshall considerat „o periculoasă armă economică”. Şi aceasta chiar dacă strategia fostului Şef al Statului Major General american, intrat în politică, viza „revigorarea economiei mondiale” şi conform declaraţiilor sale, nu era îndreptat împotriva „niciunei ţări sau doctrine, ci numai împotriva foamei, sărăciei, disperării şi haosului”.
În consecinţă Moscova a respins ajutorul american şi a forţat şi ţările din Europa de Est să o facă. „Nu suntem decât nişte vasali” constata cu tristeţe Jan Masaryk, ministrul cehoslovac de externe, cu puţin timp înainte de lovitura de stat ce a adus regimul comunist la putere în ţara sa iar lui o .....sinucidere mai mult decât suspectă.
Astfel, prin voinţa unui dictator şi suportul unei ideologii demagogice şi criminale, ţări şi popoare s-au văzut, fără voia lor, despăţite prin „cortina de fier”.
Nu ştim dacă astăzi doctrina Truman, a îndiguirii, ar mai putea fi de actualitate...Palanul Marshall însă da. De fapt ce este politica economica a Uniunii Europene pentru statele membre, în special pentru „noile democraţii”?
Există însă pericolul să nu-i dăm importanţa cuvenită, ba chiar să minimalizăm acest sprijin din pricina.... zgomotului politic. Ar fi păcat!