Fury by David Ayer, ilustrare perfectă a citatului „Idealurile sunt pacifiste, istoria este cea violentă”- de Michaela Platon

 

Într-un top 5 personal al filmelor despre al doilea război mondial aveam The Thin Red Line, Schindler’s List, The Pianist, Enemy At The Gates, Inglourious Basterds şi Band of Brothers! Apoi am inclus şi filmul regizat de David Ayer, cel care în 2001 scria scenariul şi producea Training Day, zguduitoarea drama cu Ethan Hawke şi Denzel Washington, iar în 2005 ne captiva cu Harsh Times, în care joacă Christian Bale şi Freddy Rodríguez.

Acţiunea din Fury are loc în aprilie 1945, atunci când aliaţii înaintau spre Berlin, şi unele scene din film mi-au adus aminte de vorbele bunicului şi ale prietenilor lui, legate de evenimentele petrecute la Cotul Donului,  unde peste 100.000 de romani au murit, în condiţii de neimaginat, spulberaţi de tancurile şi artileria ruşilor. A fost cel mai mare dezastru suferit de armată romană, care, culmea, nu a fost niciodată reflectat în vreun film, în timp ce debarcările aliaţilor în Normandia au fost învăţate pe de rost din peliculele fără număr realizate în ultimii 50 de ani.

Revenind la Fury, de la început suntem avertizaţi că tancurile americane Sherman M4 (cunoscute şi sub numele dat de tanchişti, de „brichete Ronson”) erau net inferioare celor germane, Panzer si Tiger, care aveau blindaj gros şi tunuri mai puternice. Doar curajul, nebunia şi inconştienţa mai puteau suplini acest handicap tehnic. Şi pe această direcţie este construită acţiunea filmului, în care scenele de luptă sunt realiste, ţinând cont şi de faptul că David Ayer a folosit  relatările ambilor bunici care au luptat pe front.

Filmul nu revoluționează ca subiect, dar realizarea este una excepţională, iar jocul actoricesc este polarizat de Brad Pitt, care îi obliga şi pe ceilalţi să dea ce au mai bun. Aşa se face că ajung la roluri de excepţie Shia LaBeouf, Michael Peña, Jason Isaacs, Jon Bernthal ( l-am văzut în Walking Dead, în The Wolf of Wall Street şi Snitch) şi tânărul Logan Lerman (a jucat în Noah, Percy Jackson: Sea of Monsters, 3:10 to Yuma şi în The Butterfly Effect, când era personajul interpretat de Ashton Kucher, dar la vârsta de 7 ani), care a avut şansa să fie distribuit într-un rol principal de asemenea anvergură şi să se achite de el impecabil.

De remarcat apariţia dragei noastre Anamaria Marinca, expresivă şi profundă într-o secvenţă memorabilă a filmului ce se petrece într-un apartament, unde joacă alături de cei 5 tanchişti şi de Emma, verişoara adolescentă interpretată de actriţă bavareză Alicia von Rittberg. E foarte greu să construieşti o scenă cu soldaţi care dau peste 2 femei singure şi să nu iei în calcul tema violului  (atât de des folosită în filme şi prezentă în realitatea războiului) şi mai ales să nu pici în ridicol cu o abordare decentă, cu oameni care se spală, vorbesc cuviincios şi iubesc platonic orfelinele. La fel cum frumuseţea calului alb din scenă de deschidere a filmului este într-o antiteză aproape violentă cu povestea camaradului Gordo, legată de ororile din timpul debarcării din Normandia , când pentru a împuşca un cal (şi erau mii de cai părăsiţi după moartea stăpânilor), trebuia mai întâi să îl mângâi şi să îi câştigi încrederea, iar mai apoi să îi tragi un glonte  şi să contorizezi multe traume psihice de nevindecat.
David Ayer se bazează magistral pe efectele speciale şi ştie în acelaşi timp să creeze iluzia realităţii aceleia crude- fără a o cosmetiza.

O singură secvenţa m-a scos din lumea filmului, cea aproape de final, când acţiunea se petrece în plină zi şi în câteva secunde se transformă în scenă de noapte. Şi m-au amuzat trasoarele care arătau în unele secvenţe ca laserele din blasterele trupelor Imperiului din Star Wars, e drept, respectând codul de culori al proiectilelor învelite în material fosforic din acea vreme: cele germane erau verzi, iar ale americanilor-roz.

În concluzie, acest film al lui David Ayer, excepţional regizat şi scris, m-a impresionat aproape până la lacrimi pentru că dincolo de drama colectivă pe care o aduce războiul, până la urmă, el este suma dramelor individuale ale oamenilor din teatrele de operaţiuni, şi la câteva dintre aceste destine suntem martori cu inima strânsă şi dorinţă ca tot ce vedem să fi fost doar ficţiune şi nu o realitate a sfârşitului de conflagraţie mondială.
Structural filmul este perfect construit, nici nu bagi de seamă că e aşa de lung (134 de min), iar construcţia lui interioară se sprijină pe personaje  atât de diferite ca tipologie, încât ai zice că sunt incompatibile. Şi totuşi în prim plan este această echipă de tanchişti de pe Fury, sudată în luptă şi ţinută în mână şi în viaţă de comandantul ei, Don ”Wardaddy” Collier.

Un alt “personaj” este războiul însuşi, altfel pentru fiecare participant: avem războiul celor care îl refuză - şi unii sfârşesc în ştreang sau se adaptează din mers, războiul inocenților- care nu pot şi nu vor să omoare, războiul supravieţuitorilor, al brutelor, al victimelor şi al multor altora. Peste toate domneşte FRICA împreună cu instinctul de conservare şi dorinţa de a trăi, contrabalansate de felul în are un om de caracter le domina, le conduce şi le exploatează.
“Ideals are peaceful, history is violent/Idealurile sunt pacifiste, istoria este cea violenta” rămâne –de departe- replica memorabilă a filmului – filosofică de-a dreptul, sintetizând apoteotic esenţa războiului şi locul acestuia în devenirea omenirii.
Un film antologic, pe care il  difuzeaza azi, vineri, Prima TV începând cu ora 20 - care dacă ar fi apărut în urmă cu mai mulţi ani ar fi fost în fruntea ierarhiei personale a filmelor despre al doilea război mondial. Aşa e doar în Top 5!