Foxcatcher - A FI sau A NU FI.... DE VÂNZARE! – de Michaela Platon

După Capote şi Moneyball, regizorul Bennett Miller revine cu o poveste de suflet pe care a “clocit-o” ca pe un ou de brontozaur,
de prin 2007.

Filmul
este o pagină din povestea fraţilor Shultz din anii ‘80, singurii fraţi din
istoria Americii care au câştigat la lupte libere, atât titlul olimpic cât şi
cel mondial. Channing Tatum şi Mark Rufallo sunt cei doi Schultz, Mark şi Dave,
iar Steve Carell joacă rolul multimilionarului John Eleuthère du Pont,
proprietarul unei mari companii de produse chimice. Povestea e bine ştiută de
americanii amatori de sport şi de evenimente tragice (Dave Schultz este
împuşcat de către milionar şi abia după două zile de negocieri televizate cu
poliţiştii, au intervenit cei de la SWAT şi l-au capturat).

Channing Tatum, care nu a avut multe partituri
de substanţă, aici reuşeşte să intre bine în pielea unui sportiv ambiţios,
taciturn, introvertit, fără prieteni şi afectat de autoritatea fratelui mai
mare, cu un suflet sensibil, dornic de iubire, prins
într-un corp de brută. Este o poveste cu personaje întunecate, excepţia fiind
Dave Schultz, jucat de către Ruffalo atât de bine, încât te face să nu-ți poți
imagina cum unui om atât de bun ar vrea cineva să îi ia viaţa (în realitate du
Pont a declarat că Dave făcea parte dintr-o „conspiraţie”
care punea la cale uciderea lui!).

Cât
priveşte Steve Carell, îndeobște actor de comedii, dă viaţa unui
personaj excentric (în film poartă proteză nazală, ca Nicole Kidman în The
Hours) care se crede antrenor, mentor şi tată pentru Mark și are discursuri
pompoase (din categoria: pe cele mai înalte culmi ale sportului, de progres şi
civilizaţie, sportiv multilateral dezvoltat , care militează pentru aplicarea
creatoare a principiilor generale ale sportului bla, bla, bla)

Iar după ce o să vedeţi filmul, o să-mi
înţelegeţi şi indignarea de după vizioanare! Până atunci vă livrez emoţia mea
frustă la gândul că povestea este reală, dementul ăla –John Du
Pont - chiar a
existat şi l-a împuşcat de-adevăratelea pe David Schultz- antrenor şi sportiv
multimedaliat cu aur, pentru că nu l-a linguşit, flatarisit şi adulat cum şi
când a vrut el, adică în faţa aparatului de filmat, pe când se făcea un film
cretinoid de ridicare în slăvi şi măgulire a orgoliului paranoicului.

Bine –o să ziceți - dar ce
cauta Dave lângă schizofrenic, de ce a acceptat să intre în jocul ăsta în care
dictau doar banul şi bunul plac al Du Pont-ului?

Eeee,
aţi văzut ? Abia acum vă apropiaţi de indignarea mea funciară, aceea cu care
vă întreb câţi oameni de caracter, gata să îşi asume consecinţele crezurilor
personale, aţi mai văzut în ultima vreme? Câţi din cei cărora li se oferă
avantaje de tot felul în schimbul injosirii - or să
refuze?

Oare
e simptomatic felul în care oamenii se obişnuiesc să cânte osanale, să flateze,
să aprobe şi să susţină necondiţionat orice nătărâmb care are o poziţie de
forţă? Şi e posibil ca „virusul” ăsta să se
răspândească precum un Covid al minţii
pervertite brusc la obedienţă? Slujul şi datul
din coadă să fie o nouă „disciplină
sportivă”? Câţiva firfirei sau un milimetru mai în
față într-o ierarhie, să fie motorul tuturor lucrurilor? Este omul la mezat pt
orice bou cu bani care vrea să se distreze cumpărându-l?

Vedeţi
Foxchacher şi răspundeți voi, că pe mine mă
doare capul la gândul că A FI sau A NU FI de vânzare
nu mai este de mult o dilemă existenţială, şi că în curând, ăia care nu au “price
tag” or să fie nevoiţi să se caute prin „fânu’ din
caru” lumii - ca să facă demonstraţii prin pieţe pentru
drepturile lor de minoritari, de unde “ăştilalţi”- cu banu’ pe ei - or să trimită
miliţia să îi scoată cu bastoanele pe cârcă.

…..iar între
timp, uitaţi-vă la film…la Foxcatcher, care rulează pe HBO2.