Nu doar sentiment, ci şi teorie în pictură - de Roxana Păsculescu
04 Ianuarie 2019, 11:25
Culoarea în artă este o preocupare esenţială pentru creaţia vizuală, indiferent că avem în discuţie pictura, restaurarea ori artele decorative. Acest interes îndreptat către cromatologie a dat şi titlul cărţii profesorului, care este şi pictor, Liviu Lăzărescu. Aşadar, Culoarea în artă a devenit repede un best-seller pentru practicieni, dar şi pentru teoreticieni. De la momentul apariţiei editoriale, în anul 2009, la Polirom în Colecţia de artă, s-au scurs iată, zece ani. Cartea rămâne însă, extrem de actuală, prin problematica pusă în ecuaţie şi mai ales, prin valoarea complexă a răspunsurilor pe care autorul le oferă cititorului. Chiar dacă lectorii sunt profesionişti în spaţiul picturii, cartea reprezintă un excepţional material de lucru, important de găsit în oricare bibliotecă de specialitate. Şi chiar dacă vreodată, ea a fost parcursă ca un roman, din scoarţă în scoarţă, deşi îmi vine greu să cred aşa ceva, la ea se poate apela oricând, fie pentru un grafic, fie pentru frumuseţea şi corectitudinea unei explicaţii.
Datorită importanţei pe care o are această carte în viaţa specialiştilor, şi nu numai, o readuc acum, în atenţia potenţialilor interesaţi într-o lectură de factură ştiinţifică. Criticul de artă Pavel Şuşară, autorul textului introductiv subliniază valoarea lucrării: „Ceea ce propune Liviu Lăzărescu în această carte, unică până acum în spaţiul cultural românesc, nu este doar o cercetare aplicată şi o analiză teoretică a culorii, cu scopul de a acoperi o necesitate didactică imediată, ci şi o amplă şi profundă evaluare a propriei noastre existenţe în universul culorii, o adevărată ontologie a fenomenului cromatic în care limbajul artistic nu este decât una din multiplele ipostaze posibile”.
La baza cărţii stau ani mulţi de experienţă cu culoarea, adică, multă sensibilitate, observaţie directă şi capacitatea profesorului Liviu Lăzărescu de a sintetiza universul văzului, în fraze de o mare claritate.
Cuprinsul cărţii, adică, culoarea oscilează -cum frumos a declarat Pavel Şuşară în titlul concisului său text introductiv- între geometrie şi incantaţie. Aşadar, unele capitole poartă denumiri tehnice, altele romantice, şi toate împreună alcătuiesc un cuprins de o bogăţie uluitoare. Capitolele Factorii generatori ai culorii şi Acordul cromatic al culorii se însoţesc cu mai poeticele: Expresivitatea culorilor şi Simbolismul culorilor.
Capitolul 10 al cărţii se intitulează Culoarea în studiul după natură şi propulsează cititorul, chiar şi numai amator în ale picturii, într-un univers de care ar trebui să ţină seama; categoric atunci, pus pe drumul cel bun, lectorul n-ar mai putea să aprecieze în mod greşit, kitschul ca artă; asta dacă, privitul unei lucrări ar fi însoţit, la un moment dat, în viaţa noastră, de o lectură corespunzătoare.
Cartea nu este neapărat una uşoară. Relaţia cu ea, cu anumite capitole mai ales –ar trebui să fie una de mai lungă durată, de revenire asupra unor probleme, de limpezire a unui limbaj care este unul de specialitate.
Ilustraţiile care însoţesc explicaţiile sunt realizate de Traian Boldea.
În spaţiul cultural românesc, cartea aceasta a pictorului Liviu Lăzărescu joacă rolul pe care l-a avut cândva, tratatul lui Itten. Cele două lucrări teoretice ar putea fi puse în dialog, pentru cine are curiozitatea ori interesul să o facă. În nota finală a cărţii, Liviu Lăzărescu mărturiseşte (este categoric o reverenţă pe care o face autorul nostru) importanţa studiului realizat de Itten, căci oferă cititorului un scurt citat al acestuia de o mare însemnătate:„Am încercat (...) să construiesc un vehicul util, care permite artistului să parcurgă un drum lung şi foarte greu. Dar acest vehicul nu este chiar atât de confortabil şi nu va conveni defel leneşilor”.
Plasarea acestui citat la încheierea excursului nostru are rolul de a te impulsiona, dragă cititorule! Această carte necesită răbdare şi perseverenţă.
