Dinah Jefferies are capacitatea de a ni se introduce în suflet, prin toți porii
07 Octombrie 2022, 12:49
În colecția Damen Tango, a Editurii Nemira, de la autoarea bestseller-urilor ”Soția Plantatorului de Ceai” și ”Fiica Negustorului de Mătase” citim cartea ”Fiicele războiului”. Dinah Jefferies construiește o narațiune complexă care se desfășoară într-un timp despre care am citit de-a lungul vremii, fie relatări istorice, fie povestiri ale altor scriitori. Așadar, trama istorică a celui de-al doilea război mondial este prezentă, pe ea ridicându-se acest edificiu complicat al unei istorii de familie. ”Undeva, în valea râului Dordogne, într-o casă de la marginea unui sătuc pitoresc, trei surori așteaptă cu nerăbdare ca războiul să se sfârșească.” Iată pe scurt, enunțarea subiectului care acoperă circa 450 de pagini.
Narațiunea se dezvoltă asemenea unei ”tapiserii somptuoase, în care se împletesc curajul, pasiunea și secretele de familie, umbrită de amenințarea războiului...” mărturisește scriitoarea Hazel Gaynor, autoarea cărții ”Ne vedem în Monaco!”.
Dinah Jefferies s-a născut în Malaysia și deși s-a stabilit cu familia, de mică, în Anglia, a rămas atașată culturii în care și-a trăit primii ani de viață. Prin urmare, în cărțile sale întâlnim detalii care ne trimit cu gândul și la alte lumi; cititorul european va descoperi astfel, un univers mai bogat în date și semnificații.
Fără să fie o carte istorică, ”Fiicele războiului” este una corect documentată; fără să fie un volum psihologic, are informații și prezintă situații cu valoarea emoțională puternică; uneori, personajele se simt pustiite, fragile, fără energie; alteori, își găsesc resurse de stare de bine și chiar dragostea. Scriitura acestei autoare este una plăcută, evocatoare. Santa Montefiore, la rândul său romancieră subliniază ”senzualitatea” scrisului lui Dinah Jefferies.
Portretele realizate de scriitoare sunt puternice, interesante, captivante mai ales pentru cititoare. Și în această empatie care se produce în timpul lecturii, stă forța autoarei de a găsi fire de legătură cu fiecare cititor în parte. Neputințele, slăbiciunile, ezitările, dar și momentele de entuziasm ori chiar forță nu sunt străine de noi toți. Dinah Jefferies are capacitatea de a ni se introduce în suflet, prin toți porii. Atașamentul față de un personaj sau altul se va produce repede, după cum antipatia ori nemulțumirea ne vor ghida în descoperirea altor personaje.
Ingredientul de bază al desfășurării acestui roman îl reprezintă secretul. Mirajul secretelor, felul în care ele ies la lumină, apoi relațiile de prietenie sau dragoste dintre femei și bărbați, toate acestea creează în plus o stare emoțională binevenită unei lecturi de detașare de cotidian.
”Fiicele războiului” este o carte care poate fi citită într-un weekend, cu dorința expresă de a te rupe pentru un număr de ore, de lume.
Realizatoare Roxana Păsculescu