Dantela era altădată ”obiectul unei activități de contrabandă”
30 Aprilie 2021, 15:06
În perioada decembrie 2002 – februarie 2003, la Muzeul Național de Artă al României, sub auspiciile Secției de Arte Decorative era organizată expoziția ”Arta dantelei”. De evenimentul vizual de la care au trecut atâția ani, uitasem complet. Catalogul din bibliotecă mi-a sărit însă în ochi, acum, într-un moment în care dantela luptă să-și recâștige ceva din rolul pe care îl avea odinioară, în vestimentație, dar și în decorarea casei. Etalarea dantelei, în anii din urmă, din importante colecții care apar prezentate în expuneri pe teme atât de diverse -ne face să nu uităm nicio clipă de farmecul și bogăția acestei fine și sofisticate ”împletituri”.
După timpul îndelungat care a trecut de la expoziția de la MNAR -apreciez și mai mult, faptul că organizatorii au tipărit acest succint, dar atât de valoros catalog. El însuși, la data aceea se baza doar pe câteva lucrări editoriale de referință și, în plus, pe doar două cataloage, care ne aduceau în atenție, faptul că, în anul 1982, la Muzeul de Artă R.S.România avusese loc o prezentare de ”Dantele belgiene” și că în 1991, la Muzeul Național Cotroceni fusese găzduită o expoziție dedicată tot dantelei. Așadar, de-alungul vremii au fost organizate -cel puțin la noi în țară- prea puține expoziții dedicate dantelei.
Fragile și dificil de executat, așadar, scumpe, dantelele, dedicate inițial doar nobililor s-au păstrat numai în condiții excepționale. Desigur, cele mai prețioase dantele sunt cele executate firește, manual. Italia, Flandra și Franța au avut privilegiul de a-și spune cuvântul în cele mai remarcabile piese de dantelă. Cu acul sau cu ciocănele, dantela a înfrumusețat vestimentația celor bogați, introducând împreună cu rafinamentul și ceva mai multă transparență. De la guler și manșete, dantela a migrat către batistă și evantai, apoi către fața de masă și șal.
Realizarea industrială a dantelei, care s-a petrecut în jurul anului 1830 a scăzut considerabil prețul acestui produs și dantela ”a devenit o marfă comună” întrebuințată în viața de zi cu zi.
În această dantelă, considerată a fi o artă minoră descoperim semnificația talentului, a inspirație și înțelegem cu adevărat valoarea răbdării.
Adriana Adam este cea care a organizat expoziția și a realizat catalogul ”Arta dantelei”.
Realizatoare Roxana Păsculescu