Danny Collins, sau Al Pacino rock star într-un scenariu aproape adevărat- de Michaela Platon

Încă de la
început suntem avertizați că fimul este puțin inspirat din fapte reale, așa că
ar trebui să încep cu povestea adevărată: un cântăreț britanic de muzică folk –
Steve Tilston - a primit în 2005 un telefon de la un colecționar american, care
i-a spus că deține o scrisoare pe care John Lennon i-o expediase în 1971. La
acea vreme tânărul artist acordase un interviu revistei ZigZag, în care
declarase, printre altele, că succesul și norocul ar putea să îi răpească
inspirația. La câteva săptămâni, John care citise interviul, i-a scris (de
mână!) o scrisoare, semnată de către el și Yoko, în care îl sfătuia să nu își
facă griji, că din propria lui experiență, acest lucru nu se va întâmpla.
Epistola, care se încheia cu “love, John and Yoko", conținea și numărul de
telefon al fostului Beatles, iar Steve, care era fan al trupei, a declarat,
abia cinci ani mai târziu, în 2010, că l-ar fi sunat cu siguranță, pentru că
aprecia foarte mult maniera de a compune a lui John Lennon. Și culmea, amândoi
erau născuți în Liverpool și cine știe cum ar fi evoluat direcția muzicală și
destinul cântărețului, dacă s-ar fi întâlnit cu idolul său. În prezent, Steve
este un apreciat artist folk, recompensat cu numeroase premii BBC Folk Award,
la categoria melodia anului, iar Rod Stewart și Bob Dylan s-au declarat fani ai
muzicii scrise de muzicianul britanic.

Si tocmai de la acestă scrisoare pornește scenariul scris
de cel care a și regizat acest prim lung metraj- Dan Fogelman – care a mai
lucrat ca producător și scenarist la mai cunoscutele Crazy, Stupid Love. (2011), Tangled (2010), Bolt
(2008) și Cars (2006).

Și chiar dacă protagonistul este un star consacrat, Danny
Collins nu este un film muzical, nici unul biografic, ci o dramă cu accente
comice în care avem șansa să îl vedem pe Pacino cântând (mă rog, e un fel de-a
spune) și fiind la fel de fermecător ca întotdeauna.

Recunosc că mi-a plăcut filmul, în ciuda elementelor
emoționale dintr-o rețetă fabricată pt public
(căutarea copilului abandonat, încercările de a repara greșelile
trecutului și de a forma o familie) și am să vă spun și de ce.

În primul rând pentru că e întotdeauna o bucurie să îl
revăd pe Al Pacino, în al doilea rând pentru că am rezonat la drama artistului
care nu a mai compus nimic de 30 de ani și care se vede silit să cânte la
nesfarșit hitul care l-a făcut celebru.
Care sunt refugiile unui cântăreț bătrân, dezamăgit de lipsa de inspirație, dar
bogat și cu o prietenă foarte tânără? Alcoolul și drogurile! Dar această
scrisoare de la John Lennon, primită cadou de la prietenul și impresarul său,
schimbă cu totul paradigma și devine în fapt elementul care dezlănțuie
acțiunea. Și din acest moment începe jocul lui Pacino care e pe rând blând, cinic, plictisit, ironic, cuceritor,
trist, vesel, bun, învins, la cei 75 de
ani, pe care îi avea când a făcut filmul
în 2015, fiind la fel de vulcanic precum era ca John Milton personajul lui din Devil's
Advocate. Cât despre canadianul Christopher Plummer care avea si el 85 de ani,
ce să vă spun? Este, pe lângă cel mai în vârstă actor care a primit Oscarul (în
2012 pentru rolul secundar din Beginners) , un personaj magnific și stilat. Nu
pot să nu o menționez pe Annette Bening – fermecătoare, tonică si frumoasă în
felul ei special- ce stabilește o chimie
nedisimulată cu veteranul cântăreț, iar Bobby Canavale reușește să nu
joace exagerat rolul băiatului regăsit.

Danny Collins este fără îndoială un film în care nu
scenariul pune în valoare actorii, ci tocmai invers. Al Pacino evoluează în
stilul lui obișnuit, care nu lasă la întâmplare nici cel mai neînsemnat
detaliu, și personajul completează lista de roluri cu acela de cantautor, și ne
face să ne îndrăgostim de starul nebun, generos, sentimental, atent și
imprevizibil. Doar nominalizat la Globurile de Aur pentru rol principal, în
inimile noastre Al a primit deja toate premiile.

Așa că nu ezit să îi acord lui Dan Fogelman- deopotrivă
regizor și scenarist- aplauze pentru inspirație si întâlnirea pe care ne-o
propune. Așadar, avem un film pe ProCinema care va mulțumi pe toată lumea:
scenariu interesant, distribuție de senzație, joc magnific, regie de calitate!
Ce ne mai trebuie?...Pai, să ne așezam în fața televizorului și să îl vizionăm!