Crimson Peak- pretext pentru o istorioară macabră și metafizică, a la Guillermo Del Toro- de Michaela Platon

La vremea lui, aşteptam filmul acesta convinsă fiind că nu are cum să nu mă uimească un Guillermo Del Toro, şi m-a uimit. Pelicula – deşi este un horroruţ - adică nu tocmai genul meu predilect, este frumos construită, poate puţin superfluuă ca script- puţin prea previzibil. Magician al supranaturalului, Guillermo reconfirmă însă faptul că e un cineast cu o viziune globală, calibrând perfect miraculosul cu macabrul, imaginea cu scenografia de excepţie, fiorul şi scenele sângeroase cu izbăvirea prin iubire. Şi chiar dacă la prima vedere scriptul nu ne ia cu asalt, construcţia în sine a peliculei este cea care ne vrăjeşte şi ne lăsăm conduşi în poveste şi de sugestia narativă, dar mai ales de detaliile înşirate genial, care ne  poartă pas cu pas către finalul- previzibil . Filmul este un alt pretext pentru o istorioară puţin macabră şi puţin metafizică, pusă în scenă cu mijloace stilistice ce poartă fără dubiu amprenta lui del Toro.

Distribuţia este perfectă! Mia Wasikowska este îndeajuns de angelică pentru a oferi un contrast diabolicului personaj pe care îl face Jessica Chastain, antiteza menţinându-se şi în zona masculină, lui Tom Hiddleston- palid, misterios şi brunet aici – opunându-i-se  blondul Charlie Hunnam. Două seturi de prezenţe construite în oglindă, cu personaje ce pun probleme de interpretare pe nivele diferite. Jessica Chastain- într-o vadită ascensiune profesională- întrupează cu har sora vicioasă, nebună şi crudă, Miei revenindu-i rolul scriitoarei cu o obsesie către supranatural, curajoasă, intelectuală şi naivă, un dipol construit credibil dar pe care l-aş fi dorit mai substanţial şi fără unele dintre schematismele care ii scapă lui del Toro în dorinţa de a vedea în mod global producţia. Şi într-adevar, chiar dacă nu te sperie îngrozitor, personajele supranaturale sunt bine construite, ele fiind – paradoxal – toate positive, nişte victime sau niste mesageri buni - iadul, negura constiinţei şi răul incurabil fiind aici, pe pământ, în oamenii vii. Toţi îşi găsesc însă liniştea la final, mai puţin lady Lucille Sharpe, ucigaşa fără scrupule, condamnată  la o eternitate fantomatică în lugubrul şi părăsitul castel al familiei.

Iar dacă adăugăm că însuşi maestrul horrorului, Stephen King, afirmă că filmul “este extraordinar” şi „nemaipomenit de înspăimâtător”, iar fiul lui, Joe Hill spune  că  “ e un Age of Innocence înecat în sânge, un maiestuos şi înfricoşator vals prin lumea lui Daphne du Maurier”, înseamnă că veţi dori să vedeți  cele 119 minute în care se etalează Crimson Peak, pe care îl puteti vedea pe Cinemax.

Cu siguranţă filmul nu e o capodoperă  (cum consider a fi Il Laberintho del Fauno din 2006, şi acum unul dintre filmele mele de suflet), dar amprentat fiind de viziunea lui Guillermo Del Toro,  e ceva mai mult decat un horror oarecare, bine jucat şi bine regizat. În fapt nu asta înseamnă talentul? Acea sclipire care te scoate din pluton, acea privire care vede ceea ce restul lumii nu reuşeşte, acel unghi  care pune o lumina unică pe o realitate altminteri comună? Eu cred că da, superlativul talentului fiind genialitatea.

Credit foto Cinemagia