Corneliu Baba: relația dintre sinceritate și fantazare în artă
18 Decembrie 2020, 07:00
Acum, când se apropie Sărbătoarea Nașterii Domnului, trecem printr-o perioadă de reflecție și mă gândesc mai intens la artă și la soarta artiștilor, pentru că 2020 a fost un an greu pentru toată lumea. Știm cu toții că umanitatea ar fi cu mult mai săracă dacă n-ar fi ei, artiștii. Și totuși, câți dintre noi apreciază arta, fie ea muzicală ori vizual? Mă opresc să privesc câteva reproduceri după grafica și pictura lui Corneliu Baba. Aleg din bibliotecă - din seria inițiată de MNAR și dedicată maestrului Corneliu Baba - “Confesiuni și jurnale”, ediție îngrijită de Maria Muscalu Albani, volumul I.
Perioada 1944 - 1965 n-a fost deloc ușoarăi pentru artistul care se știe că a beneficiat mai târziu de o binemeritată glorie. Fiecare an al „confesiunilor” este construit puternic prin însemnări care conțin informații, trăiri, observații. Despre importanța și utilitatea jurnalelor se vorbește adeseori. Și al lui Corneliu Baba își arată repede valoarea.
Scriind despre sine și ai săi, artistul surprinde în fraze puternice timpul pe care îl traversează.Trăind în țara ocupată sau trecând prin Budapesta spre Veneția cu doar două zile înaintea izbucnirii revoluției maghiare în 1956 înțelegem ceva din tensiunile vremii pe care artistul a cunoscut-o îndeaproape. În tulburarea existențială, Corneliu Baba face mărturisiri încărcate de sinceritate despre George Enescu ori Maria Tănase. Desigur, cele mai multe și adânci notații au ca platformă de comunicare, arta. La pagina 74 găsim în opt puncte o sinteză pe care maestrul Corneliu Baba o gândește pentru artistul plastic și opera acestuia. Astfel, Corneliu Baba atinge puncte sensibile precum: legile compoziției picturale care trebuie regăsite în lucrare, vorbește despre libertatea în interpretare care este nemăsurată, apoi se oprește accentuând sinceritatea de care trebuie să dea dovadă creatorul, să aibă în vedere emoția stârnită de operă. Pentru artistul curajos, ca o confirmare, dar și pentru cel timid, încă neîncrezător, ca o ”licoare întăritoare”, jurnalul acesta este revelator. Să rămâi în universul artei nu este deloc ușor.
Realizatoare Roxana Păsculescu
