Capernaum, Haos și speranță într-o dramă zguduitoare- de Michaela Platon
08 Martie 2019, 05:05
Fiecare are
dreptul la propria opinie, iar acest Capernaum al regizoarei libaneze Nadine
Labaki şi-a adjudecat în inima mea premiul Oscar pt cel mai bun film străin
deşi competiţia a fost susţinută ( Shoplifters al lui Hirokazu Kore, Cold War
semnat de Pawel Pawlikowski , Roma by Alfonso Cuaron, Never Look Away)
Nu doar
pentru povestea zguduitoare de viaţă a micului Zain, nu doar pentru semnalul de
alarmă pe care îl trage asupra sărăciei lucii în care se zbat poate zeci de
milioane de copii ai lumii- dar mai ales pentru felul în care te simţi aproape
vinovat pentru mofturile, poftele şi
nimicurile pe care ţi le îngădui fără să conştientizezi în clipa aia că sunt
oameni la limita subzistentei. Cu sentimentele astea am plecat eu din sala de
cinema, dureros asaltată de filmul liabnez care este de un realism devastator.
Zain-
băieţelul de 12 ani ( vârsta estimată după dinţi de către medici, căci el nu
are nici un fel de act) este nevoit să muncească pentru a-şi ajuta familia- un
tată şi o mamă cărora, altminteri, nu le
lipseau ţigările şi alcoolul- preluând pentru ceilalţi 5 fraţi responsabilităţi
de adult. Ingenios, responsabil, matur – el este protectorul sorei mai mici cu
un an, pe care familia o vinde oneros pentru un măritiş profitabil financiar.
Acesta este
momentul în care Zain pleacă de acasa- după o scenă sfâşietoare în care mama îl
bate şi îl înjura, în timp ce tatăl o duce pe sora să o mărite cu un buticar
care are aproape de 3 ori vârsta ei.
Iar
aventura ruperii de familie pare să fie nu o scapare- ci un alt hiatus în viaţa
oribilă a acestui copil- care îşi găseşte un vremelnic adăpost alături de o
refugiată fără acte şi fiul ei de doar un an. Ce se întâmplă de aici încolo
întrece orice imaginaţie, lipsurile, nebunia şi absurdul unei vieţi ce pare
fără scăpare atingând grotescul , într-o succesiune de imagini zguduitoare –
emblematice pentru sărăcia lumii a treia.
Excepţional
cinematografiat, cu detalii de imagine a sordidului- incredibile şi panoramări simbolice- Capernaum este o
realizare de mare talent, pusă în pagina cu o atenţie remarcabilă a amănuntelor
ce aproape egalează inspiraţia acestei drame emoţionante până la lacrimi. Este
genul de film după vizionarea căruia rămâi fără vorbe, într-o linişte aproape
vinovată a nu poţi să faci nimic să schimbi destinele astea scălâmbe şi perfect
conştient că nu e doar ficţiune şi că la limitele astea îşi duc viaţă semeni
care mai sunt şi copii.
Iar filmul explodează de-a dreptul cu câteva
scene care îţi induc toate sentimentele de neputinţă, furie, indignare, durere,
revoltă, stupoare, una fiind cea din sala de tribunal în care Zain îşi dă în
judecată părinţii pentru că l-au născut.
Înduioşătoare sunt şi raporturile pe care oamenii aflaţi la limita
subzistentei le stabilesc, din nimicul pe care îl au fiind capabili să dea şi
altora, dar şi felul în care sunt exploataţi şi prostiţi doar pentru că sunt
refugiaţi şi nu au acte, prin urmare nici drepturi.
Cineasta de
mare forţă, Nadine Labachi este co-scenarista acestui script răvăşitor şi
interpretează şi rolul avocatei care îl reprezintă pe Zain, filmul ei reuşind
nu doar să puncteze la toate capitolele care
dau valoare, dar făcându-l să se
şi detaşeze într-un fel unic în contextul cinemaului actual.
Zain al
Rafeea ne uimeşte în acest prim film al lui şi aproape îl vedem devenind actor
– căci este talentat, frumos şi expresiv într-un rol greu- care însă îi
reuşeşte extraordinar!
Aşa că nu
întâmplător regizoarea libaneză a primit la Cannes premiul juriului de
cineaşti , dar şi pe cel al juriului ecumenic , fiind nominalizata şi pt Palme
d’ Or şi Golden Globes pt cel mai bun film străin.
All în all
recomand cu căldură aceasta creaţie emoţionantă care are darul să ne
repozitioneze în relaţia cu valorile materiale şi umane- de vineri 8 martie, în
cinematografe.
Mulţumim,
Independența film!