Amintiri din temniţele comuniste – Sergiu Grossu

Radio România Cultural va difuza, în perioada 30 septembrie – 16 decembrie, mărturii ale oamenilor de cultură români care au făcut închisoare politică în anii dictaturii comuniste.

Publicul va putea asculta zilnic voci ale unor intelectuali precum Valeriu Anania, (Bartolomeu Anania, arhiepiscop al Vadului, Clujului și Feleacului), Adrian Marino, Arșavir Acterian, Teohar Mihadaș, Alexandru Paleologu, Gabriel Țepelea, Lena Constante, teologul Dumitru Stăniloaie, teologul Gheorghe Calciu Dumitreasa și mulți alții, personalități intervievate, timp de aproape 10 ani, de jurnalista Radio România Cultural, Anca Mateescu, și conservate în fonoteca radio.

Proiectul își propune sa amintească generației tinere în special faptul că, la puțin timp după ocuparea României de către sovietici și instaurarea regimului comunist, foarte mulți intelectuali români au început să fie arestați din motive politice.

Acești oameni au fost anchetați și torturați într-o perioadă în care românii puteau ajunge la închisoare pentru că îndrăzneau să spună că nu le place un roman de Zaharia Stancu sau pentru că citeau cărți scrise de Emil Cioran sau Mircea Eliade.

Înregistrările făcute de colega noastră, Anca Mateescu, sunt documente sonore unice pe piața media din Romania, iar vocile pe care publicul le va auzi la Radio România Cultural fac parte din fonoteca Radio România.

Proiectul ”Amintiri din temnițele comuniste” se va încheia la finalul anului, cu o secțiune de podcast-uri pe site-ul www.radioromaniacultural.ro.

Postul Radio România Cultural este singurul post de radio cu acoperire naţională în FM, care produce programe exclusiv culturale, difuzând producţie originală culturală şi informaţie din toate zonele culturii, la nivel naţional şi internaţional. Detalii pe www.radioromaniacultural.ro

Voi, călăii, voi
sunteți în lanțuri, în lanțurile ideologiei voastre, în lanțurile răutății
voastre, în lanțurile răzbunării voastre. Noi suntem liberi și starea aceasta
pe care ajungi să o cucerești și să o
trăiești în pușcării este formidabilă. Libertatea exterioară nu mai avea
nicio importanță, era important să îți
câștigi și să îți păstrezi libertatea interioară . Ajungând la această treaptă
superioară poți să spui că nu ai trăit inutil și că pușcăria te-a adus la
această treaptă pe care mulți oameni în libertate nu o pot atinge. Pacea
aceasta sufletească pe care o ai, nu o mai pot tulbura nici câinii polițiști,
nici faptul că stai cu tineta sub nas, nici faptul că e gardul de sârmă
ghimpată, nici că ești bătut dacă nu ți-ai făcut norma și așa mai departe.
Nimic nu te poate impresiona, pentru că ai ajuns la această pace care te face
să planezi deasupra tuturor acestor vicisitudini, inerente unei vieți de
pușcărie.ˮ

Prin credința în Dumnezeu, Sergiu Grossu a dobândit, în
închisoare fiind, libertatea interioară. Reușea, astfel, să facă abstracție de
traiul mizerabil, de zi cu zi, și să se considere cu desăvârșire un om liber,
în ciuda faptului că la picioare purta lanțuri. Și-a creat un univers propriu
pe care regimul communist nu i l-a putut distruge iar starea de libertate
interioară s-a răsfrânt și în poeziile compuse în temniță. A fost condamnat la
12 ani de muncă silnică pentru activitate religioasă înterzisă și pentru că
scrisese, în anii războiului, în ziarele Basarabia și Transnistria împotriva
puterii sovietice și a fost eliberat după 3 ani, printr-un decret de amnistie.
Reușește să plece din țară împreună cu soția sa, Nicole Valery-Grossu, și ea
fost deținut politic, autoarea volumului memorialistic Binecuvântată fii,
închisoare!. După ce s-au stabilit la Paris, soții Grossu au luptat, cu o
energie exemplară pentru cauza creștină, editând, între 1971 și 1992, 239 de
numere ale publicației periodice Catacombes.