Amintiri din temniţele comuniste – Micaela Ghițescu
15 Noiembrie 2019, 10:00
Radio România Cultural va difuza, în perioada 30 septembrie – 16 decembrie, mărturii ale oamenilor de cultură români care au făcut închisoare politică în anii dictaturii comuniste.
Publicul va putea asculta zilnic voci ale unor intelectuali precum Valeriu Anania, (Bartolomeu Anania, arhiepiscop al Vadului, Clujului și Feleacului), Adrian Marino, Arșavir Acterian, Teohar Mihadaș, Alexandru Paleologu, Gabriel Țepelea, Lena Constante, teologul Dumitru Stăniloaie, teologul Gheorghe Calciu Dumitreasa și mulți alții, personalități intervievate, timp de aproape 10 ani, de jurnalista Radio România Cultural, Anca Mateescu, și conservate în fonoteca radio.
Proiectul își propune sa amintească generației tinere în special faptul că, la puțin timp după ocuparea României de către sovietici și instaurarea regimului comunist, foarte mulți intelectuali români au început să fie arestați din motive politice.
Acești oameni au fost anchetați și torturați într-o perioadă în care românii puteau ajunge la închisoare pentru că îndrăzneau să spună că nu le place un roman de Zaharia Stancu sau pentru că citeau cărți scrise de Emil Cioran sau Mircea Eliade.
Înregistrările făcute de colega noastră, Anca Mateescu, sunt documente sonore unice pe piața media din Romania, iar vocile pe care publicul le va auzi la Radio România Cultural fac parte din fonoteca Radio România.
Proiectul ”Amintiri din temnițele comuniste” se va încheia la finalul anului, cu o secțiune de podcast-uri pe site-ul www.radioromaniacultural.ro.
Postul Radio România Cultural este singurul post de radio cu acoperire naţională în FM, care produce programe exclusiv culturale, difuzând producţie originală culturală şi informaţie din toate zonele culturii, la nivel naţional şi internaţional. Detalii pe www.radioromaniacultural.ro.
’’Eram la Uranus, la securitate şi
aveam un program foarte fix. La ora cinci se dădea deşteptarea şi la ora zece
stingerea. Între ora cinci dimineaţa şi zece seara nu aveai voie să te
sprijini, să te întinzi pe pat. Puteai doar să stai aşezat sau să te plimbi. Dacă te spijineai într-un cot , nu
era voie, imediat ţi-se bătea în vizetă
să te ridici. Asta pentru mine a fost foarte greu, pentru că mă scoteau la
anchetă imediat după ora zece şi îmi dădeau drumul înainte de ora cinci cu
câteva minute.. Un timp , la început nu eram lăsată să dorm. Încă un lucru absolut personal , nu aveam
ochelari. Eu sunt foarte mioapă şi mi
s-au luat ochelarii şi eram foarte vulnerabilă
fără ochelari, vedeam foarte prost şi deci, nu vedeam când era pericolul,
pericolul era vizeta deschisă. ’’
Micaela Ghițescu era studentă a Facultății de Filologie din București când a fost arestată, implicată în procesul ambasadelor, “lotul francez”, și condamnată la 4 ani de detenție politică din care a făcut trei. Pretextul a fost corespondența pe care a avut-o cu Marcel Fontaine, fostul director al Liceului Francez din București, o corespondență cât se poate de banală dar care a transformat-o pe Micaela Ghițescu într-un „duşman al poporului". Prima acuzație a fost de „crimă de înaltă trădare", apoi a fost reîncadrată la „complicitate la delict de agitaţie publică". În pușcărie a stat trei ani fără trei săptămâni și unul dintre momentele pe care și le amintea cu maximă precizie era acela când a cântat „Odă Bucuriei" la moartea lui Stalin. După eliberare, a reușit cu greu să-și termine studiile, să-și găsească ceva de lucru, să înceapă să traducă pentru a avea din ce trăi. După 1990, a devenit una dintre cele mai apreciate traducătoare din România, în special din literatura portugheză. Și tot după Revoluție, s-a numărat printre cei puțini care s-au încăpățânat să editeze “Memoria - revista gândirii arestate”. Micaela Ghițescu a murit anul acesta, cu două luni îninte de a împlini 88 de ani.