Amintiri din temniţele comuniste – Alexandru Paleologu
15 Octombrie 2019, 10:00
Radio România Cultural va difuza, în perioada 30 septembrie – 16 decembrie, mărturii ale oamenilor de cultură români care au făcut închisoare politică în anii dictaturii comuniste.
Publicul va putea asculta zilnic voci ale unor intelectuali precum Valeriu Anania, (Bartolomeu Anania, arhiepiscop al Vadului, Clujului și Feleacului), Adrian Marino, Arșavir Acterian, Teohar Mihadaș, Alexandru Paleologu, Gabriel Țepelea, Lena Constante, teologul Dumitru Stăniloaie, teologul Gheorghe Calciu Dumitreasa și mulți alții, personalități intervievate, timp de aproape 10 ani, de jurnalista Radio România Cultural, Anca Mateescu, și conservate în fonoteca radio.
Proiectul își propune sa amintească generației tinere în special faptul că, la puțin timp după ocuparea României de către sovietici și instaurarea regimului comunist, foarte mulți intelectuali români au început să fie arestați din motive politice.
Acești oameni au fost anchetați și torturați într-o perioadă în care românii puteau ajunge la închisoare pentru că îndrăzneau să spună că nu le place un roman de Zaharia Stancu sau pentru că citeau cărți scrise de Emil Cioran sau Mircea Eliade.
Înregistrările făcute de colega noastră, Anca Mateescu, sunt documente sonore unice pe piața media din Romania, iar vocile pe care publicul le va auzi la Radio România Cultural fac parte din fonoteca Radio România.
Proiectul ”Amintiri din temnițele comuniste” se va încheia la finalul anului, cu o secțiune de podcast-uri pe site-ul www.radioromaniacultural.ro.
Postul Radio România Cultural este singurul post de radio cu acoperire naţională în FM, care produce programe exclusiv culturale, difuzând producţie originală culturală şi informaţie din toate zonele culturii, la nivel naţional şi internaţional. Detalii pe www.radioromaniacultural.ro
’’Dacă
nu făceam închisoare cred că rămâneam un filfizon. Aşa sunt şi
acum , tot filfizon la bătrâneţe, dar nu numai atâta. Pe urmă,
închisoarea, adică coloniile penitenciare, oferă o ocazie
extraordinară de a vedea grotescul şi comicul în stare pură.
Adică ai un spectacol despre om, de un rizibil şi de un grotesc şi
de o bufonerie formidabilă, absurd ca în Artistofan sau marii
comici ai lumii. Şi dacă ai darul râsului şi de a percepe
derizoriul, e salvator! Singurul talent mare pe care ştiu că îl
am, e de a decela derizoriul din viaţă. Şi acolo e o ocazie
extraordinară, te poţi amuza fantastic! E diferit de aşa numita ta
suferinţă şi e foarte importantă relaţia ta cu punerea în
suferinţă şi cât de personală ţi-e relaţia asta. De aceea eu
evit să vorbesc mereu de fraţi de suferinţă şi evit să fac din
perspectiva închisorii, exact sălaşul sufeinţei propriu - zise.
Poţi să suferi oricând şi oriunde , nu neapărat în închisoare.
Poţi să fi şi foarte fericit. Am cunoscut clipe de fericire în
închisore, şi nu puţine, şi nu scurte. ’’
Alexandru Paleologu obișnuia să spună că cele două noroace ale vieții sale au fost cei cinci ani de clandestinitate de la Câmpulung, în compania lui Constantin Noica, urmați de tot atâția de detenție politică, petrecuți, în mare parte, în companii la fel de selecte. Nu a fost singurul deținut politic care a considerat anii de pușcărie drept o perioadă de formare intelectuală. Și, oricum, Alexandru Paleologu avea înzestrarea de a rosti paradoxuri, fiind, totodată, atât de coerent și de convingător în demonstrațiile sale, încât te aducea în situația de a-ți lăsa deoparte propriile păreri și de a-i da dreptate. A fost condamnat în 1959, la 14 ani muncă silnică, în procesul Noica-Pillat, pentru „uneltire împotriva ordinii sociale" și eliberat în 1964, în urma decretului de grațiere a deținuților politici.