PORTRET: Omul de cultură Andrei Pleşu – la aniversare

Motto: „Dacă îţi acorzi un cât de mic răgaz, dacă arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă şi nepătimaşă, vei găsi destule argumente să te bucuri. Lucrurile (încă) funcţionează.(…) Mai există încă oameni întregi, tradiţii vii, întâlniri miraculoase. Trăim într-un sos toxic, dar el conţine încă mirodenii subtile, cu efect anesteziant” – Andrei Pleşu înb volumul „Despre frumuseţea uitată a vieţii”, 2011

Vineri, 23 august, eseistul, jurnalistul, filosoful, criticul şi istoricul de artă Andrei Pleşu, una dintre cele mai importante personalităţi ale culturii româneşti, împlineşte 71 de ani.

* * * * *

Andrei Gabriel Pleșu s-a născut la 23 august 1948, la București, fiind fiul chirurgului Radu Pleșu și al Zoei Rădulescu.

În anul 1955, a început școala primară la Sinaia, apoi, în 1956, s-a mutat la școala din Pârscov, județul Buzău, pentru ca în anii 1958-1959 să-şi definitiveze studiile şcolare la București.

În 1966 a absolvit Liceul „Spiru Haret” din București și, în 1971, Facultatea de Arte Plastice, Secția de istoria și teoria artei, ca șef de promoție.

În anul 1972, s-a căsătorit cu Catrinel Maria Petrulian – fiica profesorului și membru al Academiei, Nicolae Petrulian (1902-1983) – , care i-a dăruit doi fii, pe Matei și Mihai.

În anul 1973 publică în străinătate volumul „Corot, Murray’s Sales and Service”, iar în 1974 debutează în ţară cu volumul „Călătorie în lumea formelor”, la Editura Meridiane, carte ce cuprindea eseuri de istorie şi teorie a artei.

În perioada 1975-1977 a fost bursier Humboldt la Universitatea din Bonn, apoi, în anul 1980, obţine Doctoratul în istoria artei la Universitatea Bucureşti, cu teza „Sentimentul naturii în cultura europeană”.

În perioada 1980-1982, este lector universitar la Academia de Arte Plastice, Bucureşti, unde susţine cursuri de istorie şi critică a artei moderne româneşti.

Deşi, încă din tinereţe, în anul 1968, a intrat în Partidul Comunist Român, spre sfârşitul perioadei regimului comunist avea să devină unul dintre intelectualii opozanți, ajungând persona non grata în urma scandalului „Meditației Transcedentale”, pierzându-și locul de muncă și fiind nevoit să petreacă o perioadă de timp „în exil” la Tescani.

Mișcarea Meditația Transcendentală (MT) din România a activat în România în perioada 1977-1982, fiind o formă de manifestare de inspiraţie orientală, care a suscitat un mare interes din partea intelectualilor, dar și a autorităților. La început a fost receptată pozitiv dar în cele din urmă s-a dovedit a fi o afacere foarte utilă pentru Partidul Comunist Român de a se debarasa de intelectualitatea care ar fi putut reprezenta o amenințare pentru sistem.

Înființată de hindusul Mahesh Yoga, numit și Maharishi, MT a fost adusă în România de către inginerul Nicolae Stoian.

Între timp, vestea despre Mişcarea Transcedentală s-a răspândit printre intelectualii bucureșteni, astfel încât la experimentele care au avut loc în iunie 1981 în cadrul Institutului de Cercetări Psihologice și Pedagogice s-au înscris multe nume cunoscute, printe care s-au aflat filosoful Andrei Pleșu, pictorul Sorin Dumitrescu, sculptorul Ovidiu Maitec, muzicianul Gheorghe Zamfir și filosoful Mihai Șora, la acest moment fiind prezent și maiorul Ristea Priboi, trimis acolo cu misiunea de a culege informaţii compromițătoare.

La 27 aprilie 1982, la ședința Comitetului Politic Executiv (CPEx), Ceaușescu a destituit-o pe Aneta Spornic din funcția de ministru al Educației, a dispus dizolvarea Institutului de Cercetări Psihologice și Pedagogice și luarea de măsuri corespunzătoare pentru lichidarea acelei „periculoase secte religioase care a activat cu acordul conducerii Ministerului Educației”, iar măsurile represive ulterioare i-au afectat imediat și pe toți cei care au avut de-a face la un moment dat cu Mişcarea. Majoritatea celor implicați în această poveste au fost dați afară din posturile pe care le dețineau și trimiși să lucreze pe funcții care nu necesitau niciun fel de competențe, prost plătite, uneori chiar în provincie. În plus, învinuiții au fost dați afară din partid sau au fost suspendați din funcții.

Andrei Pleșu mărturisea în fața unui informator al Securității: „Aceste pedepse au fost absolut neproporționale, pentru că noi participaserăm doar la niște conferințe și la demonstrații de MT”.

Tot în anii ’80, Andrei Pleşu a participat la Şcoala de la Păltiniş, o „academie în sens platonic”, inițiată în anii ‘70 de filosoful Constantin Noica. Şcoala cuprindea şedinţe private în care erau abordate aspecte privind istoria filosofiei, cu analiza și interpretarea textelor fundamentale, precum și numeroase discuții libere asupra filosofiei contemporane. Printre discipolii sau participanții constanți la seminariile lui Noica se mai numărau: Alexandru Dragomir, Octavian Nistor, Mihai Șora, Marin Tarangul, Ion Papuc, Dan Iacob, Andrei Justin Hossu, Gabriel Liiceanu, Alexandru Surdu, Constantin Barbu, Monica Pillat, Paul Anghel, Sorin Vieru, Andrei Cornea, Marta Guțu, Francisca Băltăceanu, George Purdea, Vasile Dem. Zamfirescu, Victor Stoichiță, Thomas Kleininger, Aurel Brumaru, Șerban Nicolau.

În perioada 1983-1984, Andrei Pleşu a fost bursier la Universitatea din Heidelberg, iar în 1988 înregistrează un important succes ca scriitor, cu volumul „Minima moralia” – elemente pentru o etică a intervalului.

Deși lui Andrei Pleşu i-a fost permis să părăsească țara încă înainte de anul 1989, întâlnind figuri de primă mână ale exilului, precum cuplul Virgil Ierunca-Monica Lovinescu, el a ales să nu rămână în străinătate.

Demn de remarcat este şi faptul că, spre sfârșitul anilor ’80, poetul și disidentul anticomunist Mircea Dinescu era arestat la domiciliu, din cauza unui interviu acordat unui jurnalist străin, iar pe toată perioada arestului la domiciliu, când casa era păzită de Securitate și Dinescu o putea părăsi doar în compania securiștilor, una din puținele persoane care l-au vizitat în mod repetat, înfruntând stigmatul asocierii cu un opozant al regimului, a fost Andrei Pleșu.

După Revoluţia din decembrie 1989, Andrei Pleşu a fost ministrul Culturii în Guvernul Petre Roman, între 28 decembrie 1989 şi 16 octombrie 1991.

În anul 1990, a fost distins cu ordinul „Commandeur des Arts et des Lettres”, la Paris.

Între anii 1991 şi 1997, a fost profesor universitar de filosofie a religiilor, la Facultatea de Filosofie, Universitatea Bucureşti.

În ianuarie 1993, a devenit fondator şi director al săptămânalului de cultură Dilema – devenită, între timp „Dilema Veche” – alături de Tita Chiper, Zigu Ornea, Mircea Vasilescu și Radu Cosașu. De-a lungul timpului, la Dilema au deţinut rubrici scriitorii Radu Cosașu, Mircea Vasilescu, Dumitru Solomon sau Zigu Ornea, precum și Mircea Iorgulescu, Octavian Paler, Bogdan Ghiu și Ștefan Augustin Doinaș.

Tot în 1993, Andrei Pleşu publică volumul de succes „Jurnalul de la Tescani”.

În 1994, a devenit fondator şi preşedinte al Fundaţiei Noua Europă şi Rectorul Colegiului Noua Europă din Bucureşti.

În anul 1996, a primit Premiul Academiei Brandenburgice de Ştiinţe din Berlin, Germania, iar în 1999, „Ordre national de la Legion d’Honneur” al Franţei, în gradul de Mare Ofiţer.

În perioada 29 decembrie 1997-22 decembrie 1999, afost ministrul Afacerilor Externe în Guvernul Radu Vasile.

Începând cu anul 1997 a devenit membru al World Academy of Art and Science, iar din 1999, este membru al Academiei Internaţionale de Philosophie de VArt, Geneva, Elveţia.

În 2000, a primit Ordinul Naţional „Serviciu Credincios” în grad de Mare Cruce, apoi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Albert-Ludwigdin Freiburg-im-Breisgau, Germania, iar în 2001 a primit acelaşi titlu din partea Universităţii Humboldt din Berlin, Germania.

În perioada 2000-2004, chiar în perioada guvernării PSD, Andrei Pleşu a fost membru al Colegiului CNSAS, organismul responsabil cu studierea arhivelor fostei poliții politice comuniste, și cu stabilirea culpabilității individuale a celor care colaboraseră cu aceasta. În urma unui scandal privindu-l pe liderul PRM de atunci, Corneliu Vadim Tudor, în cazul căruia se dezbătea dacă acesta a făcut sau nu poliție politică, Andrei Pleșu şi-a anunţat, la 7 octombrie 2004, în cadrul unei conferințe de presă extraordinare, demisia din Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

În anul 2003, îi este publicat un alt volum de succes, „Despre îngeri”, iar în decembrie 2004, a fost numit consilier prezidenţial al lui Traian Băsescu, post pe care l-a părăsit prin demisie, la 3 mai 2005. În timp, Andrei Pleșu a fost contestat, alături de personalităţi precum Gabriel Liiceanu și Horia Roman Patapievici, pentru susţinerea pe care aceştia au acordat-o fostului preşedinte Băsescu, dar şi pentru că, prin ideile lor, ar dori să acapareze viața intelectuală și culturală a României.

În 2011, a realizat, împreună cu Gabriel Liiceanu câteva emisiuni de televiziune, printre care şi „50 de minute cu Pleșu și Liiceanu”.

Din numărul impresionant de volume publicate mai amintim „Pitoresc și melancolie: o analiză a sentimentului naturii în cultura europeană”, Editura Univers, 1980, „Francesco Guardi”, Editura Meridiane, 1981, „Ochiul și lucrurile”, Editura Meridiane, 1986, „Dialoguri de seară”, Editura Harisma, 1991, „Chipuri și măști ale tranziției”, Editura Humanitas, 1996, „Obscenitatea publică”, Editura Humanitas, 2004, „Sensuri metafizice ale crucii”, Editura Humanitas, 2007, „Parabolele lui Iisus: adevărul ca poveste”, Editura Humanitas, 2012, „Neliniști vechi și noi”, Editura Humanitas, 2016 sau „Despre inimă și alte eseuri”, Editura Humanitas, 2017.

Multe dintre aceste volume au avut mai multe ediții în România și, de asemenea, au fost traduse și publicate în ţări precum Germania, Franța, Austria, Ungaria și Slovacia.

Cariera sa excepţională a fost răsplătită cu numeroase premii şi distincţii, alături de cele deja menţionate fiind de amintit Premiul pentru critică de artă al Uniunii Artiștilor Plastici, București, 1980, Premiul pentru eseu al Asociației Scriitorilor din București, 1980, Premiul pentru cea mai bună carte a anului – „Limba păsărilor”, Cluj-Napoca, 1994, La Gran Cruz de la Orden „El Sol del Perú”, Lima, Peru, 1998, Premiul Grupului pentru Dialog Social, București, 1999, Medalia „Goethe”, Institutul „Goethe”, Weimar, Germania, 1999, Premiul „Corvinus”, conferit de Europa Institute și de Academia Maghiară de Știinţe, Budapesta, Ungaria, 1999,    Medalia „Konstantin Jireček”, conferită de Südosteuropa-Gesellschaft, München, Germania şi Ordinul Național Crucea Sudului (Cruzeiro do Sul), oferit de Președintele Republicii Federative Brazilia, amblele în 2000, Premiul „Mitteleuropa”, acordat de Institut für den Donauraum und Mitteleuropa, Viena, Austria şi Premiul „Joseph-Bech” acordat de Fundația „Alfred Toepfer” F.V.S., Hamburg, Germania, ambele în anul 2002 şi Premiul Asociației Editorilor din din România (AER) – categoria „Succesul Anului” – pentru cartea „Despre îngeri”, Humanitas, București, 2003.

RADOR - Razvan Moceanu