Mirela Trăistaru - bucuria artei

Mirela Trăistaru, născută în Bistrița și absolventă a Academiei de Arte Plastice „Ioan Andeescu” din Cluj. Este cunoscută publicului român nu doar prin numeroasele sale expoziții personale și de grup, ci și printr-o bogată activitate de teatru, cinema și televiziune. Are lucrări în colecții private din Franța, Italia, Danemarca, Țările de Jos, Austria, Germania, Elveția, Ucraina, Serbia, România, Bulgaria, Grecia, Turcia, Egipt, India, China, Japonia, Coreea de Sud și SUA.

Mirela Trăistaru, ce v-a atras spre artele plastice?

Eu desenez de cand mă stiu. Înainte de a vorbi mâzgăleam. E parte din mine.

Cine v-a canalizat pe acest drum? Cine v-a recunoscut talentul?

Cred că prima care mi-a recunoscut talentul a fost sora mea, cand a mers la mama și la tata să mă pârască. Pe lucrarea ei de control pe care luase zece, am făcut un desen foarte frumos. Era mică și a mers foarte supărată, plângând la mama și la tata și a zis ca i-am stricat lucrarea de control. Ai mei foarte îngătuitori au zis: „Nu, uite ți-a făcut-o mai frumoasă”. Deci, prima care a sezizat a fost sora mea, apoi mama m-a adus la cercul de desen de la Casa pionierilor și șoimilor patriei din Bistrița și acolo am început să lucrez cu profesoara Iulia Walter, care acum locuieste in Austria. Ea mi-a deschis mai tare acest apetit al meu pentru orice înseamnă culoare. Acolo la Casa Pionierilor am învățat o grămadă de tehnici. Făceam pictură pe sticlă, făceam păpuși din papier mâché, modelaj în lut, reproduceri după diapozitive cu fotografii ale lucrărilor maeștrilor Chagall, Gauguin.

Ce amprentă a lăsat asupra dumneavoastra Clujul studiilor artistice?

Clujul pentru mine a însemnat atât anii de liceu - Liceul de Arte Plastice, cât și Universitatea de Arte. Atunci era Academia de Arte Vizuale „Ion Andreescu” si pe vremea mea noi făceam șase ani și am fost la două secții. Am fost și la modă și am făcut și secția de pictură. Ca mentor l-am avut întotdeauna în spate, încă din perioada liceului, pe Ioan Zbârciu care este bistrițean de-a meu și care și-a pus amprenta pe tot ce înseamna școala de la Cluj.

Masterul l-ați facut la Bucuresti, la clasa maestrului Ștefan Câlția. Cum era ca dascăl?

Domnul Ștefan Câlția este un personaj, este un înțelept, este un povestitor înnăscut nu numai în pictura lui, ci și in viața de zi cu zi. Eu venisem de la Cluj deja formată, cum avea dânsul să afirme și practic întâlnirile noastre erau mai mult de dezbatere. Întâlnirea cu domnul Câlția a fost o bucurie, o încântare si o șlefuire a unor nuanțe din traseul meu.

Ati amintit de Ștefan Câlția, de Ioan Zbârciu. Ce v-a apropiat și ce v-a făcut să găsiți apoi drumul propriu?

Domnul Zbârciu ne-a învățat că asta e o meserie care se fură. Adică a trebuit să fiu un foarte bun observator și am învățat de la fiecare câte ceva. Eu cred că fiecare și-a pus amprenta în formarea mea ca artist. Sunt formată la Cluj, am făcut un master în Bucuresti și un doctorat la Universitatea de Vest din Timișoara.

Care au fost modelele care v-au marcat ca artist, dar și ca om?

Dacă vreți referințe din istoria artelor plastice, în perioada mea mica: Gauguin și Chagall. Mai târziu, în facultate aveam să-i redescoper pe Hundertwasser și pe Jeff Kunz. Acum, cu grădinile mele, pe care lumea le știe prin expoziția pe care am facut-o la Veroniki Art, cu body art-ul, mă întorc cu foarte mare placere la Monet. Deci îl redescopăr a mia oară și mă încântă tot ce a facut el în grădinile lui pe care le-a pictat timp de 30 de ani.

Ce reprezintă atelierul pentru Mirela Trăistaru?

E punctul de referință. De aici îmi iau seva. De aici plec în toate călătoriile mele în jurul globului și aici mă întorc.

Cum ați descrie atmosfera atelierului?

Atelierul meu este un spațiu deschis. Acum am atelierul în Pangrati, vis-a-vis de TVR. Este un loc în care oamenii se întâlnesc, în care se nasc idei și se dezvoltă proiecte.

Mirela Trăistaru, cum vă definiți ca artist? Ce credeti ca vă individualizează?

Nu știu dacă mă individualizeaza, dar există bucurie și cred ca asta e primordial în artă. Deci, trebuie să faci cu plăcere ceea ce faci. Este o lecție de viața pe care am dat-o și fetiței mele, care acum e studentă la Arhitectură, în anul 2. I-am spus: „Alege o meserie la care să mergi zi de zi cu drag, chiar dacă nu vei fi plătită pentru ceea ce faci. Trebuie să-ți placă în primul rând, iar după aceea vei aduna și bogăție, nu atât una materială, cât sufletească și care e mult mai importantă.”

Prin ce credeți că devine recunoscibilă o lucrare a artistei Mirela Trăistaru?

Eu cred că lucrările mele sunt foarte puternic imprimate de o memoria locului, de zona din care mă trag. Mama e din Bistrița, tata e de la Horezu. Sunt două zone folclorice încărcate de culoare, foarte bine evidențiate. Cred că tot ceea ce este pictat de mine poartă amprenta celor două locuri.

Care sunt temele inspiratoare?

Mai multe teme, depinde de perioada în care m-am aflat. Una, foarte cunoscută, este tema Paradisului Pierdut. Acea grădină primordială în care toți vrem să evadăm și în care vrem să ne regăsim. O alta temă este cea jocurilor copilăriei. Am observat că se schimbă generații și se schimbă jocurile. Dacă pentru părinții noștri era suficientă o minge de cârpă, pentru fetița mea nu mai era suficientă nici bicicleta, nici iPod, nici Nintendo. Întotdeauna dorea ceva nou, mult mai interesant, mult mai inovativ, mult mai tehnologizat. Lucrurile de genul ăsta au creat o intreagă temă legată de jocurile copilăriei. O alta temă pe care am abordat-o a fost lumea teatrului. Eu fac și multă scenografie. Am facut costume și decoruri pentru piese și regizori celebri. Am lucrat cu actori celebri din teatru și filmul românesc. Astfel a apărut inspirația din viața scenei. O altă temă, pe care am dus-o la Bienala de la Lyon, în Coreea și în mai multe alte locuri, este cea legata de identitatea noastră ca țară. 100 de ani de România, 100 de ani de familia mea și istoria familiei mele, care cred că e istoria întregii Românii. Am început cu strabunicii mei care au luptat în două războaie mondiale, cu războiul de țesut al bunicii, care însemna o paralelă între razboiul femeilor ramase acasă și războiul bărbaților de pe front, si trecând prin cinci generații, până la fetița mea, care poartă în spate această moștenire. Deci, un jurnal de familie, un jurnal de țară.

Care a fost atmosfera și ce ați simțit la vernisajul primei expoziții?

Prima expoziție importantă a fost când eram student în anul trei. Am făcut o expoziție mare la Bistrița. Inspectoratul pentru Cultură avea o galerie foarte frumoasă. Acolo expusese Paul Neagu și alți artiști mari. A fost emoție multă. Țin minte că Universitatea de la Cluj, Academia de Arte Vizuale, a organizat atunci un transport pentru colegii mei. Unii studenți au venit și cu trenul. Nu încăpea lumea în sală. Am facut și o petrecere mare. A fost și o mândrie ca prima mea expoziție importantă să fie acasă, la parinții mei, la Bistrița.

Ce înseamnă succes și ce credeți că aduce succesul în arta plastică a zilelor noastre?

Eu cred că succesul e identificat cu să-ți fie bine acolo unde ești, cu ceea ce faci și cu tine însuți. E important dacă tu ești mulțumit de lucrurile pe care le faci și cu care reușești să ieși în față.

Cât de greu, dar și de important este pentru un artist să fie remarcat de o galerie?

Eu cred că asta ține și de șansă și de la felul în care te faci vizibil. Dacă ești genul de artist care pictezi numai pentru tine, n-are cum să te vadă vreo galerie, dar în momentul în care expui și încerci să ieși în expoziții, în bienale și esti văzut, atunci lucrurile se întâmplă firesc.

Care credeți că este rolul curatorului în zilele noastre?

E unul foarte important. Aproape că nu se mai fac expoziții fără curator. Nu mai vezi expoziții de dragul expozitiei, de dragul lucrării finite. În arta contemporană este mai important demersul care stă în spatele proiectului, decât expunerea lucrării. De multe ori o panotare bună poate să ridice o expozția mai mult decât lucrarea finită a artistului respectiv.

Cât de importante sunt noile medii apărute în artele vizuale?

Eu cred că sunt vitale, cred că e important tot ce înseamnă inovație tehnică, tehnologie, digitalizare.

Mirela Trăistaru, cum ați caracteriza piața de artă din România?

Jalnică. Nu înteleg de ce arta contemporană în România este ținută într-o promiscuitate. E prea puțin ceea ce se întâmplă pe piața de artă, în tot ce înseamnă licitații. Sunt sume derizorii pentru arta contemporană românească. Ungaria are cel puțin 10 artiști care vând cu milioane de euro în licitații importante în lumea largă. Noi îl avem pe Ghenie ca reper. Mai avem câțiva artiști recunoscuți care vând pe sume mari, dar nu la nivelul lui Ghenie. Dar prea puțin, pentru că artiști talentați avem cu nemiluita.

Ce lipseste?

Cred că mai multă promovare din partea țării, mai multă susținere din partea oficialităților, mai multă implicare a Ministerului Culturii. Nu poți să vinzi un artist până nu-i faci 7 expoziții, în 7 muzee importante ale lumii și să-i ridici cota. Un artist, prin el însuși, prin ceea ce face, nu poate să se susțină întotdeauna, nu poate să devină atât de vizibil.

Putem să o întrebăm pe Ana Lupaș cum reușește să exporte arta la Amsterdam sau în Liechtenstein, fiind chemata de curatorii de acolo, în muzee importante….

Să nu uitam că Ana Lupaș a fost un președinte al Uniunii Artiștilor Plastici înainte de ‘89 și avea toate pârghiile. Bineînteles că este un artist foarte talentat, dar avea toate relațiile încă dinainte de ’89, cu muzee și galerii din afară. Informația este vitală. Ana Lupaș nu este un artist care a aparut ieri. Ana Lupaș este un artist care era important încă de dinainte de ’89. Ea a pus bazele „Atelierului 35” și foarte mulți artiști importanți au trecut pe acolo. Ana Lupaș are meritele ei și ca artist, dar și ca promotor de artiști sau de grupare de artă.

Care este următorul proiect?

Plec într-o rezidență de trei luni în Coreea de Sud, la propunerea ambasadorului nostru de la Seul, Cezar Armeanu. Apoi între 1 și 8 iunie o să evadez un pic din rezidența asta până la Shanghai. Mă duc în China unde voi susține o conferință pornind de la ultima tema mea, legată de cine suntem noi ca artiști identitari unui loc. Este o conferință unde sunt invitate 80 de țări, 1800 de artiști, organizată de Muzeul de Artă Contemporană din Shanghai.

În ce constă această rezidență coreeană?

În întâlnirea cu mai mulți artiști de pe mai multe continente. Lucrăm împreună, expunem împreună și cred că va fi și o expoziție personală la final, pentru că după trei luni cu siguranță voi avea ce sa expun acolo.

Am si câteva întrebări la care aștept răspunsurile scurte. Care este perioada artistică preferată din istoria artelor vizuale?

Nu am o perioadă anume. Există în fiecare perioadă artistică exponenți care m-au atins profund și de la fiecare am avut de învățat câte ceva.

Aveti un scriitor preferat?

Am foarte mulți scriitori preferați și am foarte multe cărți de căpătâi. De la Pascal Bruckner, până la cel care a scris „Dorian Gray”, Oscar Wilde. Scritorii japonezi imi plac, dar și sudamericanii. Cine n-a citit „Un veac de singuritate”, cine n-a citit Garcia Marquez?

Film sau teatru?

Și film, și teatru. Dacă spun teatru nu pot să nu fac referire la prima piesa la care am făcut costumele când am venit în București, în regia lui Lucian Giurchescu, „Femeile savante” de Molière, cu Sebastian Papaiani, cu Ioana Bulcă, în bijuteria aia de sală de spectacol, sala Amfiteatru de la Național. Tot la Național am lucrat și cu Gelu Colceag și cu Ștefan Iordache în „Barrymore”.

Și un film aproape de suflet?

„Pe aripile vântului”.

Ce alte pasiuni aveți?

Îmi place să dansez tango deși am abandonat cursurile de mai bine de un an și îmi pare rău pentru asta. N-am ieșit să dansez în public, doar lecții private. Alte pasiuni… călătoriile. Cu arta mea am ajuns să vizitez destul de multe țări și pentru mine fiecare țară nouă însemnă uși noi deschise și noi înțelegeri ale vieții.

Un catalog și o lucrare semnată de Mirela Trăistaru vor fi câștigate prin tragere la sorți de unul dintre cei care vor răspunde corect la întrebarea: în ce țară se află în acest moment în rezidență invitata noastră?

Asteptăm răspunsurile dumneavoastră, până pe 20 aprilie, pe adresa de email: atelier.radio.romania.cultural@gmail.com