PORTRET: Maria Cuţarida – Crătunescu, prima femeie medic din România

Interviu dr. Aurel Marin, redactor şef Viața medicală, în direct la Știința în cuvinte potrivite. Astăzi, de la 13.25
9 februarie 2018
„Zilelor Evoluției” în direct în emisiunea „Știința în cuvinte potrivite”
12 februarie 2018

PORTRET: Maria Cuţarida – Crătunescu, prima femeie medic din România

Sâmbătă, 10 februarie, se împlinesc 161 de ani de la naşterea Mariei Cuţarida – Crătunescu, prima femeie medic din România, şi prima femeie doctor în medicină de la noi, cea care a înfiinţat Societatea Maternă şi a organizat prima creşă de fabrică din ţara noastră, militantă feministă într-o perioadă în care această mişcare din ţara noastră începea ofensiva împotriva prejudecăţilor sociale.

Maria Cuţarida s-a născut la 10 februarie 1857, la Călărași, într-o epocă în care femeile abia dacă terminau opt clase, nu aveau drept de vot, şi doar cele din familii burgheze frecventau liceul.

Încurajată de familie şi ambiţionată de exemplul studentelor la medicină din alte ţări europene, a crezut într-o carieră de intelectuală, a parcurs, mai întâi, studiile liceale la Școala Centrală din Bucureşti şi, apoi, la Zürich, iar după absolvire, în anul 1877, se înscrie la Facultatea de Medicină din oraşul elveţian. Însă pentru a-i fi recunoscute diplomele, la Bucureşti, dar şi din cauza dificultăţilor de limbă, se transferă la Montpellier, unde a absolvit Facultatea de medicină.

În toamna anului 1880, o tânără din Călăraşi, care se afla la Montpellier – eroina poveştii nostre -, scrisese o petiţie, în atenţia Camerei Deputaţilor de la Bucureşti, solicitând să i se acorde o bursă pentru continuarea studiilor, pe motiv că, spunea ea, „mijloacele tatălui nu mă mai pot ajuta şi sunt în situaţia de a întrerupe învăţătura”.

În ianuarie 1881, după cercetarea cererii, camera legislativă trimitea răspunsul la petiţia tinerei: „Considerînd că o femeie medic poate aduce servicii însemnate societăţii, considerând că asemenea ştiinţă lăudabilă trebuie încurajată, considerînd că ar fi chiar în dauna societăţii ca dînsa să-şi întrerupă învăţătura, se acordă d-rei Maria Cuţarida o bursă de 2400 de lei pe an, pe timp de patru ani, începînd cu 1 octombrie 1881”.

Să notăm că în Franţa acelor ani erau doar 17 fete care studiau medicina, una dintre acestea fiind Maria Cuţarida.

În ţară, presa vremii i-a urmărit cu interes evoluţia, astfel că în gazetele din România puteau fi citite articole cu titluri precum „O româncă în străinătate vorbește despre succesele sale la studii”, sau „O româncă, doctor în medicină”.

A efectuat apoi stagiatura și pregătirea doctoratului la Facultatea de Medicină din Paris, unde, în anul 1884, obţine doctoratul cu lucrarea intitulată „L’hydrorrhee et sa valeur semiologique dans le cancer du corps del’uterus” – „Despre hidroree și valoarea ei semiologică în cancerul corpului uterin”, fiind prima femeie cu o astfel de calificare din toate ţările est-europene.

În ţară, istoricii au afirmat la acea vreme că interesul acesteia pentru ginecologie poate fi explicat și de faptul că o femeie-doctor, în această specialitate, ar fi putut fi mai ușor acceptată de colegi și de paciente.

Revine apoi în România, iar pentru a obține libera practică aici, Maria Cuţarida – devenită şi Crătunescu prin căsătorie – și-a echivalat diploma din străinătate, promovând examenul cu calificativul „magna cum laude”.

Însă la scurtă vreme avea să se confrunte cu profundele prejudecăţi sociale din ţară, care considerau că femeia este mult inferioară intelectual bărbatului, fiind respinsă, de multe ori, la concursurile de promovare la care a participat.

Mai întâi îşi deschide o clinică particulară, însă, în paralel, în anul 1884, solicită un post de medic secundar la serviciul de „boli ale femeilor” în cadrul Spitalului Brâncovenesc, în condiţiile în care practica în spital era esenţială din perspectivă profesională. Solicitarea îi este, însă, respinsă, fără a fi motivată, primind, în schimb, un post de profesoară de igienă…

Un an mai târziu primeşte totuşi un post de medic secundar la Spitalul „Filantropia” din Bucureşti, unde oferea consultaţii gratuite, apoi participă la un concurs în vederea obţinerii gradului de medic primar ginecolog al secţiei de consultaţii gratuite, însă nu reuşeşte să îl promoveze, tot din cauza aceloraşi prejudecăţi de gen.

În perioada 1885 – 1898, se dedică asistenţei medicale la Fabrica de Tutun din Bucureşti, îngrijind circa 2000 de muncitoare.

Îşi continuă activitatea benevolă la Spitalul Filantropia, în anul 1886 devine şefa catedrei de igienă a Azilului „Elena Doamna”, iar din anul 1891, şi a secţiei de ginecologie de la Filantropia.

În anul 1894, Eforia Spitalelor, cea care administra instituţiile medicale din Bucureşti, modifică profilul secţiei în care lucra Maria Cuţarida din ginecologie în chirurgie ginecologică, schimbând şi programa concursului, ceea ce a determinat protestele vehemente ale doctoriţei, care i-a acuzat pe diriguitori că încearcă desfiinţarea secţiei de ginecologie, protestele ei fiind, evident, inutile, iar în final, Maria Cuţarida îşi înaintează demisia, şi, încheind practica spitalicească, se dedică asistenţei medico-sociale a mamei şi copilului.

În anii 1897 – 1898, doctoriţa pune bazele organizaţiei „Leagănul” şi „Societăţii Materna”, care se dedica ocrotirii copiilor nevoiaşi, fără deosebire de religie, naţionalitate sau legitimitate, iar în anul 1899, înfiinţează prima creşă internă din România care avea să sprijine mamele muncitoare cu copii.

Este autoarea lucrărilor „Leucoreea” – în anul 1884 şi „Despre leagăne” – în anul 1899.

În anul 1900 a prezentat, la Paris, în cadrul Congresului acţiunilor feministe, lucrarea „Le Travail de la femme en Roumanie” – „Munca femeii în România”, prezentând statistici privind gradul de accedere a femeilor pe scara socială. Iată ce spunea Maria Cuţarida – Crătunescu în prezentarea sa: „Numărul ce rezultă din titlurile academice acordate celor 825 de fete în decurs de 26 de ani vorbeşte îndeajuns în favoarea activităţii noastre intelectuale. Într-adevăr, din 1875, de la promovarea primei fete cu bacalaureat în România, numărul lor s-a ridicat până la 432 bacalaureate, 40 licenţiate în Litere şi 21 licenţiate în Ştiinţe, 12 doctorese în Medicină…, o doctoreasă în Drept de la Facultatea din Paris, şi o licenţiată în Drept, 319 profesoare de şcoală secundară de fete şi 2 licenţiate în Farmacie. Dacă la acest număr se adaugă cel al artistelor noastre şi al femeilor de litere fără titlu, acesta va fi destul de elocvent pentru a arăta cât de mare este la românce elanul entuziasmului pentru munca intelectuală”.

Plasarea sa în fruntea mişcării feministe din ţara noastră a făcut să fie invitată şi la alte congrese ale genului, cum au fost Congresul Protecţiei copilului – de la Bruxelles, 12 – 16 septembrie 1907, şi la Copenhaga – în anul 1910, unde, în aceste cazuri, a oferit detalii despre dezvoltarea concepţiei medicale româneşti împotriva mortalităţii infantile şi despre apariţia şi dezvoltarea creşelor din România.

În anul 1904 îşi închide cabinetul particular, urmând să se ocupe exclusiv de „Societatea Materna”, iar spre finalul vieţii, a acordat îngrijiri medicale la Institutul şi internatul Evanghelic, denumit Spitalul Militar temporar nr. 134, în anii Primului Război Mondial.

După încheierea ostilităţilor, având sănătatea şubrezită, Maria Cuţarida – Crătunescu se retrage din activitatea medico-socială, iar la 16 noiembrie 1919, trece la cele veşnice, mult prea devreme, la doar 62 de ani, fiind înconjurată de câteva dintre discipolele sale, care au învățat de la ea ce înseamnă tenacitatea și vocația feminismului.

Maria Cuţarida – Crătunescu a fost o deschizătoare de drumuri pentru emaniciparea femeilor din ţara noastră, în domeniul medicinei fiind urmată de Olga Secară Tulbure, a doua femeie care a urmat cursuri de medicină, din anul 1880, la Facultatea de Medicină din Bucureşti, în vremea în care Maria Cuţarida se afla în anul al III-lea la Facultatea de Medicină din Zurich. Olga Secară Tulbure şi-a finalizat studiile mai târziu, din cauza unor probleme de sănătate şi fiindcă redactarea tezei de doctorat a durat mai mulţi ani, astfel că cea de-a doua femeie-medic din România este considerată Hermina Walch Kaminski care, deşi şi-a început studiile în anul 1883, la aceeaşi Facultate de medicină din Bucureşti, a profesat medicina înaintea Olgăi, din anul 1887.

În contextul în care, la finalul secolului al 19-lea, țara noastră era foarte departe de a oferi femeilor șanse egale la educație cu bărbații, Maria Cuţarida – Crătunescu a fost deschizătoarea de drum într-un domeniu în care femeile erau doar infirmiere… surori de caritate, însă ne amintim că pe frontul primului mare război avea să se afle însăși Regina Maria.

Maria Cuţarida – Crătunescu a devenit prima femeie medic şi prima femeie cu titlul de doctor în medicină din România, ea fiind dedicată total carierei şi extrem de animată de dorinţa de a demonstra lumii întregi, dar mai ales celor din ţara sa, că şi femeile pot studia şi pot ajunge foarte departe, profesional şi intelectual.

TRATAMENT PENTRU OAMENII MUNCII IN STATIUNE CLIMATERICA 1952
TRATAMENT PENTRU OAMENII MUNCII IN STATIUNE CLIMATERICA
1952

Ca un fapt inedit, să menţionăm că prima femeie – medic din lume, atestată documentar, se numeşte Trotula di Ruggiero (devenită  Platearius, prin căsătorie), locuia în sudul Italiei, şi a studiat medicina la Şcoala Medicală din Salerno, prima instituţie din lume care a acceptat femei începând cu anul 900.

Documentele vremii, păstrate până astăzi, arată că Trotula nu a fost doar medic ci şi profesor la această şcoală, absolvită în anul 1059. S-au păstrat mai multe tratate scrise de aceasta, despre bolile femeieşti, neonatologie, boli ale pielii şi cosmetică: „De passionibus Mulierum Curandarum („Despre bolile femeilor”), De Ornatu Mulierum („Despre cosmetice”) şi „Encyclopaedia regimen sanitatis”, scrisă în colaborare cu soțul ei, John Platearius, şi el de profesie medic.

În România, au existat din cele mai vechi timpuri femei pricepute în ierburi de leac, care practicau ramuri ale medicinei numite populară, respectiv cultă.

Ecaterina Margareta, din familia Movileştilor, şi-a folosit, în secolul al XI-lea, cunoştinţele de medicină empirică pentru a scăpa din captivitate de la tătari. Apoi, Ruxandra Mavrocordat, sora domnitorului Nicolae Mavrocordat, născută în 1673, a practicat medicina în mod curent, păstrându-se până astăzi documente care indică medicamentele, drogurile şi soluţiile alcoolice pe care aceasta le utiliza.

În Transilvania, Ecaterina Bethlen (1700-1759), o femeie de mare cultură, a studiat cu medici renumiţi ai acelor vremuri, practicând medicina pentru toţi bolnavii din zona Ardealului. Dealtfel, la moartea sa, se spune că i-a fost compusă o „oraţie funebră” de elogiere a vastelor sale cunoştinţe medicale. Trebuie spus însă că toate aceste femei „doctoriţe” au trait în condiţiile vremurilor feudale, a doua jumătate a secolului al XIX-lea aducând primele femei cu studii medicale universitare, Maria Cuţarida-Crătunescu fiind prima româncă deschizătoare de drumuri în acest domeniu.

Să amintim şi că în octombrie 1847, decanul Facultății de Medicină Geneva din New York a avut o dilemă teribilă: o femeie și-a depus dosarul pentru a se înscrie la cursuri, ineditul provenind din faptul că femeile, şi peste Ocean, la acea vreme, erau considerate inferioare intelectual.

Elizabeth Blackwell, căci despre ea este vorba, 26 de ani, încercase să se înscrie la nu mai puţin de 12 școli de medicină din Philadelphia, primind tot atâtea refuzuri şi sugestia de a studia la Paris sau de a se deghiza în bărbat…

Decanul din New York nu a dorit să refuze cererea în mod direct, însă a pus o condiţie de neîndeplinit: a supus cererea sa votului studenților și, în cazul în care va fi înregistrat fie și un singur vot împotrivă, candidatura îi va fi respinsă.

Însă studenții au considerat atât de imposibilă ideea încât au fost siguri că este vorba de o glumă a decanului, astfel că au aranjat şi au votat “da”, pe linie.

Elizabeth Blackwell devenea astfel, în aprilie 1849, prima femeie din SUA care a absolvit o facultate de medicină, fiind deschizătoare de drumuri în ţara sa, cea mai mare democraţie a lumii, pentru ca şi femeile să studieze în domenii care până atunci erau rezervate exclusiv bărbaţilor.

 

Sursa: RADOR (de Răzvan Moceanu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *