Introspecții – prima ediție, duminică, 29 sep. 2019, ora 18.30
29 September 2019
Idei în nocturnă- Pagini de Istorie – „Vechiul” sau un nou tip de război în confruntările viitoare din politica internaţională? O perspectivă geopolitică şi istorică
1 October 2019

PORTRET: Elie Wiesel – supravieţuitor al Holocaustului, laureat al premiului Nobel pentru pace

Motto: „Nu vă întrebaţi unde a fost Dumnezeu la Auschwitz, întrebaţi-vă unde a fost omul! Să uiţi, să taci, să fii indiferent la cele din jurul tău, sunt unele din cele mai mari păcate” – Elie Wiesel

Luni, 30 septembrie, se împlinesc 91 de ani de la naşterea lui Elie Wiesel, supraviețuitor al Holocaustului, activist pentru drepturile omului, scriitor, profesor, filosof, ziarist, eseist american de origine română, laureat al Premiului Nobel pentru pace în anul 1986.

Eliezer Wiesel, pe numele avut la naştere, a venit pe lume la 30 septembrie 1928, la Sighetu Marmației, fiind singurul băiat și al treilea copil dintre cei patru ai lui Şlomo şi Sarei Wiesel, o familie de origine evreiască a cărei activitate de bază era comerţul, familia Weiesel deţinând o băcănie.

Trebuie spus că, în acea perioadă, în orașul Sighet, locuia o populaţie evreiască în procent de 38,6%.

Elie Wiesel a început încă din copilărie, la sugestia tatălui său, să facă studii religioase şi să învețe limbile ebraică şi idiş – aceasta fiind limba în care se comunica, în principal, în familia Wiesel, alături de română, maghiară şi germană.

Elie Wiesel a parcurs şcoala gimnazială la Oradea.

În anul 1940, ca urmare a Dictatului de la Viena, guvernul român condus de Ion Gigurtu a cedat nord-vestul Ardealului, familia Wiesel devenind peste noapte, cetăţeni maghiari. Ca urmare a legilor cu caracter antisemit din învâțământul public maghiar, Elie Wiesel este exmatriculat din gimnaziul de la Oradea.

În aprilie 1944, Elie alături de întreaga sa familie a fost internat într-un lagăr de concentrare, iar la 16 mai  1944, întrteaga familie Wiesel era transportată la Lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau, unde tânărului Elie i s-a tatuat pe brațul stâng numărul A-7713, devenit identitatea sa timp de aproape un an.

La Auschwitz, femeile erau separate de bărbați, astfel că mama și sora sa, în vârstă de 7 ani, au fost despărțite de restul familiei, iar Elie și tatăl său au rămas să facă muncă silnică în fabrica ce aparținea complexului Auschwitz III Monowitz, Buna-Werke.

La scurtă vreme, mama şi sora sa aveau să fie exterminate în camerele de gazare, iar tatăl său a murit de extenuare, dizenterie și inaniție.

Elie rămas singurul supravieţuitor al întregii familii din lagăr, fiind eliberat de către armata americană, la 11 aprilie 1945, în condiţiile în care era grav bolnav, suferea de inaniţie şi se afla într-o puternică depresie.

El avea să se stabilească la Paris unde, după o perioadă de refacere, a studiat, la Sorbona, literatură, psihologie și filosofie, iar pentru a se întreţine, preda lecții de limba ebraică și dirija corul unei sinagogi.

Şederea la Paris i-a prilejuit lui Elie Wiesel regăsirea cu două dintre surorile sale, aflate într-un orfelinat, dar şi debutul în jurnalism, inițial în presa scrisă, în ziarele evreiești-franceze – L’arche („Arca”) și Tsien in Kamf (în limba idiș) – , mai apoi ajungând reporter, în limba ebraică, la cel mai mare ziar israelian – „Yediot Ahronot”, poziţie prin care a ajuns cunoscut de către personalitățile vremii din întreaga lume.

La începutul anilor ’50, la doar câţiva ani de la crearea statului, Wiesel a vizitat Israelul și a primit cetățenia israeliană.

Prima lucrare a lui Elie Wiesel a fost „And the World Remained Silent” (900 de pagini), scrisă iniţial în idiş şi publicată la Buenos Aires, Argentina, în anul 1954. Cartea de memorii, avea să fie republicată, într-o formă restrânsă (127 pagini), în franceză, cu titlul „La Nuit” – „Noaptea”, volumul fiind descrierea autobiografică despre viața în lagărele de exterminare naziste.

În 1955 a călătorit în Statele Unite, la New York, unde a avut un accident de circulație care l-a imobilizat pentru peste un an de zile, perioadă urmată de o lungă convalescență.

Ulterior, Elie Wiesel s-a stabilit în Statele Unite ale Americii, alături de una dintre surorile sale, cealaltă soră alegând să se stabilească la Montreal, în Canada.

Pe parcursul anilor care au urmat, Elie Wiesel a devenit tot mai activ în a condamna acţiunile criminale ale guvernelor nedemocrate, pentru a stopa acţiuni de distrugere a unor comunităţi etnice în mai multe ţări din Europa, Africa sau Asia.

Începând cu anul 1963 Wiesel a devenit cetățean american, iar în anul 1969, la vârsta de 41 de ani, s-a căsătorit cu Marion Erster Rose, colaboratoarea și traducătoarea sa în limba engleză, rodul iubirii lor fiind un fiu, pe nume Elisha.

În perioada 1972-1976 a locuit cu soția sa în Connecticut, apoi, a fost numit profesor („Distinguished Professor”) la Universitatea Municipală New York. Wiesel a mai activat ca profesor de științe umane și de filosofie la Universitatea Boston (Andrew W. Mellon Professor in the Humanities), Universitatea Yale, Colegiul Eckerd din St. Petersburg, Florida.

Soții Elie și Marion Wiesel au creat Fundaţia Elie Wiesel pentru Umanitate, iar între anii 1978 și 1986, ca președinte al Comisiei Prezidențiale a Holocaustului, numită ulterior Consiliul American pentru Păstrarea Memoriei Holocaustului, a militat pentru construirea în Washington, a Muzeului American al Holocaustului.

În anul 1986, Elie Wiesel a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace, iar Comitetul Norvegian pentru premiul Nobel l-a numit „un mesager al omeniei”.

În anul 1988 a organizat împreună cu președintele Franței, François Mitterrand, o conferință internaţională la care au participat nu mai puţin de 76 de laureați ai premiului Nobel, cu misiunea de a reflecta asupra viitorului plenetei, o conferință se repetă la fiecare doi ani şi în prezent.

După Revoluţia din 1989, s-a implicat şi în România, în rescrierea cât mai obiectivă a tragediei evreilor de aici, în combaterea mesajelor negaţioniste din spaţiul public românesc şi a fost alături de cei care şi-au propus aducerea ţării noastre în spaţiul occidental nu numai instituţional, ci în primul rând, prin reconstrucţia mentalităţilor.

În anul 1993, a fost ales președintele Academiei Universale de Cultură, în anul 1996 a fost numit membru al Academiei Americane de Artă și Literatură iar din anul 2001, a devenit membru de onoare al Academiei Române.

În perioada 1997 – 1999 a fost profesor-invitat pentru studii iudaice la Colegiul Barnard.

În iulie 2002, Elie Wiesel a făcut o scurtă vizită în România, ca invitat al lui Ion Iliescu, președintele României, pentru a inaugura la Sighet Casa memorială Elie Wiesel, casa în care s-a născut și care a fost restaurată de către Guvernul Român. Cu această ocazie, Wiesel a fost decorat cu cea mai înaltă distincție românească, Ordinul Steaua României în grad de Mare Ofițer. Casa din Sighetu Marmaţiei în care s-a născut Elie Wiesel a fost, începând din luna februarie a anului 1987 şi pe parcursul anilor următori, obiectul demersurilor pentru a deveni o “casă muzeu”, în care se propunea prezentarea personalităţii lui precum şi viaţa socială şi culturală a evreilor din Maramureş.

Abia către sfârşitul anului 2000, prin intervenţia Muzeului Maramureşului din Sighetul Marmaţiei şi a Fundaţiei Culturale Române s-a obţinut o Hotărâre de Guvern prin care s-au alocat primele sume necesare consolidării casei, iar în anul următor, cu susţinerea Preşedinţiei României şi a Ministerului Culturii şi Cultelor, s-au obţinut fonduri substanţiale prin care s-a finalizat restaurarea clădirii şi s-a hotărât transformarea acesteia în muzeu.

La 22 octombrie 2003, preşedintele de atunci al României, Ion Iliescu, înfiinţa Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului în România, care l-a avut preşedinte pe Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, şi pe Tuvia Friling, Mihail E. Ionescu și Radu Ioanid, ca vicepreședinți.

Raportul final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, înaintat lui Ion Iliescu la 11 noiembrie 2004, a fost un document public prin care România a recunoscut oficial participarea sa la Holocaust.

În raport, comisia conchide, împreună cu marea majoritate a „cercetătorilor de bună-credinţă ai acestui domeniu”, că autorităţile române poartă principala responsabilitate atât pentru planificarea cât şi pentru punerea în practică a Holocaustului. Aceasta include deportarea şi exterminarea sistematică a majorităţii evreilor din Basarabia şi Bucovina, precum şi a unor evrei din alte zone ale României, în Transnistria; uciderea în masă a evreilor români şi a celor locali; execuţiile masive ale evreilor din timpul Pogromului de la Iaşi, discriminarea şi degradarea sistematică la care au fost supuşi toţi evreii români în timpul administraţiei antonesciene. De asemenea, în raport se arată că evreii au fost supuşi degradării pentru simplul motiv că erau evrei, au pierdut protecţia statului şi au devenit victimele lui. O parte a populaţiei roma din România a fost, de asemenea, supusă deportării şi morţii în Transnistria.

La doar un an distanță, în 2005, s-a înfiinţat, din iniţiativa Guvernului României, Institutul Național pentru Studierea Holcoaustului din România „Elie Wiesel” având “ca obiect de activitate identificarea, culegerea, arhivarea, cercetarea, publicarea documentelor şi rezolvarea unor probleme ştiinţifice referitoare la Holocaust, elaborarea şi implementarea de programe educaţionale şi culturale privind acest fenomen istoric”.

Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” pune la dispoziția publicului larg interesat de subiect, cât și istoricilor sau cercetărorilor din domeniu o arhivă documentară cu peste 1,5 milioane pagini microfilmate din arhivele publice ale instituţiilor statului implicate în pregătirea şi desfăşurarea distrugerii evreilor din România.

De asemenea, institutul derulează programe de formare pentru profesorii din învăţământul preuniversitar cu subiecte despre Holocaust, xenofobie, discriminare, naţionalism şi susţine proiecte de istorie orală pentru conservarea  memoriei celor care au pătimit sau au fost martori ai evenimentelor.

În anul 2006 vedeta televiziunii americane, Oprah Winfrey, l-a convins pe Elie Wiesel s-o însoțească la un pelerinaj la Auschwitz, după care el a declarat că aceasta este, foarte probabil, ultima lui vizită în acest loc.

În anul 2007 primul ministru al Israelului, Ehud Olmert, a încercat să-l convingă să candideze la postul de președinte al Statului Israel, dar Wiesel a refuzat propunerea, președinte fiind ales atunci un vechi om politic şi, de asemenea, laureat al premiului Nobel pentrui pace, Shimon Peres.

Tot în 2007, Elie Wiesel a susţinut discursul principal în fața Adunării Generale a O.N.U. pentru comemorarea Holocaustului, ca apărător al drepturilor omului expunându-şi ideile într-o multitudine de probleme și conflicte internaţionale, printre care: dreptul de emigrare a evreilor din Uniunea Sovietică și din Etiopia, ocrotirea victimelor apartheid-ului din Africa de Sud, ale terorii (Desaparecidos) juntei militare din Argentina, ale genocidului bosniac, a luat apărarea indienilor Miskito din Nicaragua, sau a kurzilor din Irak.

Şi tot în acelaşi an, „The Elie Wiesel Foundation for Humanity” a inițiat un manifest care condamna campania turcească de tăgăduire a genocidului împotriva armenilor din Turcia, un document care a fost semnat de 53 de laureați ai premiului Nobel.

La 29 septembrie 2008 Rubel Shelly, președintele lui Colegiului Rochester – Universitatea Pepperdine, cu ocazia festivităților de 50 de ani de la înființare, l-a onorat pe Elie Wiesel cu titlul de „Profesor-Invitat de Onoare”.

La acel moment, la vârsta de 80 de ani, profesorul Wiesel continua să predea și să conducă, la Universitatea din Boston, Centrul Elie Wiesel pentru studii iudaice.

La 5 iunie 2009, după 65 de ani, Wiesel a revenit la Buchenwald într-o vizită oficială comemorativă, fiind însoțit de președintele american Barack Obama și de cancelarul german Angela Merkel.

Elie Wiesel a publicat nu mai puţin de 57 de cărți, de o mare diversitate creativă, de la ficțiune la realism, studii iudaice, cărţi despre Holocaust, eseuri politice şi religioase, însă cea mai cunoscută rămâne „Noaptea”, descrierea autobiografică despre viața în lagărele de exterminare naziste.

El a fost recompensat cu un număr considerabil de premii şi distincţii, atât pentru activitatea literară cât şi pentru cea privind drepturile omului. Printre aceste distincţii se află „Marele premiu parizian pentru literatură” pentru „Le Cinquième Fils” – în 1983, Congresul american i-a decernat Medalia de Aur a Congresului – în 1985, Premiul „Livre Inter”, pentru volumul „Le Testament d’un poète juif assassiné” („Testamentul unui poet evreu asasinat”) – în 1987, „Premiul de Merit al Centrului Internațional al New York-ului” (The International Center in New York’s Award of Excellence), „Ellis Island Medal of Honor” pentru eforturile depuse în promovarea înțelegereii și acceptării evreilor în lume – în 1992, este Laureatul premiului Médicis pe anul 1998, pentru volumul „Un Mediant de Jérusalem”, iar în 2007, Elie Wiesel a primit premiul pe viață – Dayton Literary Peace Prize – Lifetime Achievement Award.

De asemenea, Președintele Republicii Franceze l-a decorat cu Marea Cruce a Legiunii de Onoare, Președintele Statelor Unite i-a conferit Medalia Prezidenţială a Libertăţii, iar la 30 noiembrie 2006, a fost decorat și înnobilat de Regina Angliei cu titlul de Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic cu gradul de Comandant. Nu în ultimul rând, să menţionăm faptul că, nu mai puţin de 136 de instituţii de învăţământ superior din întreaga lume i-au acordat titlul de Doctor Honoris Causa.

Elie Wiesel a plecat dintre noi la 2 iulie 2016, la New York, la vârsta de 87 de ani.

RADOR – Răzvan Moceanu

Fotografii din arhiva personală a lui Răzvan Moceanu realizate în august 2016 la Casa memorială „Elie Wiesel” din Sighetu Marmaţiei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *