Vacanță în FM - Drumuri printre pietre - sâmbătă 26 august și duminică 27 august, de la ora 9
27 August 2023, 05:20
Călătorim onair printre case săpate în piatră, stânci cu forme uimitoare și megaliți.
Sâmbătă, pornim din Italia, de la Matera, unde vechi locuințe troglodite sunt îngrămădite haotic și apoi trecem prin zona Guadix din sudul Spaniei, unde localnicii au profitat de relieful dominat de coline, au săpat peșteri în solul argilos și moale și și-au amenajat locuințe ingenioase, răcoroase vara și călduroase iarna.
Tot în sudul Spaniei vizităm situl arheologic Gorafe, cu sute de lespezi mari de piatră, care, în vremuri străvechi, reprezentau monumente funerare. Ajungem și în Franța, la Carnac, unde se află cel mai mare complex megalitic din lume.
Duminică, ne plimbăm prin Cappadocia, unde relieful vulcanic este presărat cu sute de „coşuri de zâne”, aşa cum sunt numite stâncile asemănătoare cu nişte ciuperci, care au fost refugiu pentru primii creştini. O altă destinație de vacanță în FM este Meteora, unde mănăstirile ridicate pe vîrfurile unor piloni uriași de piatră stau parcă suspendate între cer și pământ. Ne aventurăm și în Shilin, pădurea de piatră din China și vorbim despre Piramida lui Ball din Marea Tasmaniei, cea mai înaltă insulă stâncoasă din lume.
Realizator: Dana Pitrop