EPISOD 6 - Priviri noi peste lumea veche. Cu scriitoarea Ioana Pârvulescu | PODCAST

Ioana Pârvulescu: “Este uluitor ce au putut să facă aceste femei din Escadrila Albă și oricât de mult am vorbi despre ele, nu sunt îndeajuns de cunoscute”

În acest episod, Anca Mateescu și Ioana Pârvulescu discută despre Escadrila Albă din al Doilea Război Mondial, o unitate unică de femei-pilot românce care au avut un rol esențial în salvarea vieților pe front. Escadrila, numită astfel pentru culoarea albă a avioanelor și a uniformelor, purta crucea roșie pe fuselaj, dar inamicul nu respecta acest simbol de protecție, expunându-le pe aviatoare la riscuri constante.

Escadrila a fost creată la inițiativa prințesei Marina Știrbei, pasionată de aviație și nepoata lui Gheorghe Valentin Bibescu, cel care a fondat Automobil Clubul Român și Clubul Aviatic Român. Modelul de inspirație a fost organizația finlandeză Lotta Svärd.

Escadrila a luat naștere pe 25 iunie 1940, având ca scop transportul soldaților răniți de pe front la spitale, pentru a le salva viețile.

Ioana Pârvulescu: “Mariana Drăgescu, Nadia Russo, Virginia Thomas, căreia i se zicea Tomi, Virginia Duțescu, căreia i se spunea Gina, Smaranda Brăescu, Stela Huțan Palade, care era cea mai tânără, Victoria Pokol, Maria Nicolae, mai târziu Eliza Vulcu și Cornelia Fotache, acestea erau amazoanele văzduhului, cum au fost ele numite.”

“Mai întâi au făcut practică la Spitalul Militar, căci aveau nevoie de cunoștințe medicale. Zburau singure, pentru că în avion mai era spațiu doar pentru două persoane: de obicei, un rănit mai puțin grav care stătea pe scaun și un rănit mai grav care stătea întins pe targă. Zburau în condiții meteo, de toate felurile și apoi, cele mai multe detalii le știm de la Mariana Drăgescu, găseau soldați înfiorător de mutilați, pe care îi suiau în avion și pe care îi încurajau în toate felurile. Dormeau în corturi, pe frig, pe arșiță, nu conta. Înfruntau, spune chiar Mariana Drăgescu, puricii de stepă care erau îngrozitori, țânțarii, muștele, bineînțeles. Ea povestește întâlnirea cu primele cadavre în jurul cărora erau roiuri de muște și că a văzut soldați cu capul despicat și cu creierii împrăștiați. Deci, nu oricine e în stare să vadă așa ceva.”

După război, Mariana Drăgescu a continuat să dea dovadă de curaj și voință, chiar și sub regimul comunist, când a fost marginalizată și forțată să lucreze ca dactilografă la Policlinica CFR. A rezistat presiunilor Securității, cu aceeași tenacitate care i-a definit cariera militară. Această escadrilă a reușit să salveze mii de soldați și merită un loc de onoare în istoria României, pentru sacrificiile și contribuțiile remarcabile aduse, în contextul unui război devastator.