EPISOD 10 - Priviri noi peste lumea veche. Cu scriitoarea Ioana Pârvulescu | PODCAST
29 Decembrie 2024, 23:10
Ioana Pârvulescu: “Anul 2000, pentru oamenii de la 1900, era fantastic”
Anca Mateescu si Ioana Pârvulescu analizează, în acest episod, modul în care oamenii din Belle Époque și din perioada interbelică își imaginau viitorul, explorând contrastele dintre viziunile literare și realitățile istorice, pornind de la romanul „Parisul în secolul XX” al lui Jules Verne.
Jules Verne anticipa un viitor dominat de tehnologie, cu reclame luminoase, electricitate, metrou („tren subteran”) și o societate centralizată în jurul Ministerului Finanțelor. În 1919, Ion Minulescu visa la tramvaie aeriene, metrou, străzi largi și clădiri moderne. Felix Aderca, pe la 1920, reflecta asupra influenței tehnologiei asupra sufletului uman. În jurul anului 1900, pe pachetele de țigări din Franța găseai reprezentate viziuni futuriste pentru anul 2000, ilustrând vehicule aeriene și dispozitive pentru învățare instantanee.
“În privința celor din secolul al XIX-lea aș sublinia un lucru. Vedem viziunea lor asupra viitorului din testamente. Acești oameni își făceau testamente cu încredere. Nu conta câți bani lăsau, de multe ori, din păcate, lăsau mai mult datorii decât averi, dar, în schimb, le păsa să le dea învățături sufletești, învățături morale copiilor lor. Și vedem în testamentelor tuturor oamenilor, cât de cât luminați, dar nu numai, fraze precum: îngrijește-te de cei săraci, fii bun la inimă, iubește-ți țara - lucruri de genul acesta. Cine ar pune azi așa ceva în testament? Deci, pentru ei, averea adevărată era averea sufletească, morală și asta arată că le păsa de lumea care va urma după ei, pentru că aveau încredere în ea și o prezervau, aveau grijă de ea.”
De la Revoluția Industrială până la inteligența artificială, fiecare epocă s-a confruntat cu temeri legate de schimbare. Pe măsură ce progresul tehnologic accelerează, temerile privind impactul acestuia asupra umanității rămân constante, oferind o lecție despre cum fiecare generație încearcă să-și imagineze și să-și protejeze viitorul.