Steluța Pestrea Suciu, despre bombardarea Brașovului în 1944, în prima zi de Paști: „Groaza pusese stăpânire pe oameni. A fost un tablou apocaliptic”

Născută pe pe 18 decembrie 1943, brașoveanca Steluța Pestrea Suciu avea doar câteva luni atunci când „aviatorii americani le-au trimis ouă roșii românilor”, cum scria, cu cinism, un cronicar londonez al epocii. Părinții săi i-au povestit ce au simțit în acea zi de Paști și, de-a lungul vieții, a întâlnit multe persoane care au trăit la intensitate maximă acele momente. Din amintiri și mărturii, Steluța Pestrea Suciu reconstituie Duminica Învierii din anul 1944.

„Mama m-a luat în brațe și a fugit la Pietrele lui Solomon, care erau niște grote, adăposturi naturale. Groaza pusese stăpânire pe oamenii care alergau disperați să găsească un loc ferit. Povestea mama că era un domn care fugea spre Pietre cu plapuma în spate. Frica generează gesturi care, peste timp, devin hilare.”

Bombele au căzut în mijlocul orașului, distrugând gara și alte clădiri, între care Vila Kertsch, o bijuterie arhitecturală, care apărea pe cărțile poștale.

„În copilăria mea, prin anii 50, încă se vedeau, în cartierul Bartolomeu, craterele de la bombe.”

Pe 16 aprilie 1944, Gara Brașov s-a transformat într-un ”tablou apocaliptic”, așa cum a scris Nicolae Gologan, primar al orașului în anii războiului, într-o carte editată de Steluța Pestrea Suciu. Volumul a fost publicat în 2018, la Editura Foton.

„Manuscrisul mi-a fost pus la dispoziție de familie. Iată ce spune Gologan: «Un spectacol înfiorător ni se înfățișa înaintea ochilor. Șinele liniilor încovoiate ca niște jucării, niciuna nu mai era la locul ei. Conductele sparte, apa curgea gârlă pe străzi, stâlpii de telegraf trântiți la pământ, de-a curmezișul drumului, cu sârmele rupte și încurcate. Trecătorii, speriați, în grabă de a trece drumul, ca să ajungă mai degrabă la casele lor.» A fost o zi cumplită pentru istoria orașului.”

Brașovul n-a mai avut sărbătoare de Paști în 1944. După atacul din Duminica Învierii, a urmat un alt bombardament, pe 6 mai, când multe alte vieți au fost curmate.

„Părinții mei erau la o sindrofie, în casa mătușii mele. În spatele casei, se afla un adăpost antiaerian. În momentul în care a început alarma, o doamnă aflată în casă, soția unui inginer de la uzinele IAR, și-a luat copilul de mână și a zbuguit-o spre adăpost. Soțul ei, care a rămas în casă, a vrut să o oprească, dar nu a fost chip. Destinul ei era deja scris. O bombă a căzut chiar peste acel adăpost. Se zice că au fost peste 150 de morți. Părinții mei au fost, involuntar, martorii acestei tragedii. Ce înseamnă un război? Într-o clipă, totul este distrus.”

Realizator: Dana Pitrop