Roxana Pavnotescu, despre călătoria sa în Insula Paștelui: „Cimitirul din Hanga Roa, singura așezare de pe insulă, mi-a amintit de Cimitirul Vesel de la Săpânța”

Stabilită la New York de mai bine de trei decenii, Roxana Pavnotescu (66 de ani) este specialist în domeniul IT, scriitoare și, totodată, o călătoare împătimită.

„M-au interesat călătoriile exotice, în colțuri ale lumii unde culturile arhaice sunt încă integrate în viața comunității, unde oamenii trăiesc în istorie, în mitologie. Insula Paștelui intră în această categorie, alături de Peru, Mexic sau Thailanda.”

A ajuns pe cont propriu în Rapa Nui (”Marea Vâslă”), așa cum își numesc localnicii insula și s-a cazat în Hanga Roa, singura așezare de pe această ”mogâldeață de pământ”, izolată în Pacificul de Sud. Hanga Roa arată ca un sat de vacanță, cu case construite din piatră de lavă și lemn, multe cu acoperișuri de paie.

„Restul insulei e un parc arheologic, plin de vulcani, țărmuri stâncoase, câteva plaje, grote și platforme ceremoniale.”

Insula Paștelui a fost numită astfel de exploratorul olandez Jacob Roggeveen, întrucât a fost descoperită în anul 1722, în Duminica Învierii Domnului. Oficial, localnicii sunt catolici (insula fiind teritoriu special al statului Chile), dar practicile lor religioase sunt profund ancorate în tradițiile ancestrale.

„Sacrul este aici o manifestare naturală a omului religios, care este dincolo de dogma creștină. Mă refer la acel Homo Religiosus despre care vorbește Mircea Eliade, care caută înțelesuri în semnele naturii și leagă misterul vieții și al morții de geografia locului, de astronomie, de plante, de animale. Ai acest sentiment când ajungi pe insulă... Pe fațada albă a singurei biserici din Rapa Nui sunt grefate cu negru simboluri și motive ancestrale ale insulei, iar cimitirul este un amestec de cruci, pietre funerare, sculpturi antropomorfe, zoomorfe, sau motive abstracte. Mi-a amintit de Cimitirul Vesel de la Săpânța.”

Cele mai impresionante platforme sacre (numite ahu) sunt Ahu Nau Nau, unde moaii sunt purtători de pukao – un fel de ”pălărie sacerdotală” și Ahu Tongariki, unde, dacă ai norocul să prinzi un răsărit fără nori, ”asiști la o adevărată epifanie: moaii sunt încercuiți de un spectru de lumină”. Iar la Rano Raraku, craterul vulcanic care a fost fabrica de moai, aceste statui apar ”ca niște embrioane ancestrale în uterul lor de stâncă”.

„Există acolo un magnetism, o atracție, o concentrare de energie...Ești absolut copleșit de acest monumentalism strivitor, de hieratismul și expresivitatea acestor statui, în fața cărora te simți ca o fărâmă în bătaia vântului!”

Realizator: Dana Pitrop