„Omul cu tichie albastră” - Jan van Eyck | PODCAST
17 Mai 2024, 00:20
Născut în 1390, Jan van Eyck este unul dintre primii artiști din lume care pictează în ulei, fiind considerat Părintele Renașterii nordice.
„Omul cu tichie albastră” de Jan van Eyck are o istorie specială: atunci când a fost achiziționată de Brukenthal în timpul vieții sale, lucrarea a fost atribuită și semnată Albrecht Dürer. Brukenthal credea că va cumpăra un portret semnat de Albrecht Dürer, mult mai cunoscut în acea perioadă decât Jan van Eyck.
Începând din 1906, lucrarea participă la expozițiile internaționale, prima dată la Londra și apoi în toată lumea. Experții au catalogat-o atunci ca fiind o lucrare de Jan van Eyck. Este o lucrare importantă, fiind primul portret realizat de Jan van Eyck în cariera sa.
Pictura este expusă în cadrul Galeriei de Artă Europeană a Muzeului Național Brukenthal.