IOANA PÂRVULESCU despre MONICA LOVINESCU: „Zâmbetul ei bun, țigara din gură, apoi, imediat, imaginea fotografică a ei cu căștile pe urechi”

“Ieri după-amiază, Ioana Pârvulescu, venind de la Viena, pentru două zile la Paris. Cred că nu ne-am văzut decât de vreo două ori până acum, și e cu atât mai inexplicabilă familiaritatea comunicării cu ea. E ca și cum aș cunoaște-o din Bucureștiul de altădată.” – nota Monica Lovinescu în Jurnalul ei, pe 17 noiembrie 2002.

Iată cum explică Ioana Pârvulescu familiaritatea comunicării cu Monica Lovinescu:

”Nu pot să fiu decât flatată și încântată de această însemnare a ei, la care nu mă așteptam pentru că nu mi s-a părut că sunt un om atât de important încât să merite să rămân în Jurnalul Monicăi Lovinescu, dar sunt sigură că e vorba și de o anumită formație culturală, de felul în care m-am apropiat eu de interbelici, de lumea lor, de aspirațiile lor, și, cu toate că lumea știe că îmi place mai mult Belle Epoque, am încercat să-i înțeleg și pe interbelici, mai ales pe tinerii interbelici, care au nimerit într-o lume la fel de complicată ca a noastră astăzi și s-au descurcat fiecare cum a putut. Monica Lovinescu într-un fel foarte bun, spre deosebire de alți colegi de generație.“

Ioana Părvulescu a fost o singură data acasă la familia Lovinescu-Ierunca, în strada Francois Pinton, la începutul anilor 2000, și atunci s-a creat, practic, acea familiaritate dintre ei, pentru că erau doar ei trei și au vorbit liniștiți, fără “grija altor urechi”, și s-au simțit de parcă ar fi copilărit împreună.

“M-am gândit uneori că acest Jurnal al ei ar trebui sa devină un loc de pelerinaj laic. Monica Lovinescu nu era neapărat credincioasă dar, dacă ea nu credea în Dumnezeu, Dumnezeu credea în ea. Parafrazez, aici, celebra zicere a lui Steinhardt către Virgil Ierunca, i se potrivește și ei, la fel de bine. Jurnalul Monicăi Lovinescu ar trebui să fie un loc mereu revizitat, ar trebui să revenim la el ca să ne remodelăm, ca să regândim lumea în care trăim.“ – spune scriitoarea Ioana Pârvulescu, care a prefațat “Jurnalul esential”, apărut, până acum, în trei ediții, la Humanitas, în îngrijirea Cristinei Cioabă.