Știință și religie | PODCAST
11 Iulie 2024, 06:58
Suntem în octombrie 1927 la Bruxelles. Industriașul belgian Ernest Solvay găzduiește cel de-al cincilea congres al celor mai mari fizicieni de la acea dată. Atmosfera este tensionată. Pe de o parte, avem vechea gardă formată din Planck, Bohr și Einstein. Pe de cealaltă parte, vine noua gardă de fizicieni, adepții așa-numitei interpretări de la Copenhaga a mecanicii cuantice – e vorba despre Heisenberg, De Broglie, Schrödinger, Pauli și Dirac. Noua generație de fizicieni dorește să impună un model teoretic bazat pe probabilități și incertitudine. Einstein reacționează: lumea noastră fizică nu poate fi arbitrară și haotică; ea e creată de un Dumnezeu rațional, care i-a imprimat niște legi simple și elegante. ”Dumnezeu nu joacă zaruri cu universul”, replică Einstein la congresul de la Bruxelles.
Despre relația religie-știință și despre cum îl văd fizicienii pe Dumnezeu va fi vorba la Radio România Cultural. Vă invităm să ascultați fragmente din două cărți audio de popularizare a științei, titluri apărute la Editura Trei:”Când nu mai înțelegem lumea”, aparținând scriitorului olandezo-chilian Benjamin Labatut și ”Ecuația lui Dumnezeu. În căutarea unei teorii a tuturor lucrurilor” de Michio Kaku, profesor de fizică teoretică și coautor al teoriei corzilor.