Parisul lui Brâncuși I PODCAST

28 Septembrie 2023, 10:04
A spălat vase într-un restaurant și a strâns lumânări într-o biserică pentru a putea supraviețui la Paris, acolo unde a plecat ca să-și urmeze drumul artistic. Nu a mers pe jos de la București la Paris, așa cum spune legenda. Chiar dacă la început a fost greu, Constantin Brâncuși a ajuns o celebritate a orașului. Musafirii lui selecți și foarte selectați așteptau cu nerăbdare o vizită în atelierul maestrului, unde erau serviți cu miel, mămăligă și usturoi.
Despre Parisul lui Constantin Brâncuși este vorba în acest episod care o are ca invitată pe Doina Lemny, curatoarea expoziției de la Timișoara. Dialogul a avut loc în emisiunea Vorba de cultură, realizată de Ema Stere.