Născut în România: Patima pentru natură şi pasiunea pentru natura umană - Invitat medicul, alpinistul şi scriitorul Nicolae Dimache
13 Ianuarie 2024, 06:00
Invitatul ediţiei de duminică, 14 ianuarie 2024, al emisiunii Născut în România, este medicul endocrinolog, alpinistul, exploratorul şi scriitorul Nicolae Dimache. Plecat din România pe când era tânăr din pricina incompatibilităţii totale cu ideologia regimului comunist, stabilit în Italia, unde a practicat medicina după ce a reluat cursul formării pe care o finalizase la Bucureşti, acesta şi-a urmat pasiunea, alpinismul şi schiul de tură, descoperind deliciile Alpilor, Dolomiţilor şi, ulterior, aerul tare al Himalayei. Nicolae Dimache a fost membru în expediţia românească din 1985, pe Gurja Himal, un proiect conceput neinspirat şi condus haotic, soldat cu victime umane. Un moment important al carierei sale de alpinist a fost expediţia pe Broad Peak, unul dintre cei mai dificili optmiari, mormîntul multor alpinişti de renume.
În anul 2007 invitatul nostru şi-a luat douăsprezece luni sabatice, răstimp în care a străbătut jumătate din glob, din Australia şi Noua Zeelandă până în Africa, Arabia, India, China, Nepal şi Indonezia. Călătoria aceasta l-a transformat lăuntric, drept consecinţă a nenumăratelor contacte cu diferitele culturi, tradiţii, civilizaţii şi sisteme religioase. A călătorit într-o manieră non-turistică, evitând confortul sistemului industrial, tipic apusenilor comozi, descoperind profunzimea unor ţinuturi şi originalitatea unor mentalităţi.
Nicolae Dimache este şi un redutabil scriitor, cu volume care au stîrnit interesul publicului din ţară. Cărţile domniei sale, O privire dincolo de orizont, Vulcani, fluvii sacre şi zei de piatră şi Oameni şi munţi (prima apărută la Editura Vremea, celelalte la Editura România pitorească, toate din Bucureşti) reprezintă nu doar o trecere în revistă a unor amintiri de călătorie în spaţii exotice sau evocarea unor experienţe extreme trăite în expediţii montane, ci şi articularea unei viziuni personale cu privire la diversitatea mentalităţilor omeneşti şi la asumarea limitelor în confruntarea cu sălbăticia naturii.